Bogdan Suceavă (n. 27 septembrie 1969, Curtea de Argeș) a definitivat studii în matematică la Universitatea din București (licență 1989-1994, master 1994-1995) și la Universitatea Statului Michigan (doctorat, 1996-2002). Din august 2002 este profesor în cadrul Departamentului de Matematică de la California State University, Fullerton, SUA. Este matematician, scriitor și publicist, autor al unor cunoscute volume de proză, precum ”Miruna, o poveste”, Editura Curtea Veche, 2007, ”Noaptea când cineva a murit pentru tine”, Editura Polirom, 2010 sau ”Avalon. Secretele emigranților fericiți”, Editura Polirom, 2018. Cărțile sale au fost multipremiate și traduse în engleză, franceză, italiană, cehă, etc. Recent, la Editura Vremea, i-a apărut volumul de poezii ”Peisaj de furtună în Indianapolis”. Tudor Voicu a dialogat, în exclusivitate pentru agențiadecArte. ro cu scriitorul Bogdan Suceavă.
”Peisaj de furtună în Indianapolis” (Ed. Vremea, 2022) este o surpriză editorială pe care îmi permit să o numesc eveniment. Mulți dintre cititorii romanelor și lucrărilor pe care le-ați scris nu vă cunosc traiectoria poetică, iar volumul de față nu înseamnă doar revenirea la poezie a lui Bogdan Suceavă, ci și o imagine de ansamblu asupra textelor poetice pe care le-ați scris în trecut. Este poezia o țară care v-a lipsit?
În ce goană nenorocită trăim de nu mai rămâne timp de reflecție și viziune? Totul are de-a face cu disponibilitatea noastră de a citi încet. Dar nu tweets, ci lumină a ideii. Avem nevoie de vocea lăuntrică a imaginarului nostru întregit. Nu suntem întregi decât dacă facem loc ideii de poezie în viața noastră, în orice formă se poate. Ideal ar fi să avem disponibilitatea intelectuală de a asculta ce spune un poet. E important să citim poezie, lectura poemelor poate fi un antidot eficient într-un ocean de bombardament cu informație de valori dintre cele mai variate. Cu cât mai tehnică lumea noastră, cu atât mai mult avem nevoie de poezie. Cu cât mai accelerat ritmul vieții, cu atât mai mare nevoia de a ieși din tumult și de a ne găsi o oază. Cu cât mai aberant oceanul de mass media socială al vremurilor noastre, cu atât mai mult avem nevoie de un context în care să ne regăsim. A venit vremea să reînvățăm să citim încet.
”Aventura poeziei sale – începute, apoi abandonate, dar reîntoarsă impetuos – e un grafic relevant al vocației.”, spune Al. Cistelecan în prefața volumui. În ce măsură a fost izolarea pandemică un catalizator al poeticii din ”Peisaj de furtună în Indianapolis”?
Al. Cistelecan a jucat un rol important în apariția acestui volum: fără încurajarea dânsului într-un moment cheie aș fi continuat să scriu poezie fără să public, ceea ce oricum e o plăcere. Am făcut asta mulți ani, nu doar în ultimii doi, rezultatele se văd acum. Perioada de izolare din vara lui 2020 a reprezentat pentru mulți dintre noi un context neașteptat. Nimic nu ne pregătise pentru o perioadă ca aceea, cu toată tensiunea și incertitudinea de atunci. Planurile mele editoriale erau cu totul altele, și ceea ce aveam de gând să scriu era cu totul altceva, doar proză. În acea perioadă am reînceput să citesc poezie, și asta m-a ajutat mult. Sunt autori cărora le sunt profund îndatorat, m-au ajutat să revin la ceea ce mă interesează. Mă gândesc în principal la Seamus Heaney, Lawrence Ferlinghetti, W.S. Merwin, Edward Hirsch, Frank Bidart, Derek Walcott, dar nu numai ei. Citesc și în franceză, am o pasiune aparte pentru poezia lui Jacques Prévert. Lecturi masive de texte poetice au reprezentat contextul intelectual din care, în acea izolare, a rezultat Peisaj de furtună la Indianapolis.
