Cea de-a zecea ediție a Mogoșoaia ClasicFest va avea loc, într-un nou format, în perioada 12 – 13 iunie 2021, făcând parte în prima zi din proiectul “Noaptea muzeelor”. Pentru două zile, Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia va fi spațiul de poveste în care se vor succeda 15 manifestări deosebit de atractive: concerte și recitaluri de muzică clasică și jazz, spectacole sincretice în care artei sunetelor i se vor alătura artele plastice, lansări de carte și discografice, gala laureaților Concursului Internațional “Martha Bibescu” – ediția a II-a, ateliere pentru copii și adolescenți, precum și conferința “Bursa antreprenoriatului social și cultural”. Organizatorii: Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului, Asociatia Culturală Pro Valores și Ovlasart vă invită să aveți experienţe artistice de neuitat. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.
Sâmbătă, 12 iunie, seria de atracții va începe la ora 12 cu atelierul de bijuterii handmade coordonat de Olesea Savvateeva. La ora 14 Romania Radio Brass Quintet vă va încânta cu un concert în aer liber în care vor răsuna teme celebre din repertoriul universal. La ora 15 va avea loc ceremonia de premiere, vernisajul expoziției și spectacolul lectură al laureaților Concursului de literatură și artă plastică „Martha Bibescu” – ediția a II –a. Tot la ora 15 va debuta atelierul “Arhitectura urbană”, în cadrul căruia copii și adolescenți, sub supravegherea unui arhitect, vor realiza macheta unui edificiu urban. De la ora 16 va avea loc un prim spectacol sincretic – arta interpretativă a pianistului Andreas Iliuță îmbinându-se cu arta vitralistei Amalia Verzea. Al doilea moment sincretic al zilei va începe la ora 17,30, atunci când vă vor încânta atât interpretările excepționalului Duo Kitharsis, cât și lucrările celui mai valoros pictor acuarelist al României – Corneliu Drăgan Târgoviște, manifestarea fiind urmată de lansarea discografică „Duo Kitharsis plays Chopin”, precum și a celui mai recent roman semnat de Simona Antonescu – „În umbra ei”. Ultima manifestare festivalieră a zilei – „Classic meets jazz” va începe la ora 19,30, protagonist fiind pianistul Cătălin Răducanu.
Duminică, 13 iunie, de la ora 12, Olesea Savvateeva îi asteaptă pe cei mici, la un nou atelier desfășurat sub genericul „Pictăm pe lemn”. La ora 14 va susține un recital prospătul laureat al Concursului Internațional George Enescu și unul dintre primii câștigători ai Concursului Drumul spre celebritate – violoncelistul Ștefan Cazacu, el fiind acompaniat de pianistul Gabriel Gîțan. Expoziția de artă fotografică, intitulată „Instantanee muzicale” și realizată de Virgil Oprina va fi deschisă publicului de la ora 14,40, iar la ora 15 va începe Conferința „Bursa antreprenoriatului social și cultural” la care vor participa: Alin C.Pop – Președintele Institutului Arbitrar Român, Cezar Iulian Armașu – Directorul Revistei Patronatului Român, Oltea Șerban Pârâu – jurnalist și manager cultural, Oana Pastramă – doctor în economie și Florin Negreanu – instrumentist și antreprenor cultural.
La manifestările din Palatul Mogoșoaia, accesul la concerte se face în limita a 50% din capacitatea sălilor, în baza obținerii invitațiilor solicitate pe adresa de e-mail: asociatiaprovalores@gmail.com.
Și locurile la cele trei ateliere pentru copii și adolescenți sunt limitate. Din cauza condițiilor pandemice și pentru siguranța participanților, la fiecare dintre acestea vor fi acceptați maxim 10 participanți. Doritorii trebuie și exprime dorința scriind pe adresa asociatiaprovalores@gmail.com.
Mai multe amănunte pe:
https://www.asociatiaprovalores.ro/mogosoaia-clasic-fest-2021/
Organizatori: Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului, Asociaţia Culturală “Pro Valores” și Ovalsart.
Sponsori: Vodafone și Arbo Residence
Parteneri: Profi, Heidi Chocolate,Bucharest Homes, Editura Polirom
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Trinitas, Revista Patronatului Român, Bucureşteni.ro, JurnalMM.ro, Romania pozitivă, Roportal.ro, AgențiadecArte.ro, Ultima Oră