spot_img

Expoziția de fotografie ”Oaș”

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă miercuri, 15 septembrie 2021, ora 17.00, la Sala Tancred Bănățeanu, la vernisajul expoziției de fotografie Oaș, a fotografului sătmărean Remus Țiplea, care documentează de câțiva ani nunta din Țara Oașului. Expoziția de fotografie prezintă imagini extrase din proiectul dedicat nunții și intitulat „Nunta nunții”, un proiect amplu derulat pe parcursul unui deceniu, punctând atât elementele de ritual care s-au mai păstrat din ceremonialul nunții tradiționale, cât și transformările survenite de-a lungul timpului: găteala miresei și a mirelui, steagul, ceterașii, socăcițele, țâpuritura, danțul, petrecerea. 

 

În cadrul vernisajului, va fi lansat albumul fotografic a lui Remus Țiplea, Nunta nunții, apărut în 2020 în ediție bilingvă, româno-engleză, și care va fi prezentat de către Robert Laszlo, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, un proiect editorial realizat sub egida acestei instituții de cultură sătmărene.

 

Remus Țiplea (născut în 1972, la Negrești-Oaș), a început să fotografieze în anul 2009, concentrându-se în special asupra fotografiei documentare și macro. Șase ani mai târziu, Remus Țiplea s-a clasat, cu proiectul „Ciurdarii”, în finala Sony World Photography Awards, seria fiind prin urmare expusă în Londra, Berlin, Köln, Beijing, New York și Milano. Fotografiile lui au fost prezentate și în cadrul unor expoziții personale organizate la Cluj-Napoca, Paris și Lisabona, fiind publicate, totodată, în numeroase reviste de prestigiu din Europa și Statele Unite ale Americii, precum: The Huffington Post, The Telegraph, The Guardian, La Repubblica, National Geographic sau Feature Shoot. În 2017, Remus Țiplea a publicat albumul fotoetnografic Din Oaș în Paști; în 2018, a ieșit de sub tipar albumul Dumnezeul meu / My Lord (267 de fotografii), în ediție bilingvă, româno-engleză, iar în 2019 a apărut albumul de fotografii Astă-iarnă / Last winter, la Editura Limes din Cluj -Napoca, toate cel trei proiecte editoriale fiind realizate sub egida Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare.

Fotograful sătmărean Remus Țiplea este primul fotograf român publicat cu un fotoreportaj de șapte pagini, în revista National Geographic din Statele Unite.

În ultimele 12 luni, Remus Țiplea a fost unul dintre cei mai publicați fotojurnaliști din revista National Geographic România: „Un veac de migrație în Țara Oașului” (noiembrie 2018), „Ultimii ciurdari ai satului” (februarie 2019) și „Bulbucații” (mai 2019).

 

Alături de Remus Țiplea, Vasile Pop-Negreșteanu va expune lucrări de artă vizuală, transfigurând artistic ritualul nunții în Oaș.

 

Artistul vizual Vasile Pop-Negreșteanu aduce în atenția publicului pe simezele MNTR o selecție de făpturi din universul preocupărilor sale, realizate în diferite momente ale vieții, în diferite materiale, medii, expresii artistice vizuale, integrând în proiecții parietale filmul documentar Nuntă în Țara Oașului (1960), al regizoarei Elisabeta Bostan, creațiile compozitorului Dan Variu, Radu Găină, producător TVR, și Mihaela Grigorean, într-un ritual al cuvântului, sunetului, formei și culorii reprezentând universul oșenesc, hărnicia, sufletul și spiritul oșenilor într-o renaștere continuă, perpetuat prin obiceiuri, datini însemnate, împletite, încifrate pe răbojul lui Cronos, momentul nunții în Țara Oașului.

 

Vasile Pop-Negreșteanu (născut în 1955, la Negrești-Oaș) a studiat la Liceul de muzică și arte din Baia Mare și Satu Mare și la Institutul de Arte Plastice N. Grigorescu, Facultatea de Artă monumentală și restaurare, din București, promoția 1981. Expune pictură începând cu 1974. A participat la diferite expoziții oficiale personale și de grup (500 expoziții) dintre care menționăm (selectiv): 2006 – 2009, Simpozionul de Artă Contemporană Formă, culoare, timp (concept, curator și participant), 2017, Muzeul Național Cotroceni (expoziție personală), 2012, Cité Internaționale des Artes – Paris, Soleil de l’Est, 2010. Expoziție de artă contemporană Românească „RCR” Gallery Werkschau Spinnerei – Leipzig, 2018, Centenar 2018, București, 2019, Desenul post Brâncuși Muzeul de Artă, Târgu Jiu. Ca monumentalist, este autorul a 6 ansambluri murale de certă originalitate, realizate în biserici din Baia Mare și Negrești-Oaș între anii 1997-2009.

 

Expoziția va fi precedată de o conferință susținută de Mihaela Grigorean cu tema Țara Oașului – de la percepție cotidiană la (re)construcție analitică: o auto-etnografie a cercetării.

 

Mihaela Grigorean (născută în 1979, la Turț, Țara Oașului) este etnolog, doctor în filosofie și cercetător. A publicat numeroase articole şi studii de specialitate şi mai multe cărți de autor: O hermeneutică transdisciplinară a Evangheliei după Toma, Editura Curtea Veche, București, 2014, prefață de acad. prof. Basarab Nicolescu, Un periplu al Frumuseții în Ţara Oașului – împletitul miresei, Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2016, Un periplu al meșteșugurilor în Țara Oașului – ouăle încondeiate din Cămârzana, Editura Eurotip, 2017, Un periplu al Frumuseții în Ţara Oașului – împletitul miresei. A voyage of beauty in Oaș Country. The Braiding of the bride, Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2018, Răscruci – Crossroads, Editura Mega, Cluj Napoca, 2021. 

 

Vernisajul va fi urmat de un moment autentic, în interpretarea țâpuritoarei Bianca Angela Cionca, alături de vestiții ceterași din Țara Oașului, participanții la eveniment fiind invitați la degustarea unor preparate culinare specifice Țării Oașului.

 

Expoziția poate fi vizitată la Sala Tancred Bănățeanu, până la 3 octombrie 2021, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00.

 

Preț bilet: adulți – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor – 2 lei

 

Parteneri media ai MNȚR: TVR, Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, RFI România, Historia, Igloo, Arhitectura, Observator Cultural, Infinitezimal, Ziarul Lumina, LiterNet.ro, www.agerpres.ro, spotmedia.ro, www.ordineazilei.ro, www.modernism.ro, propagarta.ro, www.matricea.ro, www.promenada-culturala.ro, www.daciccool.ro, www.gokid.ro, www.onlinegallery.ro, www.cooperativaurbană.ro, www.accmediachannel.ro, revistapatronatuluiroman.ro, www.iqool.ro, www.Financiarul.ro, www.News24.ro, Terra Magazin.

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508