Simbioza, confruntarea și pactul matematicianului cu poezia (ori invers?) reprezintă una din cele mai fascinante întâlniri. Este aceasta o dovadă de îmblânzire a matematicii, ori de disciplinare a literaturii?
Pentru mine nu există vreo frontieră între aceste domenii, trăiesc un continuum al gândului care trece firesc de la un tip de discurs către celălalt. E ușor să îmblânzești matematica, ea spune povestea lumii, ne descrie cum este spațiul, ne explică trecerea continuă a timpului, ne învață să ne situăm în lume. Literatura e un joc al inteligenței și inspirației, o lumină fără de care ne-am pierde într-un labirint de opțiuni în gamă minoră. Cele două domenii sunt menite să fie privite ca o unică și cuprinzătoare îmbrățișare a lumii.
Cum reușește Bogdan Suceavă să înglobeze timp, energie și răbdare pentru domeniile, limbile, mentalitățile și proiectele în care se implică?
Avem rețeta în De Brevitate Vitae, de Lucius Annaeus Seneca, de la care putem învăța cum să împachetăm timpul în mod inteligent. Și vechii romani s-au confruntat cu goana. Se poate astfel: lucrezi la proiect ca și cum nimic nu te-ar întrerupe. Să exemplificăm cu anul 2022, care mi-a adus câteva bucurii editoriale. A fost întâi apariția volumului cu numărul 777 din seria Contemporary Mathematics publicată de American Mathematical Society, un volum proiectat înainte de pandemie și dedicat memoriei acestui nobil al geometriei, Tadashi Nagano (1930-2017), bunicul meu academic (a fost îndrumătorul tezei de doctorat a lui Bang-Yen Chen, care a fost îndrumătorul tezei mele). Apoi a fost selectarea unui eseu despre Sophie Germain (1776-1831), scris împreună cu doi prieteni extraordinari, Mihaela Vâjiac și Adam Glesser, în volumul Best Writings on Mathematics,de la Princeton University Press (e a treia oară când am un text inclus în această prestigioasă serie). A mai fost și o contribuție într-un volum editat de o echipă coordonată de Bang-Yen Chen, volum apărut la Springer-Verlag, despre geometria complexă a unor clase de subvarietăți (acesta este, de fapt, acel capitol al geometriei unde mă consider acasă). La toate acestea se adaugă apariția acestui volum de poezie la Editura Vremea. Pentru mine toate aceste gânduri sunt egal de importante. O monografie dedicată lui Dan Barbilian e în prezent în pregătire la Editura Polirom. Sunt contribuții în cinci volume. Aceasta e partea văzută din munca pe 2022, pentru că mai e și partea nevăzută încă: există o carte propusă editorului în ianuarie 2022, și mai sunt și alte proiecte editoriale la care lucrez în perioada aceasta și pe marginea cărora nu vom elabora aici. Lucrez încet și cu plăcere, și pentru mine așa e viața, așa a fost dintotdeauna. Îmi predau cu mare plăcere cursurile, fac în California aceeași meserie ca la București, ca în Michigan, sunt cât se poate de implicat în viața Departamentului meu (care anul acesta a primit un premiu important din partea American Mathematical Society) și nu mă ascund atunci când e vorba de sarcini de muncă. Sunt oameni care scriu când se ascund; eu nu. Îmi place să fiu parte a unei echipe în care munca mea contează și unde efortul fiecăruia e respectat. Între toate acestea e loc și de poezie.
Există deja o receptare a volumui ”Peisaj de furtună în Indianapolis”, cum o simțiți?
Am investit în acest volum maximum de pricepere în materie de literatură de care aș fi fost vreodată capabil. Aș fi încântat dacă volumul ar fi citit. Nu intenționez să plictisesc audiența cu zeci de volume, nici să produc inflație de pagini de poezie. Buna măsură e potrivită în toate.
La finalul acestui interviu, ce ne puteți spune despre proiectul care privește un alt matematician-poet al literaturii autohtone, Ion Barbu?
