Peste 2500 de oameni au rezervat în timp record (30 de ore) biletele puse gratuit la dispoziția publicului constănțean și a turiștilor și au aplaudat reprezentațiile live oferite de Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” pe 16 august 2022, pe faleza Cazinoului din Constanța. Numărul celor care s-au bucurat de aceste evenimente live a depășit 10.000 de persoane, concertul fiind proiectat și pe clădirea Comandamentului Marinei Militare, unde trecătorii s-au oprit să se bucure de magia sonoră și vizuală a spectacolului. Grandiosul joc de artificii din finalul evenimentului a durat aproape 10 minute și a fost unul dintre puținele proiecte de acest tip din lume, realizat cu sincronizare pe muzică live. AgențiadecArte.ro a fost partener media al evenimentului.
Evenimentul „Ave Maria” a fost realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța și a fost o premieră în sfera muzicii clasice, îmbinând elemente de regie, scenografie, light-design, efecte olfactive și pirotehnice, toate integrate în spectaculosul fundal al Mării Negre. Poziționarea ansamblului scenic pe faleza Cazinoului Constanța a fost un element de mare spectaculozitate, dar care a adus și numeroase provocări.
„La 120 de ani de la prima sărbătoare a Marinei Române ne-am dorit să „acostăm” cu Spectacolul „Ave Maria” la Constanța. Marea Neagră s-a lăsat greu îmblânzită, am trecut printr-o furtună cod portocaliu care ne-a obligat să reprogramăm concertul din 15 august, apoi printr-o defecțiune majoră a alimentării cu energie electrică a orașului, care a fost rezolvată în ultimul moment cu sprijinul partenerilor noștri de la Primăria Constanța. Toate eforturile echipelor noastre au fost răsplătite de primirea publicului constănțean: aplauze nelimitate, lacrimi și ovații, emoții și foarte multă energie. Echipa Madrigal – Cantus Mundi știe să facă MAGIE. Cred și sper că „Ave Maria” a acostat pentru totdeauna la Constanța!” – a declarat Emil Pantelimon, Managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și regizorul spectacolului „Ave Maria”.
„În primul rând suntem onorați că ați fost prezenți aici și ați putut oferi publicului constănțean, și nu numai, un spectacol excepțional. În seara aceasta toate simțurile ne-au fost răsplătite, prin muzică și poezie, prin lumină și, bineînțeles, prin sincronizarea perfectă cu artificiile. Singurul regret al nostru este că nu au putut participa toți cei care au venit aici, dar sperăm ca acest eveniment să fie primul dintr-un lung șir de prestații ale Corului Madrigal aici, la malul mării. De-acum, Constanța este casa dumneavoastră!”, a declarat Ionuț Rusu, Viceprimarul Municipiului Constanța, adresându-se Corului Madrigal.
„A fost o seară magică, atât pentru constănțeni, cât și pentru toată această zonă. Aș putea spune chiar că a fost un moment istoric, pentru că tezaurul național – Corul Madrigal – a venit să ne încânte. Suntem foarte bucuroși, felicităm organizatorii și ne dorim ca aceste evenimente culturale să se perpetueze. Astfel, sperăm ca și de Crăciun Corul Madrigal să ne onoreze cu prezența în Constanța. Mulțumim din tot sufletul, Madrigalul ne obligă să ridicăm ștacheta” – a declarat Mihai Lupu, Președintele Consiliului Județean Constanța
Regia spectacolului „Ave Maria” a fost semnată de Emil Pantelimon, iar conducerea muzicală a aparținut Annei Ungureanu. Design de lumini – Alin Popa, video mapping – Dorin Popovici, regia de sunetul – Gabriel Scîrlet, regie spectacol artificii – Mihai Bondria.
Spectacolul „Ave Maria” va fi transmis de Televiziunea Română în 8 septembrie, de Sf. Mărie Mică, pe TVR 2.
Parteneri: Primăria Municipiului Constanța, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, Statul Major al Forțelor Navale Române, Șantierul Naval Constanța S.A., Universitatea „Ovidius” din Constanța, City Park Mall Constanța, Circul Metropolitan București, Televiziunea Română, Opera Comică pentru Copii, Teatrul Excelsior.
Mai multe informații sunt disponibile pe www.madrigal.ro, http://www.primaria-constanta.ro/ și pe paginile de social media ale celor două instituții.
Parteneri media: AGERPRES, Agenția de cArte, Bookhub, Itsy Bitsy, Radio BUCUREȘTI, Radio France International România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, RADOR, Revista Psychologies, spotmedia.ro, Zile și Nopți
*
Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut sute de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat brand de țară. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală. În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace şi Securitate. După 59 de ani de activitate neîntreruptă, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, instituţie publică de concerte de importanță națională, aflată în subordinea Ministerului Culturii din România, își continuă parcursul său de diplomație culturală, fiind unul dintre cele mai longevive și apreciate ansambluri corale europene. Din anul 2011, Corul Madrigal derulează Programul Național Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare socială prin muzică a copiilor din România, inițiat de maestrul Ion Marin, care reunește în prezent peste 1.750 de coruri și peste 60.000 de copii din țară și diaspora.
Marius Manole este unul dintre cei mai iubiți actori ai României, un artist care se metamorfozează cu aceeași autenticitate în roluri aflate în sfere emoționale diverse, de la fragilitate la forță și de la clasic la experimental. Cu o carieră prodigioasă în teatru, film și televiziune, Marius Manole a absolvit în 2001 Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, secția Actorie, la clasa profesorilor Emil Coșeriu și Cornelia Gheorghe. În perioada 2002 – 2003, a urmat cursurile Secției de Coregrafie de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București. Pe 5 mai 2016, Președintele Klaus Iohannis l-a decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, categoria D – ”Arta spectacolului”, pentru „implicarea deosebită în promovarea teatrului și cinematografiei românești atât în țară, cât și în străinătate”. În prezent face parte din echipa permanentă a Teatrului Național „Ion Luca Caragiale” și colaborează cu instituții teatrale din București și din țară sau în proiecte artistice independente.