Publicată în 1928, povestea‑cult a lui Belle de Jour a stîrnit reacţii aprinse în epocă, aducîndu-i autorului acuzaţii de pornografie şi aruncînd romanul în umbră pînă în 1967, cînd a fost readus în atenţia publicului de ecranizarea magistrală a lui Luis Buñuel. Deşi marginal în epocă, Belle de Jour a ocupat întotdeauna un loc aparte în opera şi, după cum spunea Kessel însuşi, în inima lui, fiind dedicat Nadiei-Alexandra Polizu-Micşuneşti, prima sa soţie, originară din România şi cunoscută ca Sandi, care s-a stins din viaţă răpusă de tuberculoză chiar în 1928, anul apariţiei romanului.
Ecranizarea romanului din 1967, în regia lui Luis Buñuel, cu Catherine Deneuve, Jean Sorel şi Michel Piccoli în rolurile principale, a fost distinsă în acelaşi an cu Leul de Aur şi cu Premiul Pasinetti pentru Cel mai bun film la Festivalul de la Veneţia.
Belle de Jour, de Joseph Kessel, a apărut în colecția „Top 10+” a Editurii Polirom, traducere din limba franceză de Sînziana Cotoară.
Analiză psihologică profundă cu puternice accente sociale, romanul urmăreşte drama lui Séverine Sérizy, o tînără bogată care pare a avea tot ce-şi poate dori o femeie: o viaţă fără griji, o frumuseţe răpitoare şi un soţ blînd pe care-l adoră. Prinsă într-o relaţie intimă ce-i oferă doar bucuria de a dărui, Séverine ascunde însă un secret tulburător: descoperindu-şi sexualitatea adormită de traume adînci şi hăituită de dorinţa atingerii unui bărbat brutal care să o supună, tînăra porneşte în căutarea plăcerii lucrînd clandestin într-o casă de rendez-vous sub numele Belle de Jour. Îndeplinirea fanteziei într-o lume a bunei-cuviinţe are însă un preţ necruţător: captivă între satisfacţia pe care i-o aduc nişte necunoscuţi şi spaima de a pierde preţuirea bărbatului pe care îl iubeşte, Séverine alunecă treptat în nebunie, iar în conflictul ei interior autorul trasează cu subtilitate de maestru ciocnirea dintre două lumi: cea burgheză a valorilor înalte şi cea săracă a Parisului, o lume dură a oamenilor nevăzuţi şi a plăcerilor primejdioase.
Joseph Kessel (1898-1979), scriitor şi jurnalist francez, s-a născut în Villa Clara, Argentina, într-o familie de evrei originari din Imperiul Rus. Şi-a petrecut copilăria în Orenburg, Rusia, după care s-a mutat în Franţa. A studiat la Nisa şi apoi la Paris, unde şi-a încheiat studiile liceale de filologie în 1915, angajîndu-se la Journal des débats. Un an mai tîrziu s-a înrolat voluntar în armată, luptînd în Primul Război Mondial ca artilerist şi aviator. În 1928 a participat la înfiinţarea săptămînalului Gringoire, pe care l-a părăsit însă odată cu ascensiunea lui Hitler şi începutul prigoanei evreilor în Germania, cînd publicaţia a adoptat o direcţie vădit antisemită. După începutul celui de-al Doilea Război Mondial, a luptat în Rezistenţa Franceză, întorcîndu‑se pe front ca aviator şi compunînd, împreună cu Maurice Druon, versurile celebrului imn al Rezistenţei, „Le Chant des partisans”. Cu o activitate jurnalistică prodigioasă, a călătorit în multe colţuri ale lumii, unde a realizat numeroase reportaje, călătoriile şi experienţa războiului oglindindu-se în mare parte din opera sa literară. Scriitor prolific, admirat de contemporani, Kessel a publicat optzeci de romane, multe dintre ele premiate, ecranizate şi traduse pe toate continentele, printre care L’Équipage (1923; Prix Paul Flat acordat de Academia Franceză), Les Captifs (1926; Grand prix du roman de l’Académie française), L’Armée des ombres (1943), Le Lion (1958; Leul, Editura Polirom, 2017) şi Les Cavaliers (1967). În 1962 a devenit membru al Academiei Franceze. A primit, de asemenea, distincţii importante, cum ar fi titlul de Mare Ofiţer al Legiunii de Onoare. A murit în 1979, la Avernes. În 2020, editura Gallimard i-a consacrat un loc de cinste printre scriitorii francezi canonici, reeditîndu-i scrierile în prestigioasa colecţie Bibliothèque de la Pléiade.
