Criticul și istoricul literar Ștefan Borbely semnalează public faptul că i s-a refuzat un drept la replică în urma unui atac incalificabil la adresa sa, atac publicat în ”România literară” sub semnătura lui Nicolae Manolescu. Scriitori importanți, precum Liviu Antonesei, Florin Iaru și Cristian Teodorescu, au prezentat și comentat dreptul la replică refuzat. ”Liviu Antonesei publică pe blogul lui un drept la replică refuzat de revista România literară istoricului și criticului literar Ștefan Borbely. Dreptul la replică vine după apariția în Rl a unui articol al directorului revistei, N.Manolescu, plin de inexactități și de răutăți umorale despre activitatea criticului. Textul lui Ștefan Borbely e cît se poate de civilizat și conține demontări punctuale ale inexactităților articolului publicat de N.M. Revista România literară a devenit în ultimii ani ai directoratului lui Nicolae Manolescu o publicație în care abundă atacuri la persoană mai murdare decît cele care apăreau în Săptămîna lui Eugen Barbu, oficiosul Securității.”, a postat Cristian Teodorescu pe Facebook.
Dreptul la replică
Domnule Nicolae Manolescu!
În principiu, nu răspund intervenţiilor care mă defăimează decât dacă ele conţin erori factuale, aşa cum este cazul articolului intitulat Radiografia unui eşec. ICR – promovarea literaturii române în străinătate, pe care l-aţi publicat în nr. 28/2022/15 iulie al revistei România literară, şi-n care, deşi sunt profesor universitar şi am publicat 20 de volume personale de critică literară şi eseu, contestaţi cooptarea mea într-un juriu al Institutului Cultural Român pe motive de incompetenţă. Voi lua acuzele la rând, pentru a demonstra că incompetenţa, în ceea ce mă priveşte, trebuie integral trecută pe umerii Dumneavoastră, pentru a se întâlni acolo cu celelalte două valori prejudiciante care vă caracterizează textul, şi anume reavoinţa şi lipsa de informare.
Sunt flatat că mă decretaţi „teoretician”, însă cred că mă confundaţi cu altcineva, întrucât e o eroare, domeniile mele de lucru fiind altele, nu teoria literaturii. Sună ca nuca-n perete şi situarea activităţii mele în „marja multiculturalismului de tip american”, întrucât metodologia cărţilor mele are o provenienţă intelectuală diferită, pe care nu o voi detalia aici, fiindcă, oricum, n-aţi înţelege-o. Opinia potrivit căreia m-aş fi aflat, nu demult, „în mijlocul” unei campanii orientate împotriva criticii de întâmpinare nu este, nici ea, decât o perfidă mistificare, indusă de o memorie fisurată: nu legitimitatea ca atare a criticii de întâmpinare, foiletonistice am contestat-o atunci (adică a unui gen literar pe care şi eu îl slujesc sistematic, lună de lună), ci practicarea ei partizană, în beneficiul unor „prieteni literari” sau al unor camarile.
Pretinsa „incompetenţă” evaluativă pe care mi-o atribuiţi e infirmată, cred, de întreaga mea carieră academică şi literară. Am publicat regulat, de-a lungul deceniilor care s-a scurs de la debut, peste 400 de cronici literare şi recenzii, selecţiile tematice fiind grupate în cele patru volume de critică de întâmpinare pe care le-am editat până acum: Cercul de graţie (2003), O carte pe săptămână (2007), Existenţa diafană (2011), Modus operandi (2021). Eşalonarea lor în timp reprezintă, cred, indiciul incontestabil al interesului meu sistematic pentru producţia literară curentă, pentru ceea ce se doreşte a fi literatură „vie” şi pentru evaluarea sa. Am condus, de-a lungul vremii, colecţii de carte la câteva edituri (cum a fost, de pildă, Discobolul de la Ed. Dacia), fiind, în momentul de faţă, titular de colecţie editorială la Ed. Limes din Cluj-Napoca, calitate care presupune, desigur, evaluare literară curentă şi selecţie de manuscrise. Am deţinut, de-a lungul timpului, rubrici de cronică literară la mai multe reviste (Vatra, Apostrof, Familia, 22 etc.), rămânând, de câţiva ani buni, titularul unei rubrici de întâmpinare lunară la revista Contemporanul/Ideea Europeană a Aurei Christi, al cărei nume, în treacăt fie spus, îl ortografiaţi greşit.
