Editura Galaxia Copiilor susține dezvoltarea unei relații bazate pe încredere și pe cooperare între pacientul-copil și medic, în care să nu își găsească locul frica, panica și ezitarea. 24 de ore în pielea unui doctor, de Pascal Prévot, cu ilustrații de Anne-Charlotte Gautier, este o carte interactivă dedicată familiarizării copiilor cu termeni și proceduri medicale.
Rolul principal îi revine chiar cititorului, odată cu responsabilitatea de a trata zece urgențe medicale apărute la camera de gardă. Un băiețel cu apendicită și cu o mare teamă de medici, o gravidă care trebuie să nască gemeni, un profesor cu amnezie, membrii unei orchestre străine, care nu înțeleg decât limba lor nativă și acuză o serie de afecțiuni ciudate, – acestea sunt doar câteva dintre ele. Textul îl ghidează pe cititorul-medic în labirintul spitalului pe parcursul a 24 de ore în care stă de vorbă cu pacienții, îi examinează, le pune diagnosticul și îi tratează. Practic, povestea se țese în jurul ideii că doctorul este un detectiv de boli, iar analizele, radiografiile, ecografiile și fișele medicale funcționează ca niște indicii utile pentru rezolvarea cazurilor.
Bogat ilustrată și ingenios concepută, cartea se adresează copiilor de peste 11 ani pregătiți să descopere cum funcționează lucrurile într-un spital, cu ce se ocupă diverși specialiști și în ce constau investigațiile medicale. În același timp, vor deprinde o serie de noțiuni fascinante despre corpul uman și vor realiza o dată în plus cât de important este să ne protejăm sănătatea și să ne adresăm doctorului la nevoie. Volumul este presărat cu activități preluate din lumea medicinei de urgență, recreând în mod realist atmosfera palpitantă a unei gărzi în spital. Sperăm ca pe unii dintre copii această lectură captivantă să îi inspire să urmeze o carieră în domeniul medical.
Editura Galaxia Copiilor face parte din Grupul Editorial ALL, alături de editurile ALL, ALL Educaţional, ALLFA, Sian Books şi Helen-Exley România. Grupul Editorial ALL a fost fondat în 1991, numărându-se printre primele edituri apărute în România post-decembristă.