spot_img

Serghei Lebedev: ”Între 1917 și 1991, securitatea statului a scris povestea familiei mele. Am pierdut în jur de 20 de oameni.”

Publicat într-un moment când întreaga planetă pare a fi cu ochii pe factorii de decizie politică din Rusia, ”Imposibil de urmărit”, cel de-al cincilea roman al celui mai apreciat scriitor rus din tânăra generație, Serghei Lebedev, a surprins printr-un subiect îndrăzneț și foarte actual. Ce gândește oare o persoană care își dedică întreaga viață fabricării unei arme chimice perfecte, nedetectabile? Ce sistem de valori poate avea, cum iubește, cum interacționează cu oamenii, ce visează? Cititorii romanului ”Imposibil de urmărit” publicat de Editura Trei sunt introduși de scriitor în lumea celor care colaborează cu serviciile secrete, a creatorilor armelor chimice, o temă extrem de actuală, care-l fascinează pe scriitor, după cum mărturisește acesta, mai ales după ce mulți disidenți ruși au devenit victimele agenților neurotoxici. 

Imposibil de urmărit este un roman despre natura răului, o carte în care este dezvoltată tema cunoașterii și puterii, a poveștii întunecate de dragoste dintre totalitarism și știință în secolul 20, a explicat scriitorul rus într-un interviu acordat publicației The New York Times. Lebedev a început să scrie romanul în 2018, inspirat de povestea fostului spion rus Serghei V. Skripal și a fiicei sale Iulia, otrăviți cu neurotoxina Noviciok. După ce a aflat că otrava a fost dezvoltată în Shikhany, un mic oraș de pe Volga, scriitorul rus mărturisește că a exclamat în sinea sa: Această poveste duce departe în trecut, chiar la originile armelor chimice! Scriitorul rus cunoștea foarte bine tema colaborării militare între Uniunea Sovietică și Germania din anii ‘20 și ‘30, din documentarea realizată pentru un roman  precedent. Cu o pronunțată latură etică și filozofică, în Imposibil de urmărit, Lebedev urmărește povestea chimistului Kalitin, „părintele” unei neurotoxine cunoscute sub numele de Neofitul, o armă perfectă, nedetectabilă. După căderea Uniunii Sovietice, Kalitin părăsește țara și se ascunde în Germania sub o identitate falsă. Însă, după ce este deconspirat, agenți ai serviciilor secrete pornesc pe urmele sale cu intenția de a-l anihila tocmai cu arma pe care a creat-o.

Istoria de viață a personajului principal din Imposibil de urmărit reconstituie întâmplări dintr-un trecut istoric ce se perpetuează în prezent. Cercetările și testările de arme chimice din laboratoarele naziste și sovietice nu sunt străine de metodele de anihilare a adversarilor politici din zilele noastre. Intenția autorului de a condamna practici politice din Rusia de azi este evidentă: Nu sunt prea multe romane care să arate ce se întâmplă astăzi în Rusia, spune Lebedev în interviul pentru The New York Times. Se scrie foarte mult despre trecutul stalinist și despre alte perioade istorice, dar tragediile și problemele momentului sunt cumva ignorate sau evitate. Mi-am dorit să scriu un roman de acest gen pentru publicul larg, explică scriitorul.

 

„Între 1917 și 1991, securitatea statului a scris povestea familiei mele. Am pierdut în jur de 20 de oameni

 

Povestea din romanul Imposibil de urmărit are câteva nuanțe profund personale, a mărturisit scriitorul rus într-un interviu pentru publicația britanică The Guardian: Între 1917 și 1991, securitatea statului a scris povestea familiei mele. Am pierdut în jur de 20 de oameni, spune Serghei Lebedev. Autorul dezvăluie că, după căderea Zidului Berlinului, bunica sa l-a dus la cimitirul german din Moscova și i-a dezvăluit câteva dintre secretele familiei. Unul dintre ele – în familia sa existau descendenți germani, emigrați în Rusia în secolul 19. Aceștia au fost uciși în timpul persecuțiilor bolșevice alături de alte rude ale scriitorului, între care se numărau preoți ortodocși sau nobilime de provincie.

Însă, istoria de familie a scriitorului rus include și persoane aflate de cealaltă parte a baricadei. După cum mărturisește acesta pentru The Guardian, cel de-al doilea soț al bunicii sale a fost colonel NKVD, poliția secretă din timpul lui Stalin. Iar un prieten al familiei are o poveste de viață similară celei a unchiului Igor din Imposibil de urmărit: acesta se bucura de o viață independentă, liberă, în plin coșmar sovietic, iar slujba sa consta în dezvoltarea armelor biologice. Dualismul moral al unor astfel de personaje constituie o altă temă importantă a romanului. Într-o lume a secretelor, răul devine mai profund tocmai prin faptul că uneori ia chipul binelui. Simți că trăiești în două universuri contradictorii, spune  Serghei Lebedev. Deci, să scriu romane este modul meu de a mă vindeca.

 

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508