”Tratat de schizopoetică, așa s-ar putea subintitula cutia toracică a lui Merlich Saia: fragmente dintr-un discurs halucinatoriu, dement, bântuit de prezențele amenințătoare decupate din delirium tremens. Un spațiu în care coincid anotimpurile, în care obiectele dorinței sunt trecute pe jumătate în moarte, iar spațiile largi, deschise, sufocă și constrâng. Rece și sintetic, ca în formularea unui experiment științific, textul se desfășoară sacadat, repetitiv, precizând mereu înșelător cui îi aparține, tocmai pentru a deveni limpede, alături de piscina dezolantă, plină cu albastru de metilen, că el nu aparține decât unui teritoriu incognoscibil, Acela. Iar când în sfârșit te-ai aliniat ritmului de metronom al acestui cadru, cu vocile hipnotice și monotone, marele cadru se sfărâmă în sute de structuri minuscule, personajele fără nume capătă contururi și biografii, într-un jam session saturnalic. cutia toracică e spațiul de desfășurare (și înfășurare) al unei poezii șamanice, care străbate faldurile somnului, ale visului și ale unui tainic tărâm de dincolo. ” Bogdan-Alexandru Stănescu
Merlich Saia (n. 1982, București) a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. A debutat în 2014, la Editura Tracus Arte, cu ”garda de corp”, volum care a obținut Premiul Național „Mihai Eminescu”, Opus Primum, Botoșani, 2015.