spot_img

”Economia şi pandemia. Ce urmează?” de Daniel Dăianu, o analiză excelentă a contextului economic, social și politic cu care se confruntă lumea în prezent

Editura Polirom anunţă apariţia volumului Economia şi pandemia. Ce urmează? de Daniel Dăianu, profesor la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) din Bucureşti şi membru al Academiei Române. Daniel Dăianu este preşedinte al Consiliului Fiscal din 2019. A fost membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (2014-2019), europarlamentar (2007-2009) și ministru de Finanţe al României (1997-1998).

 

„Iată o nouă carte a lui Daniel Dăianu cu «un alt fel de conținut»: criza sanitară și economică fără precedent, pagubele produse și problemele refacerii echilibrelor macroeconomice, marile provocări la care sunt supuse nu numai sistemul finanțelor publice și cel bancar, ci și mersul integrării economice, instituționale și politice europene, precum și însăși democrația liberală. Este o carte care pune numeroase întrebări și caută răspunsuri la problemele economice, sociale și politice fundamentale cu care se confruntă lumea actuală, carte care merită să fie citită.” (Academician Aurel Iancu)

 

„Criza COVID-19 a fost numită de FMI o criză ca nici alta. Cartea de față explică de ce este așa, îmbinînd perspectiva globală cu cea autohtonă. Iar lectura este captivantă pentru că autorul oferă o sumă de reflecții asupra consecințelor crizei, asupra gîndirii economice și a raționamentelor economice, asupra politicii economice, toate nevoite să se adapteze, pentru deslușirea viitorului după pandemie. Încercarea de a ancora evoluția economiei românești în acest context este cum nu se poate mai bine-venită.” (Ella Kállai, doctor în economie, Paris 1 Panthéon-Sorbonne și CERGE-EI, Praga)

 

Economia și pandemia. Ce urmează? oferă o analiză excelentă a contextului economic prezent. Examinarea efectelor pandemiei în economie ocupă un loc central în volum, care însă tratează și alte teme de interes actual pentru România, de la opțiunile de politici economice pînă la aderarea la zona euro. Este o carte ce îndeamnă la reflecție, necesitatea de reformare a capitalismului apare ca o consecință a schimbărilor structurale profunde care au loc în acest moment în economia globală.” (Laurian Lungu, doctor în economie, Cardiff Business School)

 

Daniel Dăianu este profesor la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) din Bucureşti şi membru al Academiei Române. Este preşedinte al Consiliului Fiscal din 2019. Membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (2014-2019) şi prim-vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (2013-2014). Membru al EU High Level Group on Own Resources, condus de Mario Monti (2014-2018). Membru al Comisiei Naţionale care a îndrumat elaborarea Raportului de fundamentare a planului de aderare la zona euro. Europarlamentar (2007-2009), ministru de Finanţe al României (1997-1998), economist-şef al Băncii Naţionale a României (1992-1997) şi ministru adjunct de Finanţe (1992). Membru al Consiliului European pentru Relaţii Externe (ECFR) între 2011 şi 2020; în 2014 a fost ales în Board of Trustees of Friends of Europe (Bruxelles). Este cercetător asociat (fellow) al institutului CASE din Varşovia. A fost cercetător invitat la Russian Research Center (Harvard University), Woodrow Wilson Center (Washington, DC), NATO Defense College (Roma), FMI, OCDE, Comisia Economică ONU pentru Europa. Între 1999 şi 2004 a fost profesor la ASE Bucureşti şi profesor invitat la universităţile Berkeley, UCLA, Universitatea din Bologna, University of Michigan (Ann Arbor). A conferenţiat la numeroase universităţi din ţară şi din străinătate. Este membru în colegiul editorial al mai multor publicaţii din ţară şi din străinătate şi preşedinte al Societăţii Române de Economie (SOREC), iar în perioada 2002-2004 a fost preşedinte al European Association for Comparative Economic Studies (EACES). Domenii de interes ştiinţific: monedă şi finanţe publice, economia tranziţiei, analiza sistemelor economice, complexitatea sistemelor sociale, Uniunea Europeană etc. Dintre volumele publicate, amintim: Funcţionarea economiei şi echilibrul extern (Editura Academiei Române, Bucureşti, 1992), Echilibru şi monedă (Humanitas, Bucureşti, 1993), Economic Vitality and Viability (Peter Lang, Frankfurt am Main, 1995), Transformation as a Real Process (Ashgate, Aldershot, 1998), Încotro se îndreaptă ţările postcomuniste? (Polirom, Iaşi, 2000), Balkan Reconstruction (coord., în colaborare cu Thanos Veremis, Routledge, Londra, 2001), România şi Uniunea Europeană (coord., în colaborare cu Radu Vrânceanu, Polirom, Iaşi, 2002), Pariul României (Compania, Bucureşti, 2004), Ethical Boundaries of Capitalism (coord., în colaborare cu Radu Vrânceanu, Ashgate, Aldershot, 2005), Frontiere etice ale capitalismului (coord., în colaborare cu Radu Vrânceanu, Polirom, Iaşi, 2006), Ce vom fi în Uniune. Pariul modernizării României (Polirom, Iaşi, 2006), Which Way Goes Capitalism? (CEU Press, Budapesta, New York, 2009), Capitalismul încotro? (Polirom, Iaşi, 2009), Când finanţa subminează economia şi corodează democraţia (Polirom, Iaşi, 2012), Marele impas în Europa. Ce poate face România? (Polirom, Iaşi, 2015), Emerging Europe and the Great Recession (Cambridge Scholars Publishing, Newcastle upon Tyne, 2018) şi Băncile centrale, criza şi postcriza. România şi Uniunea Europeană încotro? (Polirom, Iaşi, 2018). Este coordonator, alături de Giorgio Basevi, Carlo D’Adda şi Rajeesh Kumar, al volumului The Eurozone Crisis and The Future of Europe (Palgrave Macmillan, Londra/New York, 2014) şi al ediţiei în limba română Criza zonei euro şi viitorul Europei (Polirom, Iaşi, 2016). Coautor, alături de Ella Kállai, Gabriela Mihailovici şi Aura Socol, al lucrării România şi aderarea la zona euro: întrebarea este în ce condiţii (Editura Academiei Române, Bucureşti, 2017). Analize ale sale au fost publicate pe site-urile OpiniiBNR, Contributors, Eurozine, ECFR, Friends of Europe, Les Echos, Aspen Romania, World Commerce Review, Revista 22, Dilema Veche, HotNews, ziare.com, Curs de Guvernare, Financial Intelligence, Profit, Capital etc. Articolele sale apar în Adevărul, Bursa, Ziarul Financiar şi Economistul.

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508