Întreaga comunitate creştină, catolică şi ortodoxă , sărbătoreşte Cincizecimea (Rusaliile) la 50 de zile după Moartea şi Învierea lui Iisus Hristos de Paşte şi la 10, după Înălţare, amintind cu acest prilej de Pogorârea Sfântului Duh asupra apostolilor care au primit atunci darul de a vorbi în toate limbile pământului, şi, plecând în lume, au început să răspândească învăţăturile sacre săvârşind minuni.
Anul acesta, Cincizecimea, sărbătoare foarte importantă a creştininătăţii care încheie ciclul Pascal – Învierea, Înălţarea şi Pogorârea Duhului Sfânt -, şi care cade întotdeauna duminica (numită şi Duminica Mare), are loc în ziua de 12 iunie, în confesiunea ortodoxă, şi în 5 iunie, în cadrul cultului catolic. Pogorârea Duhului Sfânt, ce înseamnă trecerea lucrării mântuitoare a lui Hristos, a vieţii Sale pilduitoare în oameni, este descrisă în Faptele Apostolilor ca un vuiet mare de vânt care se coboară deasupra capului fiecăruia în chip de limbi de foc, ce face posibilă împărtăşirea prin Duh cu Iisus. De aceea, în bisericile ortodoxe, slujbele încep cu rugăciunea pentru Sfântul Duh: “Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindeni eşti şi pe toate le împlineşti; Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre”. Cincizecimea este şi sărbătoarea Rusaliilor (din lat. Rosalia, sărbătoarea rozelor; zâne de păduri, aer şi ape ce poartă acest nume, venerate în Săptămâna Rusaliilor, care dezlănțuiesc furtuni și răpesc uneori copii), când creştinii împart pentru morţi căni cu vin, împodobite cu cireşe agăţate pe coadă, orez cu lapte pe frunză de nuc şi alte ofrande pentru comemorarea celor adormiţi. Se crede că datina este foarte veche şi datează din timpul tracilor.
Madona catolicilor din Şumuleu Ciuc
La catolici, Cincizecimea (Rusaliile) are o dimensiune spirituală cu totul aparte, marcată în fiecare an printr-un pelerinaj de mare amploare, desfăşurat la Şumuleu Ciuc, judeţul Harghita, pentru a o celebra pe Madona din Bazilica Sfânta Maria, unul dintre cele mai importante lăcaşuri ale Bisericii Romano-Catolice din România. Pelerinajul de la Şumuleu Ciuc este foarte vechi şi datează din sec. al XV-lea, când Papa Eugen al IV-lea a aprobat, în anul 1444, o astfel de ceremonie religioasă pentru a sprijini terminarea bisericii aflată atunci în construcţie. Ulterior, a fost adusă în Biserică o statuie a Fecioarei Maria făcătoare de minuni, care le-a dat secuilor din acest teritoriu putere şi vitejie pentru a învinge, în lupta din sâmbăta Rusaliilor, oastea lui Ioan Sigismund (1540-1571; rege al Ungariei şi principe al Transilvaniei), venită să impună Reforma Protestantă. Statuia din lemn de arţar a Maicii Domnului, realizată de un artist anonim între anii 1510-1515, în stilul renascentist, considerată cea mai mare sculptură făcătoare de minuni din lume, este cunoscută şi ca Femeia îmbrăcată în Soare. Din cei 2,53 de metri ai lucrării, chipul Fecioarei Maria cuprinde 1,91 de metri şi este învăluită în razele soarelui, având sub picioare globul pământesc şi semiluna, iar în jurul capului, o coroană formată din stele. Pe braţul stâng se află copilul Iisus care binecuvântează şi mâna ei dreaptă ţine sceptrul împărătesc. După marea invazie turco-tătară în zona Ciucului, în 1661, complexul mănăstiresc de la Şumuleu a fost devastat şi incendiat, iar peste 10.000 de locuitori au pierit sau au fost luaţi în robie. Doar statuia Fecioarei Maria a fost