Expoziția „Maramureș: tradiții și povești”, structurată în două secțiuni, una fotografică și una etnografică, și care înfățișează un univers rural autentic, fermecător prin simplitatea și tradițiile lui, va putea fi vizitată, în perioada 5 iulie – 5 august 2021, la sediul Institutului Cultural Român de la Madrid. Expoziția de fotografie, organizată de ICR Madrid, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș și Ambasada României în Regatul Spaniei, invită la o călătorie vizuală în lumea satului maramureșean, adunând, în câteva imagini, sărbători, obiceiuri, ocupații, meșteșuguri, portrete, biserici vechi de lemn, peisaje cu clăi de fân și alte elemente care oferă identitate culturală Maramureșului. Expoziția cuprinde povești spuse în imagini de: Felician Săteanu, Mihai Ian Nedelcu, Costas Dumitrescu, Ovidiu Grovu, Călin Andra, Cornel Hlupină, Robert Kovacs, Gheorghe Petrilă, Sorin Onișor, Ionel Onofraș, Karin Lachner, Gabriel Motica, Rada Pavel și Vasile Timur Chiș.
Vernisajul va avea loc luni, 5 iulie, ora 19.00 (ora Spaniei), cu rezervare solicitată aici. Intrarea este liberă (max. 20 persoane).
„În contextul aniversării a 140 de ani de relații diplomatice România – Spania, la invitația Ambasadei României în Regatul Spaniei, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, alături de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, va prezenta, la Madrid, în perioada 5 iulie-5 august 2021, expoziția „Maramureș: tradiții și povești”. Suntem deosebit de onorați că putem duce peste hotare un crâmpei din Maramureșul nostru frumos, invitând publicul la o călătorie în lumea satului maramureșean, prin intermediul fotografiilor și a costumelor tradiționale specifice fiecărei zone etnografice a Maramureșului, oferind o panoramă asupra diversității obiceiurilor, meșteșugurilor, stilului arhitectural, dar și a straielor populare, ce conferă unicitate Maramureșului. Sperăm ca acestă expoziție să trezescă în sufletul privitorilor dorința de a ajunge pe meleaguri maramureșene, iar românilor stabiliți departe de țară, să le ostoiască dorul de plaiurile natale”. – Monica Mare, director al Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș
În expoziția etnografică, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș scoate din lada de zestre obiecte de mare valoare și le prezintă într-un mod neconvențional, cu impact vizual garantat. Elemente de port popular – cămeși, șorțuri, zadii, poale, clopuri, brâuri, alături de piese din universul casnic, șterguri, cerge, perini, lepedeuri de rudă – demonstrează finețea artei tradiționale, migala lucrului de mână și prețuirea față de valorile străbune.
// anunță ICR .