spot_img

Povestea lui Robert – Cum poate schimba tehnologia viața unui copil

O rată a analfabetismului funcțional ajunsă la 44%, aproape un sfert dintr-o generație pierdută pe parcursul a 8 ani de școală în mediul rural, 259.000 de copii fără acces la orele online, care riscă să rămână cu până la 2 ani în urma colegilor care au putut frecventa cursurile – acestea sunt doar o mică parte dintre statisticile îngrijorătoare care relevă situația din educație provocată de pandemia de coronavirus. Paradigma de învățare s-a schimbat aproape peste noapte, ceea ce a forțat atât profesorii, cât și elevii să se adapteze din mers noilor realități. Însă, cu toate că cifrele arată în acest moment o realitate departe de a fi ideală, există și cazuri care demonstrează că situația poate fi schimbată radical în bine, prin implicarea comunității. 

 

 

Unul dintre cazuri este cel al lui Robert, un copil de 10 ani din Valea Doftanei, județul Prahova, care a transformat perioada dificilă a școlii online într-o oportunitate de a evolua spectaculos și de a-și depăși limitele. Dintr-un copil marginalizat, victimă a bullying-ului, ironizat pentru că scria și citea cu dificultate, Robert a devenit o inspirație pentru colegii săi, un „mic erou” care demonstrează prin povestea sa cât de importantă este solidaritatea și cum poate fi transformată o viață prin intermediul ei.

În clasa întâi, când s-a transferat la noi, Robert era așa de timid și de închis în el, că un an de zile nu am putut să înțeleg ce-mi spune. Nu comunica prea mult nici cu colegii” își amintește învățătoarea sa, Ana Clara Grecu. Perioada când școlile au intrat în scenariul roșu a complicat și mai mult situația, într-o primă fază, mai ales pentru copiii ca Robert, cu dificultăți de învățare și cu o situație materială precară. „Nu avea nici măcar un telefon mai performant, cu care să se conecteze. Îl ajuta un coleg de școală, care îl lua la el acasă și intrau pe Zoom împreună. Salvarea a venit de la Narada. Am scris un proiect pe care l-au finanțat, așa că Robert a primit o tabletă și o cartelă cu internet”, spune învățătoarea.

Dotarea cu tehnologia necesară învățării online l-a conectat pe Robert la activitățile clasei, între care s-au numărat experimente propuse de Miss Science 2000, întâlniri virtuale cu pictori, terapeuți, oameni de știință sau scriitori de carte pentru copii. A putut astfel participa nu doar la cursuri, ci și la ore de lectură și chiar la un carnaval la finalul clasei a III-a.

Revenirea pe băncile școlii, după perioada învățării online a adus și unele surprize: „Când am revenit la școală, cea mai mare schimbare am observat-o la Robert. Am plâns de bucurie, vă spun din toată inima!” mărturisește învățătoarea Ana Clara Grecu. „E clar că mulți copii au fost afectați negativ de pandemia de Covid-19, pe Robert, însă, școala online l-a făcut să înflorească. Și colegii lui au văzut schimbarea și l-au încurajat constant, l-au aplaudat când citea bine, când își prezenta experimentul sau cartea preferată. Într-o zi, l-am întrebat dacă vrea să vină în fața clasei și să le spună tuturor ce anume l-a ajutat să se schimbe astfel. Cred că nu voi uita cuvintele lui niciodată. A spus: tehnologia, cititul și colegii. Acum, Robert își prezintă compunerile în fața clasei, se joacă împreună cu colegii în pauză și se vede pe chipul lui că e un copil fericit, apreciat, înțeles de noi toți”.

4 din 10 copii din mediile defavorizate s-au aflat în situația lui Robert în perioada cât școlile au funcționat online. Aceștia riscă să rămână în urmă cu 1,5 până la 2 ani – conform statisticilor la nivel internațional – dacă nu recuperează materia pierdută. Creșterea ratei analfabetismului funcțional cu încă 10 procente și îngroșarea rândurilor celor care abandonează școala sunt alte potențiale pericole pentru acești copii. Dar scenariul poate fi și unul pozitiv, iar povestea lui Robert demonstrează lucrul acesta. O donație de 2 euro lunar prin SMS la 8845 cu textul „ELEV” sau prin plata cu cardul pe pagina campaniei – www.doneaza.naradix.ro – conectează la educație copiii din mediile defavorizate. Cu doar 2 euro lunar, doi copii au acces la platforma de educație remedială care va fi lansată de Narada pe 12 iulie.

Susține un MIC EROU cu o donație de 2 euro prin SMS la 8845 cu textul “ELEV”, confirmă “ELEV DA”, iar noi îl conectăm la o șansă nouă pentru un viitor mai bun.

 

Sute de povești asemănătoare cu cea a lui Robert pot fi rescrise astfel încât să aibă un final fericit, pentru că accesul la tehnologia necesară recuperării materiei pierdute înseamnă concret o șansă la un viitor mai bun. „Educația este drumul cel mai scurt către lumea mare din care copiii pot alege ce își doresc să facă pentru viitor”, spune Smiley, partener împreună cu HaHaHa Production alături de Narada, în această campanie națională.

 

Campanie realizată cu sprijinul ARC & donatie.ro; Digi Mobil, Orange România, Telekom România și Vodafone România. Valoarea Donaţiei este de 2 Euro/lună. Suma alocată cauzei este de 2 Euro. Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. În reţelele Digi Mobil, Orange şi Telekom România Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reţinut la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.

 

*Donatia poate fi oprită trimițând SMS cu textul “ELEV STOP” la 8845.

 

Despre NARADA

 

Narada este o organizație formată din persoane din cele mai variate medii sociale, de la studenți, la oameni de comunicare, IT-iști, manageri sau antreprenori, toți oameni de acțiune al căror scop este acela de a oferi soluții eficiente și rapide de modernizare a educației. Credem în forța comunității de a schimba lucrurile când este mobilizată de proiecte care să o inspire și, de asemenea, suntem convinși că fiecare reușită are rolul de a ne conduce spre următoarea.

Născută sub umbrela Romanian Business Leaders Foundation (rbls.ro) cu scopul de a hrăni inovația în educație la firul ierbii, NARADA conectează proiectele profesorilor din sistemul public cu mediul de business și viceversa. Cu alte cuvinte, #1 încurajează și ajută profesorii să creeze proiecte care inovează în sălile de clasă și/sau rezolvă probleme ale elevilor, #2 aduce în atenția mediului de business proiectele profesorilor și face tot posibilul ca acestea să fie finanțate. #3 În final, supervizează implementarea acestora, măsoară rezultate și multiplică lucrurile care au funcționat. Un singur proiect educațional nu va schimba educația, dar forța a mii de astfel de proiecte, DA.

 

Mai multe informații despre Narada sunt disponibile pe website, www.narada.ro și pe canalele de comunicare FacebookInstagram și LinkedIn.

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508