În liniștea librăriei și a spațiului de coworking Seneca AntiCafe din București (str. arh. Ion Mincu, nr.1) s-a întâmplat ca ochelarii mei să îmi cadă pe podea în timp ce voiam să o ridic pe fiica mea Gloria Maria Sultana de 11 luni. Cu o pradă atât de mult dorită, Gloria a tras de brațele ochelarilor și a încercat în fel și chip să își pună ochelarii la ochi. O panică m-a cuprins pentru câteva secunde, gândindu-mă că ar fi a doua pereche de ochelari pe care ar trebui să o schimb în câteva luni. Librarii de la Seneca AntiCafe, simpatizanții declarați ai Gloriei, mi-au recomandat spre liniștire două cărți scrise de Serge Latouche, ”Deteriorare garantată! Eseu despre obsolescența programată” (2017) și ”Mic tratat de decreștere senină” (2016), apărute la Editura Seneca și traduse de Bogdan Ghiu. Peste câteva zile ochelarii s-au rupt și soția mea, Ana Daniela Sultana, m-a consolat spunându-mi că a citit în cartea lui Serge Latouche cum fabricanții de ochelari, dar nu numai ei, își programează produsele pentru un ciclu foarte mic de existență. Acesta a fost micul declic care m-a îndreptat spre lectura cărților unui autor contemporan recunoscut a fi una dintre ”cele mai puternice voci ale decreșterii conviviale”. Grație traducerii excelente a lui Bogdan Ghiu, am putut avea certe delicii de lectură cu o adevărată poetică a unor texte despre creșterea și descreșterea lumii noastre de azi pe mâine.
Ochelarii lui Serge Latouche sunt madlena proustiană a ”teoriei decreșterii conviviale”, temă pe care o cercetează în ”Deteriorare garantată! Eseu despre obsolescența programată”. «Astfel, într-o zi, un braț al ochelarilor a cedat. Opticianul de modă veche pe care am norocul să fie foarte aproape de mine îmi propune să-mi adapteze un braț asemănător pe care l-a găsit în stocul său, ceea ce îmi convine de minune. Numai că peste numai o săptămână cedează al doilea braț. Întorcându-mă la optician, nu pot să-mi pun întrebarea: există vreo șmecherie? Îmi mărturisește: ”Nu știați? Acest tip de ochelari e prevăzut să dureze doi ani”. Cu toții am avut parte de experiențe asemănătoare, care cu mașina de spălat, care cu televizorul. Cu toții ne-am confruntat, așadar, chiar și fără să o știm, cu fenomenul obsolescenței programate.»
Cercul vicios al consumului și al creșterii economice este încetinit ori oprit de războaie, pandemii ori atacuri cibernetice. Criza și panica sunt, deseori, reacțiile maligne provocate de bolile sistemice ale societății de consum și ale societății creșterii. ”Consumul delirant a devenit, astfel, o necesitate absolută pentru a se evita catastrofa crizei și a șomajului”. Acest cerc vicios este gonflat prin marketingul neuronal și publicitate. ”Agresiunea se desfășoară în toate direcțiile, vânătoarea e permanentă: poluare mintală și spirituală, poluare vizuală, poluare sonoră.” Nu poate exista creștere fără consumism așa cum nu poate exista marketingul obsesiv fără programarea cât mai rapidă a defectării tehnice a produselor. ”Astfel, prin obsolescența programată, societatea creșterii deține arma absolută a consumismului. Putem să ne opunem publicității, putem refuza contractarea unui credit, dar suntem în general dezarmați în fața defectării tehnice a produselor. La capătul unor termene din ce în ce mai scurte, aparate și echipamente devenite proteze indispensabile ale corpului nostru, de la becuri până la ochelari, ies din uz ca urmare a defectării voite a unui element component. Imposibil să găsești o piesă de schimb sau un depanator. Și chiar dacă am izbuti să punem mâna pe vreunul dintre aceste elemente, ne-ar costa mai mult să reparăm decât să cumpărăm un produs nou, fabricat la prețuri casate în ocnele sud-estului asiatic.”
Serge Latouche ia la bani mărunți cele trei forme de obsolescență, tehnică, psihologică și planificată, și rolul lor în transformarea mentalităților, ”de la o concepție de viață bazată pe siguranță și pe economisire s-a trecut la un comportament cheltuitor axat pe satisfacția imediată”. Problemele sociale, etice și ecologice pe care le ridică fenomenul creșterii programate sunt punctele forte ale eseului lui Serge Latouche ca o punere în scenă și în reflecție critică a ”revoluției decreșterii”. ”Punctul-cheie al revoluției decreșterii îl constituie decolonizarea imaginarului: a ne scoate imperialismul economiei din cap, dar și a re-fermeca lumea. Ceea ce ne dorim cel mai mult este o nouă antropo-cosmologie. Dacă lucrurile nu sunt decât lucruri, obsolescența lor nu ne atinge cu adevărat.”
Atașamentul de obiecte este o boală a postmodernității care poate fi vindecată prin distanțarea ori detașarea față de obiect. Acest proces presupune și un modus vivendi, și o conștiință spirituală prin care facem din ”descreșterea senină” un pariu câștigător pentru Mama-Terra.
Dan Mircea CIPARIU