Dan Barbilian (1895-1961) a fost unul dintre cele mai interesante cazuri din cultura română. Volumul intitulat „Adâncul acestei calme creste. Poetica Jocului secund și Programul de la Erlangen” e în pregătire la Editura Polirom și va fi publicat toamna aceasta. Dar aici e mult mai mult de zis, pentru că matematica lui Dan Barbilian m-a inspirat și m-a ajutat să-mi adun gândurile la un moment dat, când am studiat geometrie metrică (diferită de geometria diferențială pe teritoriul căreia m-am specializat când mi-am scris teza). Am ajuns să înțeleg o parte a matematicii lui Barbilian (lucru deloc simplu, puțini matematicieni sunt familiarizați cu corpul de lucrări la care mă voi referi acum) pentru a putea explica anumite conexiuni vizibile în opera lui. Or, aserțiunea pe care v-o propun e că în perioada când au fost scrise poemele din Joc secund au permis treceri de idei dinspre matematică spre filozofia conceptului de poezie. Povestea legăturii mele cu tema a început acum mai bine de două decenii, când profesorul constănțean Vlad Boskoff a vizitat Michigan State University, unde eu eram doctorand în perioada aceea. La una dintre prezentările lui a asistat și John D. McCarthy, profesorul meu de topologie, față de care am un respect uriaș. După una dintre prezentări, când a auzit că patru lucrări cheie sunt scrise într-o limbă română foarte tehnică, John D. McCarthy m-a încurajat să încerc să înțeleg matematica lui Barbilian. Am avut nevoie să mi se spună că acel efort merită făcut, dar când mi-am primit tema, am știut ce am de făcut. Surpriza a fost cât de dificile sunt textele de matematică ale lui Barbilian. Câțiva ani mai târziu am scris împreună cu cu W. G. Boskoff lucrarea Barbilian Spaces: the History of a Geometric Idea, care a apărut în HistoriaMathematica [34 (2007) 221–224].. Am cea mai aleasă recunoștință pentru memoria profesorului Solomon Marcus (1925-2016), care ne-a încurajat să răspundem inteligent unui proces editorial laborios. Să spunem clar: Solomon Marcus a făcut terapie cu mine, prin mesaje de la mare distanță, care mi-au dat putere și răbdare. Momentul când am simțit că înțeleg bine imaginația lui Barbilian a fost când am scris articolul Distances generated by Barbilian’s metrization procedure by oscillation of sublogarithmic functions,apărut în Houston Journal of Mathematics [37 (2011), 147—159].
Între lucrările dedicate înțelegerii spațiilor Barbilian au fost și o serie de lucrări scrise cu Vlad Boskoff și apărute în reviste de mare impact, precum Bull Malaysian Math. Sci. Soc. (am publicat acolo în 2017), Differential Geometry and Its Applications, (în 2011), Czechoslovak Journal of Mathematics (unde Barbilian publicase în 1934, noi am revenit asupra temei în 2008), Houston Journal of Mathematics (în 2007).
După cum se vede, Vlad Boskoff a avut aici rolul unui ghid și al unui mentor. Mie mi-a fost mult mai ușor să înțeleg ce se petrece, pentru că am avut pe cine întreba. Fiecare dintre aceste lucrări au reprezentat un pas mai departe în înțelegerea teoriei, fără de care mi-ar fi fost imposibil să văd legăturile inter-disciplinare care, în mintea lui Barbilian, sigur se făceau la finele anilor douăzeci ai veacului trecut. La un moment data am realizat că înțeleg cum gândea Barbilian la fínele anilor douăzeci, adică atunci când a pus laolaltă acel volum. Am imaginat o monografie care să răspundă la întrebarea cum gândea Barbilian în perioada când a scris poemele din Joc secund? Despre asta, însă, povestim mai multe la toamnă, cu cartea pe masă. Sunt încântat că am ocazia să lucrez din nou cu această superbă echipă de la Editura Polirom și abia aștept să povestim mai multe despre asta.