salvată şi aşezată în altar după reconstruirea bisericii, în 1664. De-atunci, se spune, în preajma oricărui pericol, chipul Maicii Domnului se schimbă, iar rana de pe obraz, făcută de sabia unui tătar, sângerează. Minunile săvârşite de ea sunt numeroase şi legendare, iar anual vin din ce în ce mai mulţi pelerini la biserica din Şumuleu Ciuc datorită sutelor de vindecări miraculoase ale Madonei. Recordul numărului de credincioşi ajunşi aici a atins cifra de 100.000 de persoane, venite din întreaga lume să participle la Liturghia oficiată de Papa Francisc I, la sanctuarul din Şumuleu Ciuc, în 2019. Sfântul Părinte a dăruit un trandafir de aur Madonei de la Biserica Sfânta Maria şi a spus, cu această ocazie, că marele pelerinaj „aparține moștenirii Transilvaniei, dar aduce cinstire tradițiilor românești și ungurești deopotrivă, participă la ele și credincioși de alte confesiuni, și este simbolul dialogului, al unității și al fraternității. Totodată, Suveranul Pontif a vorbit despre pace şi bună convieţuire pentru ca resentimentele etnice să fie şterse, că încurajează libertatea, fraternitatea, dorința de bine și de adevăr. „Ea veghează și mijlocește nu numai în fața Fiului său, dar și în fața fiecăruia dintre noi pentru a nu lăsa să ni se fure fraternitatea de către vocile și rănile trecutului, care alimentează diviziunea și fragmentarea. Evenimentele complexe și triste din trecut nu trebuie uitate sau negate, dar nici nu pot să constituie un obstacol sau un argument pentru a împiedica o mult-râvnită conviețuire fraternă”.
La duminica Cincizecimii, Duhul Sfânt a oferit şapte daruri pentru ca apostolii să își îndeplinească misiunea de a predica Evanghelia tuturor națiunilor şi pentru a ne ajuta pe noi să trăim o viață creștină. Aceste daruri ale Duhului Sfânt sunt: Înţelepciunea, Înţelegerea, Dreptatea, Curajul, Cunoştinţele, Pietatea, Teama de Domnul. Iar din aceste virtuţi au rodit în oameni şi s-au născut cele 12 fructe ale Dubului Sfânt: milostenia, faptele bune, iubirea, bucuria, pacea, răbdarea, bunătatea, blândeţea, modestia, credinţa, echilbrul interior şi castitatea.
Să purtăm usturoi şi pelin de Rusalii
Întotdeauna, în această perioadă a Cincizecimii, sâmbata se pomenesc morţii prin Moşii de vară, iar duminica se celebrează Rusaliile, numite şi Iele sau Zâne rele. Despre acestea se spune, în credinţa populară, că reprezintă spiritele celor adormiţi, dar şi fetele împăratului Rusalim, care au puteri magice şi seduc oamenii, pedepsindu-i pe cei care muncesc şi nu le respectă sărbătoarea din această zi. Când sunt furioase provoacă mari distrugeri plantelor, animalelor şi oamenilor prin inundaţii, secetă, incendii, devastează baraje, mori de apă şi fură copii. Dacă se-ntâmplă să calce cineva pe pământul unde (I)ele dansează, acesta este obligat să intre în hora lor şi să joace până îşi pierde minţile, şi-atunci se spune că este „luat de Rusalii”. De aceea, este bine să purtăm de Rusalii usturoi şi pelin şi să le ţinem în casă până anul viitor pentru a fi feriţi de farmece şi necazuri (Gh.F. Ciauşanu, Superstiţiile poporului român, 2007). Oamenii din unele sate din Muntenia cred că Rusaliile sunt spiritele morţilor care au părăsit mormintele şi au petrecut Paştele cu cei vii, dar refuză să se mai întoarcă sub pământ şi încep să facă rele localnicilor. De aceea, ei nu pomenesc numele Rusalii pentru a nu le invoca şi le spun Iele, Zâne sau Frumoase.
