Despre Nicolas d’Estienne d’Orve s-a spus frecvent că este scriitorul contemporan care surprinde Parisul ca nimeni altul tocmai pentru că îl iubește atât de mult. ”Eiffel”, ultimul lui roman, publicat de Editura Trei reușește să-i facă pe cititori să se-ndrăgostească la rândul lor de Paris prin intermediul poveștii romanțate a vieții lui Gustave Eiffel, inginerul de geniu care a ridicat monumentul-simbol al Franței. Care este secretul „Doamnei de fier” din inima Parisului? Ce istorie vrea să transmită peste secole tuturor celor care o privesc?
Având ca sursă de inspirație scenariul filmului-eveniment „Eiffel”, romanul lui Nicolas d’Estienne d’Orve se focusează pe povestea reală de dragoste dintre Gustave Eiffel și muza sa, Adrienne Bourgès. Cu formația sa de jurnalist, scriitorul francez aduce multe informații noi despre viața lui Gustave Eiffel față de filmul din care s-a inspirat. Construit pe două planuri, care așază față în față pe tânărul de 28 de ani Gustave Eiffel și ipostaza sa mai în vârstă, de peste 50 de ani, romanul lui Nicolas d’Estienne d’Orve demonstrează că iubirea este cea care aduce trecutul în prezent și șterge barierele timpului. Mărturie peste veacuri a unei iubiri imposibile, Turnul Eiffel face același lucru, iar cei care vor citi romanul lui Nicolas d’ Estienne d’Orves cu siguranță îl vor privi de-acum înainte cu alți ochi. Iată 7 lucruri inedite care pot fi aflate din romanul Eiffel.
- Simbol prin excelență al Parisului și unul dintre cele mai romantice locuri din lume, Turnul Eiffel se remarcă prin linia sa grațioasă, aproape senzuală. „La dame de fer” (Doamna de Fier), cum îi spun localnicii, are forma literei A. Cui aparține inițiala? În romanul Eiffel, scriitorul francez Nicolas d’ Estienne d’Orves o atribuie lui Adrienne Bourgès. În realitate, aceasta a fost marea iubire a genialului inginer Gustave Eiffel. Logodnica pierdută și regăsită peste ani, cea care nu a ajuns niciodată soția lui, pe care destinul a făcut să o reîntâlnească doar pentru a-l despărți de ea, Adrienne este cea care, se pare, i-a inspirat lui Gustave Eiffel forma specială a Turnului: „…În timp ce mintea lui cutreieră o clipă printre amintiri îndepărtate, se apucă să deseneze spatele lui Adrienne. Acea curbă minunată ce se revarsă dinspre ceafă până la talie: un arc aproape perfect, frumos ca o statuie. Atunci se petrece iluminarea, revelația: iată turnul său! Linia ce leagă baza de vârf nu trebuie să fie dreaptă, ci o curbă, întrupată, vie”.
- Pe când avea 28 de ani, Gustave Eiffel a construit podul feroviar Bordeaux peste fluviul Garona, o construcție revoluționară, ultramodernă după părerea unora, urâtă în viziunea altora. Atunci a cunoscut-o pe Adrienne, o tânără de 18 ani, fiica unui bogătaș bordelez, furnizor de materiale pentru construcție. Acesta joacă un rol important în scenariul dramatic al iubirii dintre Gustave Eiffel și Adrianne, care constituie „firul roșu” al romanului lui Nicolas d’ Estienne d’Orves.
