Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău susține organizarea Festivalului Internațional de Muzică Clasică VinOPERA – primul festival sustenabil, în concordanță cu principiile de dezvoltare durabilă din Republica Moldova. Evenimentul va avea loc pe 2 septembrie 2022, începând cu ora 19.00, la Castel Mimi (s. Bulboaca). Recitalul muzical VinOpera a devenit un punct de reper cultural și turistic care adună, o dată pe an, la Castelul Mimi, public meloman de toate vârstele. Evenimentul își propune să îmbine muzica clasică, vinul de calitate și gastronomia tradițională. Anul acesta, organizatorii festivalului propun spectatorilor un recital muzical de excepție cu artiști din Republica Moldova, România și Ucraina.
Astfel, la VinOpera va răsuna muzica de operă în interpretarea unor artiști renumiți originari din cele trei țări: dirijorul și maestrul de cor Daniel Jinga din România, soprana Valentina Nafornița și tenorul Dumitru Mâțu din Republica Moldova și baritonul Iurii Samoilov din Ucraina, acompaniați de Orchestra simfonică a Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău.
Spectatorii și vizitatorii sunt așteptați, împreună cu familiile și prietenii, cu mașina proprie sau cu trenul care va circula pe ruta Chișinău – Castel Mimi, dus-întors. În exclusivitate, pentru acest eveniment, va fi pus în circulație trenul Chișinău-Bulboaca-Chișinău (Trenul Vinului) – un diesel modern care va facilita accesul oaspeților din Chișinău și împrejurimi și va contribui la promovarea utilizării transportului public între localitățile din Republica Moldova, micșorând amprenta de CO2 și evitând consumul de combustibil pentru mașini. Trenul Vinului va porni la ora 17.30 de la Gara feroviară din Chișinău, durata unei călătorii fiind de 45 de minute. Întoarcerea trenului la Chișinău este programată pentru ora 23.00.
Doritorii sunt invitați să rezerveze din timp biletele, deoarece numărul locurilor este limitat, la numărul de telefon: +37362001893 sau pe iTicket.md
Prețul biletelor:
Ticket zone A: 800 mdl
Ticket zone B: 640 mdl
Ticket zone C: 400 mdl
Prețul biletului la tren: 100 mdl
Cod vestimentar: Ținute de seară.
Festivalul Internațional de Muzică Clasică VinOPERA este organizat de Fundația Constantin Mimi în parteneriat cu Castel Mimi, cu sprijinul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău.
Fundația Constantin Mimi susține proiectele de promovare a valorilor și tradițiilor autentice naționale, educație și formare, creșterea capitalului uman, precum și sprijinirea tuturor formelor de dezvoltare durabilă din diverse domenii.