spot_img

Dante Aligheri – 700

Anul acesta se împlinesc 700 de ani de la moartea poetului, filosofului și omului politic Dante Alighieri, personalitate complexă a culturii europene şi universale. Cu această ocazie, Muzeul Național al Literaturii Române în parteneriat cu Academia Română, Biblioteca Academiei Române, Institutul Cultural Român, Romfilatelia şi Teatrul Nottara organizează expoziţia-eveniment Dante – 700 | „Pentru a revedea stelele” | Ilustratori români ai operei lui Dante – Mac Constantinescu şi Marcel Chirnoagă – incunabule și ediții rare, Colocviul internaţional Dante Alighieri – 700, precum şi spectacolul Călătoria lui Dante, recital extraordinar al actorului Emil Boroghină. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.

 

Expoziția-eveniment Dante – 700 | „Pentru a revedea stelele” | Ilustratori români ai operei lui Dante – Mac Constantinescu şi Marcel Chirnoagă incunabule și ediții rare reuneşte 21 de lucrări de grafică realizate de maestrul Marcel Chirnoagă, reprezentări ale Infernului dantesc, lucrări care fac parte din patrimoniul MNLR și care vor fi expuse, în premieră, cu acest prilej. De asemenea, vor fi expuse mini-gravuri în linoleum, realizate de Mac Constantinescu, ilustrații la volumul Infernul Dante Alighieri, în traducerea lui Alexandru Marcu (Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1935), precum şi incunabule şi ediţii rare Dante din patrimoniul Bibliotecii Academiei Române, dar şi manuscrisele traducerii lui George Coşbuc.

 

Vernisajul expoziţiei va avea loc la sediul Bibliotecii Academiei Române (Calea Victoriei 125), Sala „Theodor Pallady”, în data de 1 septembrie 2021, de la ora 13.00. Cu această ocazie va avea loc și lansarea întregului poștal 700 de ani de la moartea lui Dante Alighieri, realizat de Romfilatelia. La vernisaj vor participa acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedintele Academiei Române, Excelenţa Sa, Monseniorul Miguel Maury Buendía, Nunțiu Apostolic în România și în Republica Moldova, Excelenţa Sa, Domnul Alfredo Maria Durante Mangoni, Ambasador al Italiei în România, prof. ing. dr. Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române, director general al Bibliotecii Academiei Române, Cristina Popescu, director general Romfilatelia, precum şi curatorii expoziţiei – Gabriela Dumitrescu şi prof. univ. dr. Ioan Cristescu, directorul general al Muzeului Naţional al Literaturii Române. Expoziţia va putea fi vizitată până în data de 10 septembrie 2021, de luni până vineri, în intervalul 10.00 – 14.00.

 

Colocviul internaţional Dante Alighieri – 700, la care sunt invitaţi specialişti din România şi din Italia, este organizat de MNLR în parteneriat cu Academia Română şi cu sprijinul Institutului Cultural Român şi se va desfăşura pe parcursul a două zile, în 9 şi 10 septembrie 2021, la sediul Bibliotecii Academiei Române, în Amfiteatrul Ion Heliade Rădulescu, precum şi la sediul MNLR din Strada Nicolae Creţulescu 8.

În data de 11 septembrie 2021, la ora 18.00, în Sala George Constantin a Teatrului Nottara, va avea loc spectacolul Călătoria lui Dante. Scenariul este semnat de Emil Boroghină şi Alina Hiristea, iar regia îi aparţine Alinei Hiristea. Spectacolul este o coproducţie Teatrul Nottara, Teatrul Naţional Marin Sorescu din Craiova şi Teatrul Poesis, iar Muzeul Naţional al Literaturii Române este partener. Biletele vor fi puse în vânzare pe site-ul Teatrului Nottara.

Evenimentele se vor desfăşura în conformitate cu regulile impuse de situația pandemică, respectiv, purtarea măștii, distanțarea și ocuparea în proporție de 70% din capacitate (la acest moment).

Pentru rezervări şi detalii legate de proiect, vă rugăm să scrieţi un mesaj la adresa programe@mnlr.ro sau să sunaţi la numărul 0736598451 (Gabriela Toma)

Organizatori: Muzeul Naţional al Literaturii Române, Academia Română, Biblioteca Academiei Române

Parteneri ai proiectului: Institutul Cultural Român, Romfilatelia, Teatrul Nottara

Parteneri media: Radio România Cultural, Agerpres, Zile și Nopți, Observator cultural, Agenția de Carte, IQool, Contemporanul, Modernism, Radio Trinitas, Revista de cultură Familia, Ordinea Zilei

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508