Ce vezi printre rînduri în Maestrul și Margareta după ce ai citit scrisorile și jurnalele lui Bulgakov? Cartea abundă în aluzii și trimiteri directe la viața autorului și la întîmplări care l-au marcat, despre care pomenește în corespondență sau numai în jurnale. N-ar fi o noutate. Același lucru se întîmplă și în Garda albă, ca să nu mai spun de piesele lui de teatru. Iar în povestirile din Ștergarul cu cocoș, volum de tinerețe, Bulgakov povestește direct la persoana întîi prin cîte a trecut ca medic de țară.
În Maestrul și Margareta, cartea la care a lucrat aproape pînă în ultimele sale clipe de viață, Mihail Afanasievici e prezent, printre rînduri, încă de la primele pagini. În celebra scenă din parcul Patriarșîie prudîi, tînărul poet Ivan Bezdomnîi – adică Pribeagul – are pseudonim, ca autorul său în tinerețe cînd scria de toate la gazete și avea ca și Ivan al său probleme cu redactorii-șefi care-l dăscăleau cum să scrie „pe linie”.
Ivan, care a compus o poezie despre Iisus, e muștruluit de criticul literar Berlioz fiindcă în poezia lui, Iisus pare viu, deși ar fi trebuit să rezulte că nici n-a existat. Cînd Woland își face apariția pe banca din parc, lîngă ei, întrebat de Berlioz dacă poate prevedea moartea cuiva, spune da și calculează rapid cînd va muri și cum eruditul critic. Cetățeanul străin rostește atunci un nume, „Anușka”, femeia care tocmai a vărsat sticla cu ulei, de la care i se va trage moartea lui Berlioz, cel căruia îi va tăia capul o consomolistă. Anușka se cheamă o femeie din comitetul blocului în care a locuit Bulgakov însuși, pe strada Sadovaia, la numărul 10. Scriitorul se plînge într-un jurnal că afurisita femeie i-a mîncat sufletul, împreună cu un tip care umblă în veston și în pantaloni de pijama vărgați. Anușka din roman locuiește în blocul de pe strada Sadovaia.
Cîteva pagini mai departe, Ivan, ca să-i mai treacă agitația că s-a întîlnit cu diavolul face o baie în rîul Moscova și-și lasă hainele în grija unui tip cu aspect neîngrijit, de vagabond. Cînd iese pe mal, poetul nu mai găsește decît niște pantaloni de pijama vărgați și o rubașcă ponosită, de parcă vagabondul care i-a furat hainele ar fi președintele comitetului de bloc care-l tot amenința cu evacuarea pe Bulgakov. Astfel echipat și înarmat cu o iconiță de hîrtie și o lumînare, Ivan va ajunge în cele din urmă la sanatoriul de boli nervoase de la marginea Moscovei.
Într-un roman fantastic precizia amănuntelor și referirile la elemente cunoscute din realitate au rostul de a convinge cititorul, dar și pe acela de a-l întări pe autor pe cărările ficțiunii. Și cum lui Bulgakov îi plăcea pisicile, din suita pestriță a lui Woland face parte și un uriaș cotoi negru.
Pilat din Pont are și el ceva din Bulgakov, e chinuit de aceeași boală ca autorul romanului, hemicrania. Și nu suferă nici el mirosul de trandafiri.
Margareta din carte are multe dintre trăsăturile celei de-a doua soții a lui Bulgakov, cea care i-a mai fost și dactilografă, secretară și infirmieră. Ea scoate din sobă manuscrisul romanului despre Iisus, la fel cum făcea și soția romancierului cînd Bulgakov încerca să-și distrugă astfel textele. Tot ea îl răzbună pe Maestru pentru cabalele criticilor care vor să-l distrugă. Soția scriitorului îl încuraja făcîndu-i acasă de două parale pe cei ce îl atacau.
Maestrul n-a fost medic ca Bulgakov și nici măcar n-a făcut gazetărie, în schimb se căsătorește de două ori, a doua oară după o dragoste fulgerătoare, nu i se publică romanul, e victima atacurilor din presă, face rost de o casă cam mică, dar altfel raiul pe pămînt în comparație cu experiențele sale locative de pînă atunci, trece prin depresii și nu mai vrea decît să se odihnească, toate astea la fel la fel ca autorul său.
Ce însemnătate au însă aceste amănunte în capodopera lui Bulgakov? Nu știu să răspund, ci pot doar să fac cîteva presupuneri. M-ar fi interesat viața autorului dacă nu i-aș fi citit cărțile? Sigur, nu. Și după ce am aflat diverse lucruri despre viața lui, mi se pare mai bună Maestrul și Margareta? Nici asta. Am rămas cu încercarea de de a mă apropia mai mult de viața din carte, căutîndu-i corespondențe în viața de toate zilele. O încercare ce, de fapt, nu explică nimic și din care nu rămîi decît cu plăcerea de a privi peste umărul autorului în timp ce scrie.
Cristian TEODORESCU
