Marți, 18 octombrie 2022, în sediul renovat al BCR de pe strada Brăilei nr. 88 din Galați, a fost lansat noul concept BCR, creativ și modern, #BCR – Manifest pentru inimă, minte și schimbare. Astfel, clienții băncii pot citi o carte sau se pot întâlni cu consilierii lor în sălile Alexandru Ioan Cuza, Teatru sau Faleza. O nouă abordare pentru cel care vine în bancă și vrea să înțeleagă cum ar putea să își administreze inteligent bugetul, dar și cum poate afla de cele mai noi apariții editoriale ale scriitorilor din zona de sud est a României.
“Am fost plăcut surprinsă de noua abordare a #BCR care invită lumea să citească și să înțeleagă cum se pot investi banii inteligent: pe lucruri simple, dar importante pentru suflet. Într-o lume atât de grăbită și lovită de realități nocive, să te oprești într-o bancă și să găsești o carte sau un ghid de călătorie sau o carte poștală care să îți amintească cu blândețe de rădăcinile sufletului tău este un eveniment și aproape o utopie. Un concept inteligent care actualizează stări, oameni și realități” – a mărturisit scriitoarea Florina Zaharia, președinta Filialei Sud Est a Uniunii Scriitorilor din România.
Noul concept BCR, lansat la Galați propune un nou mod de a înțelege și folosi banii: hrană pentru spirit și inimă ca să se bucure mintea. Noua inteligență financiară BCR: „nu poți cumpăra fericire, dar poți cumpăra cărți!”
Este nemaipomenita ideea , intri în bancă încruntat, cu multe gânduri și ieși relaxat, zambind și înțelegând că viața poate avea alte valențe. Super!