Romanul ”Provizorat” de Gabriela Adameşteanu, apărut la Polirom în patru ediții, a fost publicat de prestigioasa editură spaniolă ”Acantilado”, în traducerea lui Marian Ochoa de Eribe, cu titlul ”Vidas provisionales”. Este a patra carte a autoarei publicată în limba spaniolă, după ”Drumul egal al fiecărei zile”, ”Dimineață pierdută” și ”Întâlnirea”. Gabriela Adameşteanu a participat, la invitația Institutului Cultural Român, la mai multe evenimente dedicate ediției spaniole, care au avut loc în cadrul Târgului de carte de la Madrid, ediția cu numărul 81. Vineri, 3 iunie 2022, la Pavilionul Comunității Madrid din cadrul târgului, a avut loc lansarea romanului. Alături de autoare au participat traducătoarea volumului și Mercedes Monmany, una dintre cele mai apreciate voci ale criticii literare spaniole. Evenimentul a fost organizat de ICR Madrid, în colaborare cu Rețeaua Bibliotecilor Publice din Comunitatea Madrid.
Sâmbătă, 4 iunie 2022, Gabriela Adameșteanu a participat la Pavilionul Europa la o masă rotundă intitulată „Călătorie spre trecut. Literatura memoriei”, alături de Gabriel Chifu și de scriitorii spanioli Manuel Rico și Juana Salabert. Masa rotundă a fost moderată de Angélica Tanarro. Evenimentul a fost organizat de ICR, în colaborare cu Reprezentanța Comisiei Europene în Spania și Asociația Colegială a Scriitorilor din Spania.
În aceeași zi, Gabriela Adameșteanu a susținut o sesiune de autografe la standul României din cadrul târgului.
„Nu este ușor să menții o relație extraconjugală dacă ești funcționar al unei instituții de cultură din România anilor 1970. Sub jugul lui Ceaușescu, când controlul guvernamental pătrunde totul, Sorin caută iubire, iar Letiția, o supapă de scăpare a dezamăgitoarei sale vieți de cuplu. În întâlnirile lor clandestine, ambii visează în zadar să lase în urmă rigorile regimului și teama că se va descoperi adevărata origine a familiilor lor, ceea ce le-ar compromite poziția în Partid. Gabriela Adameșteanu ne cufundă în universul delirant al României comuniste și, cu o măiestrie extraordinară, pătrunde în soarta emoționantă a protagoniștilor săi, sortiți trădării și minciunii.” (Editura Acantilado)