spot_img

Corina Chiriac, recital extraordinar la deschiderea oficială TIFF 2022!

Festivalul Internațional de Film Transilvania își deschide porțile pe 17 iunie 2022, cu  proiecția unuia dintre cele mai așteptate titluri ale anului 2022 – ”Rețeaua Jane” (regia Phyllis Nagy), o poveste curajoasă despre câteva femei care au schimbat lumea, cu Elizabeth Banks și Sigourney Weaver în rolurile principale. Gala de Deschidere va debuta cu un moment muzical semnat de Strings Quartet. Seara va continua cu un recital extraordinar oferit de o legendă a muzicii ușoare românești,  Corina Chiriac. Artista care a încântat generații întregi de români cu vocea sa inconfundabilă este absolventă a I.A.T.C. „I.L.Caragiale” București (promoția 1972, clasa Actorie, profesori Constantin Moruzan și Mihai Mereuță) și a debutat ca actriță, studentă fiind, pe scena Teatrului de Comedie. 

Lansată deja în cariera muzicală care avea să devină una fabuloasă, Corina Chiriac a fost protagonista a sute de producții TV și a unor filme artistice; în 1972 interpretează rolul principal feminin din filmul ”Aventuri la Marea Neagră” (regia Savel Stiopul), alături de Florin Piersic. Au urmat în același an rolurile din filmul ”Cu mâinile curate” (regia Sergiu Nicolaescu) și serialul TV ”Mușatinii”, în regia Soranei Coroamă Stanca.

 

Marea artistă va fi omagiată pe scena Galei TIFF 2022 și va primi o distincție specială, acordată în onoarea celor peste cinci decenii de activitate artistică susținută. 

Fanii vor putea intra în dialog cu CORINA CHIRIAC, sâmbătă, 18 iunie, de la ora 11:00, în cadrul primei întâlniri cu artiștii români din seria InspiraTIFF, organizată în Piața Unirii în fiecare zi de festival, cu acces gratuit. Întâlnirea cu publicul va fi moderată de Cristian Gridean.

În aceeași zi, de la ora 17:00, în cadrul TIFF Talk se va vorbi despre filmul  “Rețeaua Jane”; la întâlnirea moderată de jurnalistul Mihnea Maruţă vor participa Corina Chiriac și  Mona Muscă.

Printre personalitățile care au confirmat deja prezența la eveniment se numără Emil Boc, Primarul Municipiului Cluj-Napoca și Liviu Jicman, Președintele Institutului Cultural Român, doi dintre susținătorii evenimentului.

Peste 2500 de spectatori sunt așteptați la evenimentul de gală, programat de la ora 20:45 în Piața Unirii din Cluj-Napoca. 

Până pe 26 iunie, cel mai mare eveniment cinematografic din România va aduce în orașul recent desemnat UNESCO City of Film peste 350 de proiecții – povești legendare și filme în premieră absolută, o selecție puternică de muzică și cine-concerte, expoziții, workshop-uri inovatoare, dezbateri și experiențe cine-culinare. Zeci de invitați români și străini, reprezentanți de seamă din lumea filmului, și-au confirmat prezența la TIFF 2022.

Primul weekend de TIFF va aduce pe marile ecrane din Cluj-Napoca cele mai așteptate titluri ale anului, multe dintre ele prezentate pentru prima data în România. Supernove proaspăt premiate în competițiile marilor festivaluri, pelicule care concurează anul acesta pentru Trofeul Transilvania, documentare provocatoare incluse în secțiunea dedicată, devenită în acest an competițională, și filme pentru întreaga familie, incluse în selecția EducaTIFF, vor rula încă de la primele ore ale dimineții în cele 15 locații incluse pe harta festivalului.

