Un Borges al romanului e Roberto Bolaño în O stea îndepărtată, care amintește în cîteva privințe de alt roman al său, mai cunoscutul, Literatura nazistă în America. Una dintre aceste privințe e că și O stea îndepărtată e o capodoperă*. În scurtul și engmaticul cuvînt înainte, în care adoptă cu subtilă autoironie convenția modestiei, dar și către sfîrșitul Stelei îndepărtate, chilianul se declară îndatorat lui Borges. O dată, amintindu-l pe Pierre Menard, personajul celebru al autorului Istoriei universale a infamiei. „Rolul meu s-a redus la a pregăti băuturile, la a consulta cîteva cărți și la a mă contrazice cu Arturo și cu spectrul din ce în ce mai însuflețit al lui Pierre Menard cu privire la validitatea repetării unora dintre paragrafe.” Și încă o dată atunci cînd autorul de hîrtie al romanului, un poet inventat de Bolaño, citează pios părerile despre moarte ale confratelui său argentinianul.
Cu O stea îndepărtată, pătrundem într-o lume inventată, aceea a poeților și a criticilor literari chilieni care-și dau cu părerea despre ei, a clasamentelor literare, a cenaclurilor în care se stabilesc aceste clasamente și a competițiilor literare cu secrete implicații amoroase. O lume tulburată de un anume Alberto Ruiz-Tagle, poetul-aviator care scrie versuri pe cer, idolatrizat de poetesele din cercul său și de mamele poeților cu care e prieten. Sub numele de Carlos Wieder, straniul poet devine celebru, e adulat de ofițerii din armata chiliană complici la lovitura de stat căreia i-a căzut victimă președintele socialist Salvator Allende și stîrnește bănuiala, apoi certitudinea că ar fi ajuns criminal în serie.
Într-o perioadă în care oamenii, inclusiv poeții, dispar de pe stradă, cînd se comit crime în numele statului condus de junta militară a generalului Augusto Pinochet și cînd deținuții politic care umplu pînă la refuz închisorile sînt torturați pentru a-și denunța complicii, un criminal în serie care acționează pe cont propriu are toate șansele să treacă neobservat. Iar cînd adulatul de regim Wieder deschide o expoziție cu fotografii ale victimelor sale asupra cărora poetul și-a exercitat imaginația sadică, invitații săi din serviciul secret și din armată îi admiră opera într-o tăcere surprinsă, fără să-l denunțe. Cei ce l-ar denunța n-au unde s-o facă, fiindcă poliția epurată de profesioniști imparțiali, din ordinul lui Pinochet, nu se ocupă de asemenea cazuri. Toată această intrigă cu alură de thriller e construită din perspectiva eterată a poeților care mai scriu și eseuri biografice și din aceea a complicațiilor epistemologice a criticilor literari care se întreabă într-un delicat și pe alocuri prețios limbaj literar unde au dispărut cele două talentate surori din grupul lor literar, frumoasele gemene Garmendia, admiratoare declarate ale lui Wieder. Bolaño inventează frenetic opere și autori, citează din poeme și din eseuri care nu există decît în romanul său, amestecînd derutant și amețitor scriitori în carne și oase sau clasici răposați cu literați imaginari cărora le construiește biografii detaliate și filosofii excentrice în acest roman și care în propoziții sentențioase, eliptice, sînt urmate de fraze arborescente în combinații uluitoare care alcătuiesc inspirata splendoare a Stelei îndepărtate.
Cristian TEODORESCU
*Roberto Bolaño, O stea îndepărtată, traducere și note de Alina Cantacuzino, Editura Pandora M, 2022