- Inspirat de scenariul filmului cu același nume regizat de Martin Bourboulon, romanul lui Nicolas d’ Estienne d’Orves aduce informații noi despre Turnul Eiffel față de peliculă. În 1886, „poetul metalului” Gustave Eiffel nu intenționa să ridice un turn care să simbolizeze măreția Franței, ci avea în plan ceva mult mai util – un metrou care să-l depășească în ingeniozitate pe cel britanic. Însă, la acea vreme, Eiffel contribuise deja la ridicarea Statuii Libertății din New York, un simbol care uimise lumea. La celebrarea centenarului Revoluției franceze, cea de-a treia Republică avea nevoie de un simbol asemănător, care să glorifice Franța cu prilejul Expoziției Universale. Ideea de a-i dărui Parisului și Franței un turn de 300 m în întregime din metal, cea mai înaltă construcție din lume la acea vreme, a fost irezistibil pentru inginerul Eiffel și astfel a renunțat la construcția metroului, care i-ar fi adus mai puțin celebritate.
- Ideea inițială a Turnului Eiffel aparține de fapt unor angajați ai întreprinderilor Eiffel, Nouguier și Koechlin. Inițial, Gustave Eiffel nu a apreciat proiectul, ba mai mult decât atât, l-a ridiculizat. „Pilonul” din oțel era considerat de Gustave Eiffel anost. În roman, scriitorul francez Nicolas d’ Estienne d’Orves descrie pe larg „revoluția” interioară pe care a trăit-o celebrul inginer după ce a reîntâlnit-o pe Adrienne Bourgès la o cină, la Ministrul Comerțului. Dragostea pentru ea l-a transformat pe Eiffel dintr-un inginer genial într-un artist și „poet al metalului”, iar turnul-simbol al Parisului a devenit o neobișnuită declarație de iubire.
- Pe numele său adevărat Gustave Bonickhausen, celebrul inginer avea origini în Renania, în regiunea Eiffel. Familia dorea pentru Gustave să fie „mai francez decât francezii”, iar acest lucru se putea realiza doar prin excelență școlară. Gustave Eiffel ar fi vrut să urmeze Politehnica, conform dorinței părinților lui și s-a pregătit intens zilele pentru aceasta. Nopțile însă erau dedicate distracției. „Zbenguielile amoroase” ale lui Gustave au lovit puternic idealurile familiei, pentru că tânărul a fost primit doar la Școala Centrală de Arte și Meserii și nu la Politehnică. În romanul Eiffel, Nicolas d’ Estienne d’Orves, un scriitor îndrăgostit iremediabil de Paris, surprinde spiritul efervescent și energia specială a Orașului Luminilor de la sfârșitul secolului al 19-lea.
- „Nebunia din metal”, „horn gigantic și negru de uzină”, „dezonoarea Parisului”, „monstrul din metal”, „inutilul și monstruosul Turn Eiffel”, „odioasă coloană din tablă cu bolțuri”, Turnul Babel – deși astăzi pare greu de crezut, toate aceste sintagme au fost folosite în 1887 cu referire la turnul construit de Gustave Eiffel. Scriitorul și jurnalistul Nicolas d’ Estienne d’Orves nu face altceva decât să redea în roman o realitate istorică de la finalul secolului al 19-lea. Deși astăzi este unul dintre cele mai populare monumente din întreaga lume, ridicarea Turnului Eiffel a întâmpinat rezistența unei părți importante a parizienilor.
- „Protestul artiștilor împotriva Turnului Eiffel” datat 14 februarie 1887 a rămas celebru în epocă. Documentul cu textul integral al protestului este redat în anexa de la finalul romanului Eiffel. Artiști faimoși ai vremurilor, printre care Leconte de Lisle, Dumas, Prudhomme, L. Doucet și Guy de Maupassant au protestat „din toate puterile, cu toată indignarea, în numele bunului-gust francez disprețuit, în numele artei și al istoriei franceze amenințate” și au cerut ca turnul conceput de „imaginația mercantilă a unui constructor de mașini” să nu fie ridicat. Gustave Eiffel a fost foarte afectat de acest protest: „Ce-și închipuie toți artiștii ăștia? Că un inginer nu poate face ceva frumos fiindcă face ceva trainic? Nu înțeleg că funcțiile veritabile ale forței sunt întotdeauna conforme cu armonia?”. Până la urmă, istoria i-a dat dreptate „poetului metalului”, Gustave Eiffel.
