Ceasurile sunt considerate astăzi device-uri atât de obișnuite încât marea majoritate a oamenilor nu le acordă o importanță deosebită. La telefoane, computere, plasate în locurile aglomerate din orașe, în gări și la colțurile străzilor, purtate la mână și devenite smart, ceasurile își fac cu conștiinciozitate datoria de a ordona viețile oamenilor indicând ora exactă. Este însă măsurarea timpului singurul scop pe care-l au ceasurile? Sau doar de acest aspect este conștientă majoritatea celor care le utilizează? În ”Despre timp. O istorie a civilizației în douăsprezece ceasuri”, carte publicată de Editura Trei, David Rooney argumentează într-un mod inteligent și surprinzător cum se îngemănează istoria omenirii cu cea a măsurării timpului.
Fost custode al departamentului dedicat măsurării timpului la Royal Observatory din Greenwich, istoric al tehnologiei și expert în orologerie, David Rooney demostrează în cartea sa de debut că „istoria tehnicii orologice reprezintă numai începutul poveştii”. Realizând o istorie a ceasurilor, scriitorul britanic merge în profunzime și arată cum măsurarea timpului a însemnat întotdeauna pentru omenire mult mai mult decât s-ar părea la o primă înțelegere a acestui fapt. „Vreme de mii de ani, timpul a fost exploatat, politizat şi utilizat ca armă” este de părere David Rooney.
Autorul se întoarce în timp, în Roma antică, cu 263 de ani înainte de Hristos, ca să le prilejuiască cititorilor contemplarea primului cadran solar fixat cu pompă pe o coloană aflată în inima Forumului Roman. Invenția a fost primită cu entuziasm și uimire, dar când oamenii au început să simtă pe pielea lor efectele măsurării timpului, protestele nu au întârziat să apară. „Fie ca zeii să-l blesteme pe omul care a descoperit primul orele şi — da — pe cel care a adus primul cadran solar aici, fărâmiţând zilele amărâtului de mine!”, spunea un personaj dintr-o piesă de teatru atribuită scriitorului latin Plautus. „Dacă vreţi să ştiţi, pe vremea când eram un băieţandru, stomacul îmi era singurul cadran solar — de departe cel mai bun şi mai sincer în comparaţie cu acestea”, își continuă protestul în cheie comică autorul latin. Însă, timpul public exista de mii de ani, notează Rooney. Mai vechi decât cadranele solare, primele ceasuri cu apă măsurau timpul cu 3500 de ani înainte, pe vremea Imperiului Babilonian şi a Egiptului Antic.
Expertul în știința ceasurilor își focusează atenția asupra a 12 studii de caz, care marchează tot atâtea evenimente memorabile în istoria umanității. Carte dedicată „tuturor celor interesaţi de istoria lumii, de politică şi de felul în care istoria măsurării timpului se îngemănează cu istoria noastră”, Despre timp este de fapt o lucrare care „se învârte în jurul unor concepte precum puterea, controlul, banii, moralitatea şi credinţa”. Într-o demonstrație ingenioasă și cât se poate de convingătoare, istoricul britanic ne arată că ceasurile guvernează toate aceste concepte.
David Rooney le prezintă cititorilor săi spectaculosul ceas‑castel al lui al‑Jazari, mândria lumii islamice, dar notează și începutul utilizării primelor clepsidre. Contrar așteptărilor cititorilor, capitolele cărții nu sunt echivalentul unei ore, ci a unui concept. Cele 12 ceasuri la care autorul britanic face referire în subtitlul cărții, poartă nume precum „Credință”, „Virtute”, „Piețe”, „Cunoaștere”, „Imperii” etc. David Rooney se folosește de istoria ceasurilor ca să analizeze capitalismul, formarea imperiilor, a piețelor și schimburilor de cunoștințe, dar în același timp, pune în discuție și moralitatea, conceptele de bine și rău sau modul cum ceasurile influențează pacea și războiul. Este de reținut faptul că prin cuvântul „ceas” autorul cărții Despre timp înțelege de la cadrane solare, clepsidre și ceasuri cu apă, telescoape, ceasuri de mână și buzunar, până la ceasurile atomice și cele cu plutoniu.
Istorie a civilizației umane alcătuită prin prisma unuia dintre cele mai utilizate obiecte, ceasul, Despre timp ridică frecvent tematici aflate la granița cu filosofia, etica și religia. Autorul descrie incitantul moment (în secolul al 16-lea) când oamenii au realizat că timpul poate fi risipit și consecințele acestei convingeri asupra vieții de zi cu zi, la scară globală. Momente la fel de interesante prezentate de David Rooney în Despre timp sunt standardizarea timpului (care a stârnit revolta populației în Bombay pentru că a fost interpretată politic) sau modul cum s-a tradus de-a lungul secolelor expresia „timpul înseamnă bani” rostită de Benjamin Franklin în 1748.
„Tehnologia nu este niciodată neutră, deoarece obiectele sunt confecţionate de nişte oameni care au întotdeauna un plan prestabilit. Acesta poate fi, bunăoară, ambiţia de a rămâne la putere, de a influenţa comportamentul moral al semenilor, de a face bani sau de a cuceri lumea”, afirmă David Rooney.
Ce ne arată ceasurile în vremurile de azi? În condițiile în care există tehnologii care știu în permanență unde se află fiecare persoană, cu acces la uriașe baze de date, sisteme operate de „corporaţii globale secretomane şi de superputeri politice”, istoricul britanic nu e foarte optimist în ce privește viitorul omenirii: „Trebuie mai degrabă să privim dincolo de cadranele ceasurilor noastre şi să vedem cine se află în interior, decât să urmăm fără crâcnire indicațiile acestor obiecte. Vreme de mii de ani, oamenii şi‑au strecurat agendele politice în ceasuri, sau le‑au deghizat sub forma unor ceasuri, conştienţi fiind că noi suntem mult mai predispuşi să acceptăm instrucţiunile unui obiect decât pe cele primite de la alţi oameni, din motive pe care eu unul nu le prea înţeleg. Cine se poate opune ticăitului continuu al ceasului? Poate că ar trebui să ne străduim puţin mai mult”, spune David Rooney în Despre timp.
