Cunoscută mai ales ca poetă, Ligia Pârvulescu a debutat în volum la Casa de Editură Max Blecher, în 2014, cu volumul ”Fluvii de asfalt”. Pentru romanul ”Translucid” a primit premiul „Primul roman”, 2021, acordat de Editura Litera. Activă și apreciată în lumea literară bucureșteană, publică în mod curent în revistele de profil. Este avocată, preocupată în același timp de zonele subtile ale comunicării. Tudor Voicu a dialogat, în exclusivitate pentru AgențiadecArte.ro, cu scriitoarea Ligia Pârvulescu.
După cunoscutul debut poetic cu „Fluvii de asfalt” (Casa de Editură Max Blecher, 2014), se apropie debutul tău în proză, cu „Translucid”, câștigătorul concursului „Primul roman”, organizat de Editura Litera, o carte despre care deja se discută și care e așteptată cu interes. Cum trăiești momentul, cât e entuziasm și cât e presiune?
Recunosc, ultima perioadă a fost dominată de entuziasm, a fost o mare surpriză și bucurie pentru mine să aflu că am câștigat acest concurs. A fost o bătălie strânsă, iar când am citit că au fost înscrise 109 manuscrise, dintre care au fost selectate 70, chiar mi-am spus că asta a fost, o experiență frumoasă și care va rămâne la acest nivel, de experiență, fără să mă gândesc că aș putea câștiga. Faptul că acest lucru s-a întâmplat nu a făcut decât să-mi sporească bucuria și surpriza. Nu am mai participat la un concurs literar din anii școlii, iar gândul meu în acest moment se îndreaptă către tata, care era alături de mine în astfel de momente.
Ce ne poți spune din și despre „Translucid”, atât cât să nu știm nimic, dar să-i putem intui atmosfera?
Scriind romanul m-am bucurat să descopăr personajele și firul epic pe măsură ce lucrurile se desfășurau și sunt atașată de fiecare personaj în parte. “Translucid” este un roman pe care l-am scris cu multă bucurie.
Ce crede poezia Ligiei Pârvulescu despre aventurile autoarei cu proza? Se simte poezia ta în pericol, ori are ceva de spus în oricare gen literar ai scrie?
Romanul a început dintr-o scriere poetică, de fapt. Urmăream binecunoscuta secvență din filmul “American Beauty”, cea cu punga de plastic ce plutește în aer, pentru a scrie un poem ce avea în centru un personaj. Apoi lucrurile s-au dezvoltat cumva natural, organic, destul de rapid am simțit nevoia ca personajul respectiv să interacționeze cu alte personaje și în acest fel a apărut și firul epic. Pe tot parcursul scrierii romanului am scris și poezie și scriu poezie și acum, astfel că poezia nu se simte niciodată în pericol, m-a însoțit și mă va însoți în continuare.
Ești din cartierul Berceni și se zice că poți fi văzută traversând centrul Bucureștiului pe motor. Ce relație ai cu orașul, care sunt cercurile și atmosferele preferate și care e rolul său în geografia ta literară?
M-am născut în cartierul Berceni și am multe amintiri din copilărie și adolescență de acolo. Multe locuri dragi, multe nostalgii. Școala, profesorii, colegii din acea perioadă. Îmi plac orașele, în general, viteza cu care se desfășoară lucrurile în orașe; la fel de mult îmi place natura, iar mersul cu motorul prin oraș reușește să îmbine într-un mod ideal aceste preferințe ale mele – pe motor totul se simte mai aproape și mai intens, mai ales lumina. Și desigur, mersul cu motorul este și o inspirație pentru scris.
Știu că e o provocare comună, dar, găsind puține informații despre culisele scrisului tău, spune-ne, te rog, care sunt persoanele, autorii sau întâmplările fără de care nu ai fi scris și publicat?
Am început să scriu cam de când am învățat să scriu, iar visul de a scrie a apărut din copilăria mică – ai mei îmi citeau povești seara înainte de somn și abia așteptam să pot să ajung să creez și eu asemenea povești; sau altfel de povești și poezii. Dorința de a scrie a mers, bineînțeles, mână în mână cu plăcerea de a citi. I-aș aminti pe Aldous Huxley și mai ales pe Hermann Hesse, cu “Lupul de stepă” în mod special, o carte care m-a marcat în mod deosebit. Cât despre persoanele care au avut o însemnătate deosebită în povestea aceasta cu scrisul, pot spune că părinții mei au avut o influență mare în a-mi trezi interesul pentru lectură și cred că, deși ei nu au avut gândul acesta pentru mine, fără ei nu aș fi ajuns să scriu și să public.