Iele şi Căluşari
Este o perioadă plină de spiritualitate şi tradiţii ce trebuie respectate asemeni sfintei sărbători a Paştelui. Gospodarii îşi pun pe la colţurile caselor, acareturilor, pe la grinzi şi ferestre ramuri de nuc, tei, stejar, plop pentru a le feri de rău, boli, grindină şi de duhurile rele ale Ielelor. În acest context, unul dintre cele mai spectaculoase ritualuri ale Rusaliilor, îl reprezintă Căluşarii, care, dincolo de faimă, măiestrie, de ritualul său ancestral, dansul nu mai este un joc în sine, ci un ceremonial păgân tămăduitor. Cei 11 flăcăi, îmbrăcaţi în veşminte albe, ce sugerează uniformele soldaţilor romani, cu cununi de pelin şi de flori pe cap, cu beţe în mâini, pinteni la picioare şi pe pulpe zurgălăi, intră în curţile oamenilor şi joacă pentru a aduce sănătate şi a purifica locul de rău. „Halai şa – hap, hap / Hei la şa şi iar aşa!”, cântă şi joacă în cerc, în rând, se adună din nou şi sar parcă dansând în aer, şi bat pământul straşnic cu picioarele pentru a-i trezi spiritele bune, iar clopoţeii, beţele şi muzica fac acelaşi lucru, zdruncină şi scutură bătătura amorţită pentru a alunga Ielele. Mutul mascat face tot felul de giumbuşlucuri, pe când Vătaful cu steagul ce are înfăşurat în vârf o legătură de usturoi, una de pelin şi un şnur roşu le strigă să joace mai repede şi mai repede şi căluşarii sar, se încolăceesc, se tăvălesc pe jos, aruncă beţele în aer, se ridică şi iar se lasă la pământ. Apoi atinge un Căluşar căzut la pământ pentru a lua asupra lui boala şi răul ielelor. Spre final, storşi de joc, sparg un vas de lut cu apă, gospodarii îi omenesc după care pleacă spre altă casă. Ritualul durează zece zile, timp în care Căluşarii dorm numai sub streşini de biserici, pentru a fi apăraţi de Ielele răzbunătoare. Mulţi cercetători cred că originea acestei tradiţii este romană (Nicolae Iorga, Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea, București, 1901), printre argumente aflându-se similitudinile izbitoare de îmbrăcăminte între jucătorii Călușului și dansatori ai unor tradiții similare din Spania, Britania, Portugalia etc. Alături de Doina, Ceramica de Horezu, Ritualul Căluşului reprezintă România în Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii UNESCO.
Orez pe frunză de nuc şi cană cu vin împodobită cu cireşe
Sâmbăta dinaintea Rusaliilor este considerată Sâmbăta Morților sau Moșii de vară, sărbătoare dedicată comemorării celor adormiţi. În credinţa populară se spune că, începând cu Joia Mare din Săptămâna Patimilor şi până la Rusalii (Cincizeci de zile – Cincizecimea), cerul, raiul şi iadul sunt deschise şi sufletele morţilor călătoresc libere prin locurile unde au trăit, iar acum ei sunt trişti pentru că trebuie să se reîntoarcă în pământul unde-şi dorm somnul de veci. Şi ca să se întoarcă împăcaţi în mormintele din care au plecat, rudele trebuie să le împartă pomeni şi să respecte tradiţiile familiei, care diferă de la o regiune la alta, de la un sat la altul. Astfel, la Moșii de vară se dau de pomană căni, oale, străchini de lut sau vase de lemn ornate cu flori și umplute cu apă, lapte ori vin, cu bucheţel de cireșe sau flori atâtnate de coada cănilor, dar și mâncare caldă , împreună cu pâine, colaci și lumânări aprinse. A doua zi, duminică, Rusaliilor li se împarte orez pe frunză de nuc, cel mai minunat ritual după părerea mea, căci miracolul face parte din copilăria fiecăruia dintre noi. Aceste două mari sărbători ale lunii iunie sunt însoţite de numeroase superstiţii cu latură pedagogică ce avertizează şi sancţionează pe cei care nu le respectă.
Maria Dobrescu
