O expoziție realizată de Centrul de artă Camera din Cluj-Napoca și o serie de discuții interactive cu titlul „Chiera Arqui Art Collection”, propusă de artistele Alexandra Ivanciu (România) și Jolanta Nowaczyk (Polonia), vor fi susținute de ICR Stockholm în cadrul târgului Supermarket Independent Art Fair. Târgul internaţional de artă care aduce în centrul atenției peste 50 de artiști și galerii de artă din toate colțurile lumii, în cadrul a 30 de evenimente ce includ prezentări, întâlniri, expoziţii şi performanceuri, se va desfășura în perioada 14-17 octombrie 2021.
Spațiu expozițional Camera își concentrează activitatea în jurul fotografiei, artei instalației și a mijoacelor media noi, sincretice. Pentru Supermarket 2021, Camera prezintă o selecție de fotografii analogice experimentale, realizate de artiștii români Abel Rad, Adelina Campean, Andrei Budescu, Irina Dora Măgurean, Raul Balica. Camera artspace va fi reprezentat de coordonatorii proiectului Irina Măgurean şi Lucian Măgurean.
„Camera, aflată la prima participare în cadrul târgului, prezintă o expoziție care reuneste cinci artiști lucrând în tehnicile de fotografie analog. Sunt prezente lucrări polaroid, fotografie argentică, colodiu umed. Ideea expoziției este de a sublinia unicitatea, versatilitatea și frumusețea fotografiei clasice într-o epoca sufocata de fotografia digitală”, declară artista Irina Măgurean.
Cel de-al doilea proiect, intitulat Chiera Arqui Art Collection, este propus de artistele Alexandra Ivanciu (România) și Jolanta Nowaczyk (Polonia). Proiectul este construit în jurul unei colecționare de artă cu numele fictiv Chira Arqui, care critică ierarhiile de pe piața de artă, dar și din lumea artei în general. Printr-un discurs ironic, personajul fictiv încearcă să atragă atenția asupra diferitelor privilegii și inegalități care există pe piața de artă: cum sunt vânduți artiștii față de artiste?, cum este vândut un artist din estul Europei fața de unul din vestul Europei. Artista Alexandra Ivanciu a absolvit Universitatea de Arte din București și, în prezent, locuiește și studiază la Academia de Arte din Leipzig.
Iniţiat în 2006, Supermarket Independent Art Fair sărbătorește anul acesta 15 ani de existență, fiind un spațiu dinamic care pune accent pe promovarea inițiativelor artistice independente și pe promovarea artiștilor tineri, expozanții fiind centre de artă şi galerii conduse de artişti.
Exhibitors 2021 – Stockholm Independent Art Fair (supermarketartfair.com)
Mai multe informații și detalii despre bilete:
(1) Supermarket 2021 – Stockholm Independent Art Fair | Facebook
Du sökte efter tickets – Stockholm Independent Art Fair (supermarketartfair.com)