spot_img

Poeta Marta Petreu la Ziua Mondială a Poeziei 2022 de la Roma

Ziua de 21 martie a fiecărui an a fost dedicată de către UNESCO rolului privilegiat al expresiei poetice în promovarea dialogului intercultural, comunicării şi păcii. Evenimentul de la Roma, organizat pentru al nouălea an consecutiv de Institutele Culturale Naționale din Uniunea Europeană (EUNIC), reunite în clusterul EUNIC Roma, celebrează poezia europeană la Roma și se desfășoară în colaborare cu FUIS – Federația Unitară Italiană a Scriitorilor și sub patronajul Comisiei Naționale Italiene pentru UNESCO şi a Reprezentanței Comisiei Europene în Italia. Maratonul poetic, moderat de criticul literar Marco Dotti, va include o serie de lecturi (în limba originală cu proiecția traducerii în limba italiană pe ecran), a 13 poeți invitați: Christoph W. Bauer (Austria), Petya Laleva (Bulgaria), Petr Borkovec (Republica Cehă), Nora Gomringer (Elveția), Daniela Attanasio (Italia), Indré Valantinaité (Lituania), Krzysztof Siwczyk (Polonia), Caterina Nunes de Almeida (Portugalia), Marta Petreu (România), Mariàn Milčák (Slovacia), Gašper Malej (Slovenia), Ángela Segovia (Spania) și Dániel Levente Pál (Ungaria). Evenimentul va avea loc luni, 21 martie 2022, ora 19:00, la Palatul Falconieri din Roma – sediul Academiei Ungariei din Roma (Via Giulia 1). Intrarea liberă în limita locurilor disponibile. 

Pentru mai multe informații vizitați site-ul: https://culture.hu/it/roma/eventi/giornata-mondiale-della-poesia-edizione-2022-%E2%80%93-l%E2%80%99europa-in-versi-reading-2

            Tot cu această ocazie poeta Marta Petreu, alături de traducătorul său prof. Roberto Merlo de la Universitatea din Torino și de prof. Angela Tarantino, profesor la catedra de Limba și Literatura Română din cadrul Departamentului de Studii Europene, Americane și Interculturale de la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universității Sapienza, va purta un dialog cu studenții secției de Românistică de la Facultatea de Litere și Filozofie de la Universitatea Sapienza. Evenimentul organizat de Accademia di Romania in Roma, în parteneriat cu Universitatea La Sapienza din Roma – Departamentului de Studii Europene, Americane și Interculturale, va avea loc marți, 22 martie 2022, ora 15:00, la Universitatea La Sapienza  – clădirea Marco Polo (Circonvallazione Tiburtina 4).

Accesul publicului la cele două evenimente literate se va face pe baza prezentării obligatorii a Certificatului Digital European COVID (Super Green Pass), în format digital sau tipărit și cu purtarea obligatorie a măștii de protecție FFP2.

***

Marta Petreu (n. 1955) este poetă, scriitoare, eseistă, jurnalistă şi profesoară de filosofie la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii „Babeş–Bolyai” din Cluj-Napoca. Este una dintre cele mai cunoscute ambasadoare ale culturii române în Italia, datorită traducerilor din opera sa realizate de traducători de seamă precum Giovanni Rotiroti, Roberto Merlo, Magda Arhip şi Amelia Natalia Bulboacă: Cioran sau un trecut deocheat –Il passato scabroso di Cioran, îngrijit de Giovanni Rotiroti, postfaţă de Mattia Luigi Pozzi, trad. Magda Arhip şi Amelia Natalia Bulboacă, Napoli–Salerno, Orthotes 2015; Apocalipsa după Marta – L’Apocalisse secondo Marta. Poesie 1981-2014, trad. Roberto Merlo, Milano, Joker 2016; De la Junimea la Noica: Studii de cultură românească –Dall’Olocausto al Gulag. Studi di cultura romena, îngrijit de Giovanni Rotiroti, postfaţă de Irma Carannante, Napoli, Orthotes, 2016. Este autoarea mai multor volume de poezie şi eseu traduse în numeroase limbi străine. Poeziile sale au fost publicate în reviste şi antologii din Marea Britanie, Canada, Spania, Serbia, S.U.A., Franţa. Marta Petreu este, totodată, fondatoarea revistei “Apostrof”, una dintre cele mai valoroase reviste literare din România, prin intermediul căreia a lansat câteva campanii publicistice de impact.

 

Roberto Merlo este profesor de limba şi literatura română la Universitatea din Torino. S-a format ca românist la Universitățile din Torino, Cluj şi București. A tradus numeroase volume de istorie (de Ion Bulei), istoria limbii române (de Marius Sala) şi literatură română modernă şi contemporană, mai ales proză (Bogdan Suceavă, Gabriela Adameşteanu, Doina Ruşti, Ştefan Petica) şi teatru (Radu Măcrinici, Gianina Cărbunariu, Ştefan Peca e Lia Bugnar, Matei Vişniec, Elise Wilk, Roxana Marian, Andreea Vălean), cu incursiuni în zona poeziei prilejuite de versurile Martei Petreu şi ale lui Matei Vişniec.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508