Când încă rețeaua web era la începuturile sale în România, la începutul anilor ‘90, într-o rubrică ce purta titlul unui volum de poezii – ”Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara”, atrăgeam atenția, cu ironie tandră, asupra faptului că lumea noastră, reală sau virtuală, era și este sub semnul unei mantre tehnologice: ”orice, dar cu puțin internet”. După mai bine de 20 de ani, mantra web a devenit tot mai mult netocrație și monopol al marilor giganți americani. Inteligența artificială și mașinăriile ei creatoare de șabloane de consum și de dependențe au dus ”era digitală” la asocieri tot mai dramatice precum ”dictatura digitală” ori chiar ”demența digitală”. Rolul elitelor și al actorilor sociali pe mișcătoarele rețele sociale este ecranat de algoritmii Big Data, algoritmi disputați de grupurile de business, de cele ale societății civile (non-profit), grupurile guvernamentale și cele politice. Algoritmii, însă, sunt dictați de interese financiare și politice. Opinia publică față de orice subiect la zi este construcția algoritmilor Big Data și al relațiilor de putere și de manipulare pe care actorii sociali le exercită folosindu-se chiar de armele secrete sau decodificate ale algoritmilor Big Data. Astfel, manipularea, fake news-ul ori cancel culture sunt ”(re)scrise” cu ajutorul real al mașinăriilor digitale. Spiritul critic și valorile societății deschise reprezintă, așadar, alternativa la ieșirea din ”baza de date” și cheia de acces și de structurare a unei necesare suveranități digitale. Sunt pregătiți actorii sociali din România pentru a face pasul decisiv de la securitatea cibernetică, dictată de interesele de securitate națională și europeană, la suveranitatea digitală atât de necesară actorilor sociali și intereselor lor de comunicare și de business?
Deja, mari puteri economice și naționale din Europa, cum sunt Germania, Franța, Spania, Italia și Portugalia militează pentru crearea unei infrastructuri digitale suverană pentru Europa. În acest context, actorii sociali din țara noastră trebuie să aibă în vedere faptul că o suveranitate digitală nu poate fi posibilă fără două elemente identitare: limba română și arhivele digitale, cu metadate de nivel înalt.
Dacă vrem ca limba română să supraviețuiască erei digitale, atunci e necesar să digitalizăm masiv în limba română și cu ajutorul direct al celor care pot da claritate și eficiență limbii române, mă refer aici la elitele noastre literare și academice. O digitalizare care să folosească serviciile unui scriitor ori ale unui lingvist poate asigura o ”gimnastică înaltă” a gândirii, a vorbirii și a scrierii în limba română. Noile tehnologii ale traducerii limbajului vor lucra doar cu limbile care vor supraviețui în lumea digitală. Suveranitatea digitală nu poate fi, însă, realizată fără minime instrumente, precum corectorul digital pentru limba română, aplicația de inserare a diacriticelor, resurse lexicale digitale, arhive digitale, instrumente de căutare a resurselor lexicale pe rețeaua web în format non-text și multimedia (imagine, audio, video), tehnologii și instrumente vocale pentru limba română.
Dan Mircea CIPARIU