În calitate de profesor universitar, am evaluat sute de lucrări literare şi ştiinţifice, câteva dintre tezele de doctorat coordonate fiind transformate, cu ajutorul meu, în cărţi, apreciate de critică. Am scris texte de evaluare pentru publicaţii şi enciclopedii literare apărute în ţară şi în străinătate, am fost membru în diferite jurii din subordinea Uniunii Scriitorilor, referent la AFCN şi membru în peste 20 de comitete de evaluare academică şi literară, naţionale şi internaţionale, întreg acest portofoliu fiind luat în considerare atunci când ICR-ul m-a selectat în comisia sa de experţi. Pentru a preîntâmpina şi alte acuze, precizez că am publicat şi volume de traduceri, dacă ţinem cont de specificitatea programului în care am fost cooptat.
Consider, aşadar, că aţi fost dezinformat flagrant în privinţa activităţii mele şi că memoria – dacă aţi apelat la ea – v-a jucat feste în ceea ce mă priveşte. Mă abţin să comentez restul alegaţiilor Dumneavoastră, considerându-le puseuri impulsive alimentate de ignoranţă şi de reavoinţă. Oricum, vă asigur că metodologia specifică a programului pentru care am fost cooptat – şi al cărui Regulament, făcut public cu mult timp în urmă, ar fi trebui să-l parcurgeţi înainte de a scrie – nu seamănă câtuşi de puţin cu imaginea distorsionată pe care o acreditaţi. Era, în anunţul respectiv, şi un calendar procedural cu termene fixe, pe care instituţia Dumneavoastră nu l-a respectat atunci când şi-a înaintat lista de experţi după deadline-ul prevăzut pentru înscrierea candidaturilor.
În rest, juriul a lucrat pe ceea ce i s-a oferit, unele dosare fiind incomplete, altele inegale. Editurile ştiau din timp care sunt cerinţele şi, dacă nu le-au respectat, au fost în mod logic depunctate. E uzanţa internaţională, se întâmplă şi la case mai mari. Eroarea cea mai persistentă, pe care aţi acreditat-o şi care, din păcate, mai circulă în mediile literare, este că ierarhizarea se face exclusiv în funcţie de prestigiul şi de poziţia valorică a scriitorului aflat în discuţie. Dimpotrivă, se judecă ansamblul dosarului de candidatură, structurat pe componente specifice, obligatorii, care se punctează. (Din nou, aceasta este procedura internaţională.) Consecinţa este că un scriitor de o incontestabilă notorietate poate fi tras în jos de un dosar neglijent întocmit, aşa cum s-a întâmplat şi acum. Juriul nu poate fi făcut ţap ispăşitor pentru lacune administrative, care nu i se pot imputa.
Înainte de a încheia, vă asigur că mă simt penibil fiind obligat să precizez cele de mai sus, în încercarea de a-mi apăra integritatea profesională. Credeam că este de datoria preşedintelui uniunii de creaţie din care fac parte să se pronunţe în cunoştinţă de cauză despre oamenii pe care ar trebui să îi reprezinte şi al căror vot de încredere l-a solicitat la alegeri. De probitatea criticului şi a istoricului literar, să nu mai vorbim…
Ştefan BORBÉLY
P.S.: Textul a fost trimis pe adresa României literare şi, personal, dlui Răzvan Voncu, redactor-şef, în seara zilei de 15 iulie 2022, fără să primesc vreun răspuns. Ulterior, la cerere, dl. Voncu m-a anunţat că redacţia a decis să nu publice dreptul la replică.
