„Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul” pornește din nou la drum și ajunge la Jimbolia, unde, timp de trei seri, în intervalul 16 – 18 iunie 2022, în Piațeta Sfântul Florian, cu începere de la ora 21.30, copiii, părinții și bunicii sunt invitați să vizioneze unele dintre cele mai frumoase filme clasice românești. Intenția „Caravanei filmului românesc – Cartea și filmul” este aceea de a contribui, prin acţiunile sale, la apropierea tuturor de arta atât de frumoasă a filmului şi, în mod special, de cea a filmului românesc. Căci, aşa cum spunea Jean Cocteau – un film, nu este altceva decât „o scriere în imagini”. La toate proiecțiile din cadrul „Caravanei filmului românesc” accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
Astfel, vor fi prezentate filme pentru toate vârstele. Copii, micuții spectatori de azi, poate marii creatori de mâine, sunt invitați la întâlnirea cu Lizuca și năzdrăvanul cățeluș Patrocle din „Dumbrava minunată”, iar adolescenții sunt invitați să o cunoască pe apriga profă de mate Isocel (Tamara Buciuceanu Botez) și pe proful de filosofie Socrate (Ion Caramitru), dar și pe îndrăgiții Ștefan Bănică jr (Mihai), Oana Sârbu (Dana), Mihai Constantinescu (Ionică) și Cesonia Postelnicu (Geta) din filmul „Liceenii”.
Publicul cinefil din Jimbolia se va amuza, cu nostalgie, poate, revăzându-i pe marii actori români de teatru și film Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Marin Moraru și Ovidiu Schumacher care demarează „Operațiunea monstrul”.
La toate proiecțiile din cadrul „Caravanei filmului românesc” accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile!
***
Programul Caravanei filmului românesc – Cartea și filmul din Piațeta Sfântul Florian este următorul:
Joi, 16 iunie, ora 21.30: DUMBRAVA MINUNATĂ
Regia: Gheorghe Naghi; Scenariul: Draga Olteanu Matei;
Cu: Diana Muscă, Ernest Maftei, Florina Cercel, Elena Drăgoi, Draga Olteanu Matei
Vineri, 17 iunie, ora 21.30: LICEENII
Regia: Nicolae Corjos; Scenariul: George Şovu;
Cu: Ştefan Bănică jr., Mihai Constantin, Oana Sârbu, Tamara Buciuceanu-Botez, Ion Caramitru
Sâmbătă, 18 iunie, ora 21.30: OPERAȚIUNEA MONSTRUL
Regia: Manole Marcus; Scenariul: Titus Popovici
Cu: Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Marin Moraru, Ovidiu Schumacher, Ada D’Albon
***
Scopul „Caravanei filmului românesc – Cartea și filmul / Capodopere ale cinematografiei naţionale”, proiect aflat la a X-a ediție, este acela de a promova filmul românesc, aducând un omagiu cinematografiei naţionale şi cineaştilor români, fiind singura caravana care promovează exclusiv filmul românesc din toate timpurile. „Caravana filmului românesc” aduce filmul românesc în atenția spectatorilor, promovându-l într-o manieră accesibilă. Filme de patrimoniu şi succese ale ultimilor ani, toate sunt prezentate publicului din toate oraşele ţării, mari şi mici, în spaţii diverse. Aceste evenimente, rememorând marile momente ale istoriei şi ale prezentului filmului românesc, contribuie la formarea unei culturi cinematografice a publicului tânăr și le aduce spectatorilor cinefili bucuria revederii marilor creații cinematografice românești.
***
Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro), în parteneriat cu MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro) şi Digifilm Design, a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC, proiect ce s-a derulat, la nivel naţional, prin cele două secţiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naţionale şi Cartea şi filmul.
În cei nouă ani de existenţă, Caravana filmului românesc a ajuns în peste 45 de oraşe, având un număr aproximav de 200.000 de spectatori şi consemnând peste 3.000 de referiri în presa locală şi naţională. În cadrul Caravanei, toate filmele au fost prezentate la o calitate artistică şi tehnică de excepţie, fiind refăcute ca sunet şi imagine.
***
PARTENER PRINCIPAL al „Caravanei filmului românesc”:
RADIOCOM – Societatea Națională de Radiocomunicații S.A.
Proiect realizat cu sprijinul CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei, UCIN – Uniunea Cineaştilor din România, DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual, ANF – Arhiva Naţională de Filme;
Parteneri media: All About Romanian Cinema – AaRC, România pozitivă, Agenţia de Carte, Amos News, Prompt Media, Ultima oră, Timp românesc, Go Next, Biz Plus, Cinefan, Roportal, Cinefilia, Comunicate de afaceri, Boio.
La Jimbolia, proiectul este realizat cu sprijinul Primăriei Orașului Jimbolia.