Miercuri, 13 octombrie 2021, începând cu ora 20.00, pe paginile de Facebook Polirom, Cinepub și Cărturești (facebook.com/polirom.editura, facebook.com/THECINEPUB/, facebook.com/Carturesti), va avea loc o nouă ediție „Cercul”, care îi va avea ca invitați pe Marius Chivu & autorii din antologia de proză scurtă Kiwi. Ediția 2021. SOSIRI / PLECĂRI, apărută de curând la Editura Polirom. Marius Chivu, coordonatorul volumului, precum și autorii din antologie vor intra în dialog cu jurnalistul George Onofrei.
„Cele optsprezece povestiri ale acestor autori atît de diferiţi evoluează, cum v-aţi aștepta, pe un vast spectru al genurilor: de la evocarea nostalgică și confesiunea autoironică, prin realismul comportamental și conversaţional, pînă la fabula religioasă, istoria alternativă și distopia SF. Povestirile au dialoguri extinse și creează atmosferă, au umor și absurd, senzualitate și violenţă, fantezie și paranormal, morală politică, tîlc ideologic, iconoclasm. Se desfășoară în perioada imediat postbelică, în timpul Revoluţiei din ’89, în plină pandemie de COVID-19 sau în viitorul probabil. Sînt plasate în fabrici comuniste, în mediul corporate, pe stadion, pe scara blocului, în sînul familiei, pe plajă, în staţiuni balneare sau în vacanţe exotice. Tematic, abordează secretele și problemele de familie, violenţa domestică și cruzimea împotriva animalelor, nesiguranţele maternităţii și ale mariajului, antisemitismul și mercantilismul religios, dificultăţile comunicării, singurătatea și infidelitatea, ratarea și dragostea, bolile grave și moartea, credinţa și damnarea, culisele politicii și imigraţia europeană.” (Marius Chivu)
Volumul cuprinde texte semnate de: Ada Aitonean, Ana Irina Lupu, Aron Biro, Gabriel Florin Macsim, Adriana Bittel, Marin Mălaicu-Hondrari, Isabela Brănescu, Ilinca Mănescu, Ruxandra Burcescu, Răzvan Petrescu, Bianca Dragomir, Ion Pleşa, Andrei Dumitrescu, Iulian Popa, Tudor Ganea, Bogdan-Alexandru Stănescu, Simona Goşu, Cristina Ştefan
Facebook.com/antologiakiwi
Instagram.com/antologia_kiwi
Marius Chivu (n. 1978) este scriitor, traducător și cronicar literar. În 2012 a debutat cu volumul de poezie Vîntureasa de plastic (ediţia a II-a, Editura Humanitas, 2018; premiile pentru debut ale Uniunii Scriitorilor și revistei Observator Cultural). A publicat jurnalele de călătorie Trei săptămîni în Anzi (Editura Humanitas, 2016) și Trei săptămîni în Himalaya (Editura Humanitas, 2012), volumul de proză scurtă Sfîrșit de sezon (Editura Polirom, 2014, nominalizare pentru Premiul Cartea Anului la Gala Radio România Cultural) și cartea de interviuri literare Ce-a vrut să spună autorul (Editura Polirom, 2013). A făcut selecţia textelor pentru Romanian Short Fiction. An Anthology/Antologie bilingvă de proză scurtă româneasă (coord. Lidia Vianu, Editura Muzeul Literaturii Române, 2018).
La Editura Polirom a editat antologiile: Dan Lungu, Părul contează enorm (2019), Best of. Proza scurtă a anilor 2000 (2013), Anton Holban, Conversaţii cu o moartă (2005), și Mihail Sadoveanu, Ochi de urs și alte povestiri (2005). La Editura Curtea Veche a editat antologiile: Cristian Teodorescu, Maestrul de lumini și alte povestiri (2005), și Teodor Mazilu, Singurătatea și diavolul milos (2004). A tradus cărţi de proză de Richard Ford și Paul Bailey. Din 2011, împreună cu Florin Iaru, ţine cel mai longeviv atelier de creative writing din România. Este redactor al revistei Dilema veche și editor al revistei de proză scurtă Iocan (împreună cu Florin Iaru și Cristian Teodorescu), precum și realizatorul radio-talk-ului cu scriitori „All You Can Read” de pe www.UrbanSunsets.com.