Unul dintre cele mai izbutite romane ale realismului magic cu care proza sud-americană avea să cucerească lumea a fost scris de un cehoslovac ghinionist*. Lui Roman Ráž piesele de teatru radiofonic i-au adus celebritate internațională în anii ‵60, cînd Faust moare de două ori a apărut mai întîi sub formă de scenariu radio. Asta s-a întîmplat în scurta perioadă în care cenzura din Cehoslovacia și-a slăbit vigilența, dezorientată de discuțiile reformiste de la vîrful Partidului Comunist dinainte de Primăvara de la Praga din 1968.
Tînărul Ráž își rescrie Faustul sub formă de roman și în 1969 așteaptă să-l vadă publicat de o editură din Praga. Dar cum după invazia armatelor din țările prietene, în frunte cu tancurile sovietice, din august 1968, Primăvara de la Praga expiase, cenzura s-a întors la treabă. Printre victime, romanul lui Ráž.
E drept că Miguel Angel Asturias scosese în 1949 Oameni de porumb, una dintre capodoperele genului. În același an Alejo Carpentier publicase Împărăția acestei lumi, în a cărui prefață folosise termenul de „real miraculos”, dar mult mai cunoscutul roman al cubanezului, Recursul la metodă, avea să apară de-abia în 1974.
După Revoluția de Catifea, Ráž nu s-a grăbit să-și recupereze romanul. Trenul realismului magic trecuse, astfel că Faust moare de două ori a fost publicat de-abia în 2003, ca și cum ar fi fost scris în siajul prozei sud-americane despre dictaturi și dictatori.
Ce-a avut cenzura cehoslovacă cu Faust…, roman despre dictaturile dintr-o țară imaginară din America de Sud? Au stîrnit-o asemănările străvezii dintre totalitarismul socialist și teroarea de dreapta din republica inventată de Ráž. Faust, general în retragere, a fost marioneta politică a dreptei corupte care voia să țină stînga inocentă sub control. Doar că acest exemplu de corupție politică din capitalism, semăna bucățică ruptă cu felul în care Moscova își punea marionetele la conducerea țărilor pe care le avea sub control. Nici manipularea maselor de capitaliștii fără scrupule n-ar fi fost o noutate pentru cititorii cehoslovaci sătui de manipulatorii lor comuniști. Asemănările sînt atît de multe, încît trucul lui Ráž n-a funcționat.
Romanul nu s-a veștejit deloc, nu pare nici măcar fanat de trecerea timpului, ba chiar pare de o actualitate îngrijorătoare pentru noile regimuri democratice din fostele țări comuniste. Cum să inventezi un erou care să scoată țara din criză? Cum se ocupă serviciile secrete de succesul politicienilor și de domesticirea jurnaliștilor incomozi? Întrebările astea sînt subiect cotidian de discuție în democrațiile de dată recentă. Iar loviturile de teatru cu dezvăluiri, care abundă în roman, par croite după același calapod cu dezvăluirile făcute de politicienii din țările estice după ce au pierdut puterea sau sînt în pericol să intre în pușcărie pentru delicte de drept comun. Că alta ar fi fost soarta lui Faust moare de două ori dacă ar fi apărut cînd a fost scris, asta e neîndoielnic. Dar trecerea de care se bucură totuși azi romanul cehului, pare un semn că acest Faust condamnat cîndva la moarte și la uitare s-a întors cît se poate de vioi la viață.
Cristian TEODORESCU
*Roman Ráž, Faust moare de două ori, traducere de Lidia-Veronica Našinková, Editura Cartier, 2014
