Muzeul Municipiului București vă invită să vizitați expoziția „«Nu suntem noi singurii»: Moștenirile globale ale eugeniei”, care va fi deschisă la Palatul Suțu (Bdul Ion C. Brătianu, nr 2), începând de marți, 21 septembrie 2021, ora 10.00. Această expoziție explorează originile, istoria și moștenirile distructive ale eugeniei, bazându-se pe cercetările profesorului Marius Turda din acest domeniu. La un secol de la organizarea celui de al II-lea Congres Internațional de Eugenie la Muzeul de Istorie Naturală din New York (22 – 28 septembrie 1921), vizitatorii sunt invitați să cunoască diferitele traiectorii istorice ale eugeniei și să reflecteze la ceea ce înseamnă eugenia pentru noi astăzi.
„Impactul gândirii eugenice continuă să fie o problemă sensibilă și emoțională pentru mulți oameni, nu în ultimul rând pentru că eugenia continuă să alimenteze practici discriminatorii în ceea ce privește rasa, clasa socială, genul, dizabilitățile și vârsta. Astăzi, multe din atitudinile nostre sociale sunt influențate de tradiția eugenică, care, mai bine de un secol, a reprezentat anumite grupuri de oameni ca fiind mai puțin demni de drepturi și de respect. De exemplu, sterilizarea forțată a multor femei rămâne o problemă de actualitate în multe țări precum Cehia, Peru și Statele Unite. Pandemia provocată de coronavirus ne îndeamnă la o analiză deschisă a modului în care atitudini sociale înrădăcinate în gândirea eugenică continuă să ne afecteze deciziile de zi cu zi. Educația continuă, precum și condamnarea publică a eugeniei, sunt componente esențiale ale efortului nostru de a înțelege aspectele puțin discutate în spațiul public ale unui trecut dureros și nedrept” – a declarat prof. univ. dr. Marius Turda (Oxford Brookes University), curator al expoziției „«Nu suntem noi singurii»: Moștenirile globale ale eugeniei”.
Expoziția face parte dintr-o serie de evenimente organizate în întreaga lume în perioada 27 septembrie – 2 octombrie 2021 grupate sub genericul Dismantling Eugenics: Legacies, Reckonings, Futures. Concomitent cu deschiderea ei de la București are loc și deschiderea la Wiener Holocaust Library din Londra, creând astfel o punte muzeală între Marea Britanie și România.
Organizatori: Centre for Medical Humanities, Oxford Brookes University; Centrul de Istorie a Eugeniei și a Rasismului (CIER), afiliat la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române.
Expoziția „«Nu suntem noi singurii»: Moștenirile globale ale eugeniei” va putea fi văzută la Palatul Suțu în perioada 21 septembrie – 3 octombrie 2021.