Nu va lipsi din programul ediției mult-așteptatul Weekend la Castel – două seri cu proiecții speciale, organizate în decorul spectaculos al Castelului Bánffy din Bonțida. Sâmbătă, pe 18 iunie, de la ora 21:45, artiștii Operei Maghiare Cluj vor acompania live proiecția Nosferatu, capodopera lui F.W. Murnau care a definit genul horror, iar duminică, de la aceeași oră, spectatorii vor urmări în premieră în România, într-o proiecție unică, Orice, oriunde, oricând, (Everything Everywhere All At Once) o comedie-fenomen, care îmbină umorul cu artele marțiale și multiversul, în regia lui Daniel Kwan.

De o întâlnire specială vor avea parte și cinefilii prezenți la proiecția Citizen Ashe (r. Rex Miller și Sam Pollard), programată duminică, pe 19 iunie, de la ora 17:45, la Cinema Victoria. Aceștia vor viziona în exclusivitate o versiune work in progress a documentarului Nasty, realizat de Tudor Giurgiu, Președintele festivalului. Invitat special la eveniment va fi nimeni altul decât legendarul tenismen român Ilie Năstase, a cărui viață și carieră fac subiectul acestui film.

TIFF Lounge, noul spațiu de întâlnire amenajat în Piața Unirii, va deveni în acest an principala atracție pentru spectatorii interesați să descopere povești din spatele camerelor. TIFF Talks – seria de întâlniri cu profesioniști din lumea filmului, le va oferi cinefililor șansa de a participa zi de zi la conversații cu personalități importante invitate la festival, pe teme inspirate de cele mai aplaudate, dar și cele mai intrigante filme din programul TIFF 2022. Într-o atmosferă mai puțin formală, seria InspiraTIFF va face deliciul devoratorilor de povești remarcabile, invitați zi de zi să intre în dialog cu artiștii prezenți la Cluj cu ocazia festivalului. Accesul la evenimentele organizate la TIFF Lounge va fi gratuit, în limita locurilor disponibile.

Programul complet și biletele de acces la evenimentele TIFF 2022 sunt disponibile pe tiff.eventbook.ro și în aplicația TIFF Official App, disponibilă în App Store și Google Play.

***

Ne puteți urmări pe: tiff.ro | FB: TransilvaniaIFF | InstagramYoutube

Filme oricând și oriunde pe teritoriul României, pe TIFF Unlimited: unlimited.tiff.ro.

***

Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.

Cu sprijinul: Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei, Primăra și Consiliul Local Cluj-Napoca, Institutul Cultural Român, Arhiva Națională de Filme

Prezentat de: Banca Transilvania

Mașina oficială: Mercedes-Benz

Cafeaua oficială: Nespresso

Asigurător oficial: Groupama

Sponsori: Mastercard, Vodafone, TenarisSilcotub, LIDL, Cemacon, MOL România, Bârlog, IQOS, Regina Maria, E-ON, Compania de Apa Somes, McDonalds, Persil, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, JTI, Conceptual Lab by Theo Nissim, Domeniile Averesti, Pop Cola, Farmec, .msg România, Yonder, CSI

Parteneri: PMA, Lecom, AX Perpetuum, Biotrem, Promelek XXI, Luna Cleaning, Supercom, Verdino

Transportator oficial: Tarom

Asigurător oficial: Groupama

Partener logistic: DHL

Partener media principal: PRO Cinema

Recomandat de: Europa FM

Parteneri media: Libertatea, ELLE, VIVA!, Avantaje, Radio România Cultural, Radio Europa Liberă, TV5, Adevărul, Dilema Veche, OK! Magazine, Films in Frame, A List Magazine, Cinemap, Zile și Nopți, AGERPRES, Revista BIZ, Life.ro, Observator Cultural, LiterNet, AaRC, Utopia Balcanică, Mercur Retrograd

Parteneri media locali: Afaceri.news, Făclia, Maszol, Monitorul de Cluj, Muzzix, Radio Cluj, Radio Transilvania, Ziua de Cluj

Partener de monitorizare: mediaTRUST

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508