Ca urmare a cererii mari de bilete pentru spectacolul ”Îmblânzirea scorpiei”, a cărui premieră va avea loc joi, 30 iunie 2022, Teatrul Național completează programul de spectacole al lunii iunie cu o reprezentație suplimentară programată miercuri, 29 iunie, de la ora 19, la Sala 2 TNTm. Cele două reprezentații cu ”Îmblânzirea scorpiei”, vor închide stagiunea 2021-2022. ”Îmblânzirea scorpiei”, în traducerea, adaptarea și regia artistică a lui Radu Iacoban și scenografia lui Tudor Prodan, îi reunește în distribuție, într-un spectacol exploziv, pe actorii Teatrului Național Flavia Giurgiu, Matei Chioariu, Ion Rizea, Cătălin Ursu, Bogdan Spiridon, Claudia Ieremia, Andrei Chifu, Marin Lupanciuc, Darius Zet, Romeo Ioan și Cristina König, cărora li se alătură foarte tinerii Tania Ionescu, Cristina Chiperi, Oana Iovița, Teodor Caus, Otniel Floruț și Vlad Vajdovici, masteranzi ai departamentului actorie al Facultății de Muzică și Teatru din cadrul UVT.
Biletele pot fi achiziționate de la Agenția de bilete „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, tel. 0256 201 117, orar marți – duminică, între orele 11-19 și online, pe www.tntimisoara.com.