spot_img

Lansarea cărții ”Ard pădurile”, de Paula Erizanu, la Londra

Sâmbătă, 11 decembrie 2021, la  ora 18.00, va avea loc lansarea romanului ”Ard pădurile”, de Paula Erizanu, în incinta ICR Londra (1 Belgrave Square, SW1X8PH). Paula Erizanu va fi într-un dialog cu Floria Teleman, autoarea serilor literare Autograph România. Invitata specială a serii: cantautoarea Vica Demici. Romanul a apărut la Editura Cartier, colecția Rotonda, coordonată de Em.Galaicu-Păun.

„Se spune că în 1899 a fost o cotitură a vremurilor, că în bezna ca melasa au început să apară fulgere întretăiate, fără legătură și fără continuitate, intermitențe interioare ale unor noi impulsuri și vechi utopii. Socialiști utopici, bolșevici, narodnici, menșevici, acești purtători de noi-vechi impulsuri spre egalitate, fraternitate, libertate aveau să înainteze în anii premergători revoluției din 1917 printr-o lume care se schimba radical și definitiv. Cum răzbăteau aceste frânturi de trecut digerat și de viitor nesigur în conștiințele unor tinere femei de atunci, precum Alexandra Kollontai, prima femeie ministru (dar și comisar) în guvernul lui Lenin, sau feminista Inessa Armand, iubita aceluiași Lenin? Cum se despărțeau acestea de reflexele mic-burgheze ale unei discipole liberale, de vechile obișnuințe sentimentale ale iubirii conjugale, de deprinderile vieții domestice ale unei mame și soții? Cum vedeau viața frustă a muncitorimii (inclusiv a muncitoarelor sexuale) pe care n-o știau și câtă cunoaștere a naturii omenești, în genere, puteau avea ca tinere de familie bună, ținute sub obroc? Iată câteva întrebări complicate la care Paula Erizanu încearcă să răspundă, cu talent și curaj, în acest prim volum al docudramei Ard pădurile.” (Simona Sora)

„Biografiile lor sunt impresionante, dar la fel de impresionant e și modul în care Paula Erizanu le transcrie. Bazându-se pe o documentare foarte detaliată, extensivă, reușește nu doar să recreeze un context istoric deosebit de problematic și de complex, dar și să anime cu atâta însuflețire cele două personaje încât le simți pasiunea, speranța, apoi frica și dezamăgirile, uneori disperarea clocotindu-le în vene.

Totul este construit din propoziții scurte, concise, tăioase. Și totul e plin de emoție și chiar dacă știi cum sfârșește, parcă tot speri ca ceva să se schimbe până la final, pentru că nu mai sunt figuri istorice, sunt oameni și oamenii merită să creadă până la ultimul punct.” (Cosmin Perța)

PAULA ERIZANU s-a născut în 1992 la Chișinău. A studiat istoria și literatura la New College of the Humanities din Londra, apoi jurnalismul la City University London. A scris despre protestele din 2009 din Republica Moldova în Aceasta e prima mea revoluție. Furați-mi-o (Cartier, 2011, ediție trilingvă). Cartea s-a bucurat de o mare atenție mediatică la Chișinău, fiindu-i decernate Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și Premiul pentru cea mai populară carte al Bibliotecii Naționale „Ion Creangă”, de asemenea, fiind nominalizată la Premiile Observator cultural, categoria debut. A fost tradusă în cehă și germană, și a primit premiul internațional UNESCO pentru cea mai frumoasă producție de carte a anului 2011 la târgul de carte de la Leipzig. A urmat debutul în poezie Ai grijă de tine (Charmides, 2016). Din 2019, Paula Erizanu a coordonat, împreună cu Alina Purcaru, antologia Un secol de poezie română scrisă de femei, apărută la Editura Cartier în două volume (un al treilea volum e în curs de apariție). În 2021, aceasta a publicat romanul istoric Ard pădurile, la Editura Cartier, scris cu ajutorul bursei Central European Initiative. Autoarea a participat la festivaluri literare în România, Ucraina, Slovenia și Cehia. A colaborat cu publicațiile internaționale BBC World Service, The Guardian, London Review of Books, CNN, Aeon, Dazed ș.a. și cu publicații din România și Republica Moldova, precum Libertatea, Observator cultural, Dilema veche, Scena9, Ziarul de gardă ș.a. În 2019, a fost nominalizată la premiul Jurnalista de cultură a anului în cadrul competiției britanice Words by Women, iar în 2021 — la premiul Russian Art Focus Prize, pentru un profil al cofondatoarei Pussy Riot, Nadya Tolokonnikova. Tot în 2021 a fost laureata premiului Gheorghe Iova – textuare. În prezent este redactor de cultură al revistei online din Londra, The Calvert Journal.

Evenimentul este organizat de Autograph România & Editura Cartier, cu sprijinul ICR Londra.

Ard pădurile, de Paula Erizanu (Rotonda). Broșată, 176 pag. Preț: 29 RON/ 119 MDL

Cartea poate fi cumpărată în toate librăriile bune din România și Republica Moldova. 

Comandă cărțile Cartier oriunde te afli în lume, le livrăm rapid https://shop.cartier.md/
Ne găsești pe twitter la https://twitter.com/EdituraCartier

și pe facebook la:

https://www.facebook.com/edituracartier

https://www.facebook.com/librariilecartier/

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508