Spectacolul ”Equus” de Peter Shaffer în direcția de scenă Victor Ioan Frunză, scenografia Adriana Grand, în româneste de Adrian Nicolae, producţie a Teatrului “Stela Popescu”, a avut primele reprezentații la Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor, în zilele de 28 și 29 septembrie. Următoarele reprezentații vor avea loc în datele de 23 și 24 octombrie 2021.
Equus este o piesă puternică despre sacrificiul ritualic, despre fascinația religioasă devenită refugiu irațional și adorație erotică. Inspirată de un caz real, piesa bine-cunoscutului Peter Shaffer a devenit la scurtă vreme după premiera din 1973 una dintre creațiile de referință ale dramaturgiei britanice contemporane, fiind răsplătită cu un premiu Tony și o adaptare cinematografică valoroasă.
Distribuţia spectacolului Equus este următoarea : Martin Dysart, psihiatru – George Costin, Alan Strang, un tânăr de 17 ani – Tudor Cucu Dumitrescu, Frank Strang, tatăl lui Alan – Alexandru Pavel, Dora Strand, mama lui Alan – Mirela Zeța, Hesther Salomon, magistrat – Crina Matei, Jill Mason, o fată de la grajduri – Ana Crețu, Harry Dalton, proprietarul grajdurilor – Sorin Aurel Sandu, Bulgăr – Adrian Ban, Sora medicală – Ana Maria Ivan, Caii – Andrei Dogaru, Visarion Udatu.
Înainte premierei, directorul Teatrului „Stela Popescu”, Cristian Şofron, declara: ”Mă bucur mult că am reușit, chiar și în această perioadă… austeră, să aduc la teatrul nostru unul dintre cei mai importanți regizori, directori de scenă din România și nu numai! Îl numesc aici pe minunatul Victor Ioan Frunză, care a acceptat să vină lângă mine, lângă noi, la acest nou ”început”. Și, doar prin acest gest, VIF mi-a (re)confirmat generozitatea lui și apetitul pentru a umbla nu întotdeauna pe drumuri bătătorite, sigure, ci de a se aventura pe căi mai puțin umblate, de a merge și pe drumul unei cercetări teatrale, poate… fără nume. Așadar, Victor Ioan Frunză montează un text extrem de special, de controversat, de dur, al lui Peter Shaffer, Equus, un text care de câte ori a fost montat a provocat controverse.”
Pentru spectacolul “Equus ” biletele se pot achiziționa pe www.mystage.ro
Acces: 16 +
www.facebook.com/TeatrulStelaPopescuOfficial
www.instagram.com/teatrulstelapopescu
Organizator : Teatrul „Stela Popescu”