Începând din 6 mai 2021, ora 20.00, TNB TV revine cu un format nou pe canalul de Youtube al teatrului. Prima televiziune din România dedicată exclusiv teatrului vă propune o nouă serie de emisiuni bilunare, sub titlul Se-ntâmplă-n TNB, emisiuni de tip magazin, ce vor prezenta reportaje, interviuri, portrete ale marilor actori ai Teatrului Național, amintiri despre mari spectacole, detalii despre cum se creează costumele de teatru în atelierele noastre, secvențe din backstage, declarații ale actorilor, dar și ale publicului spectator. Vă invităm să vă abonaţi la canalul nostru de Youtube și, cu siguranță, veți deveni unul dintre spectatorii fideli ai TNB și ai …TNB-TV!
Chiar dacă porţile Teatrul Naţional din Bucureşti au fost o lungă perioadă închise pentru public, activitatea pentru pregătirea noilor producţii ce-şi aşteaptă premiera în perioada următoare s-a defășurat fără întrerupere, în sălile de repetiție, în ateliere și la scenă.
A venit și vestea pe care o aşteptam cu toţii, cea a redeschiderii sălilor de spectacol! Așadar, putem anunța că, în seara de 15 mai 2021, Teatrul Naţional din Bucureşti își reia activitatea, simultan în 4 săli. La Sala Mare, în cadrul programului pilot iniţiat de Ministerul Culturii (cu reguli de participare ce vor fi comunicate în perioada următoare printr-o Hotărâre de Guvern şi bilete achiziţionate exclusiv online) va fi prezentat spectacolul de mare succes Dineu cu proşti. La celelalte săli vor putea fi văzute spectacolele Micul infern (Studio), Orchestra Titanic (Sala Pictura) şi Hai să vorbim despre viaţă de Ana Sorina Corneanu (Sala Atelier) – care este şi prima ieşire la public a piesei câştigătoare a premiului UNITER Cea mai bună piesă românească a anului – 2019, în interpretarea Florentinei Ţilea şi regia tinerei Zsuzsánna Kovács.
În 19 şi 20 mai, la Sala Pictura sunt programate primele reprezentaţii cu noul spectacol montat de Felix Alexa la TNB, Adio, domnule Haffmann, o piesă scrisă de actorul, regizorul și dramaturgul francez Jean-Philippe Daguerre, jucată cu mare succes pe scenele pariziene şi încununată cu nu mai puţin de 4 premii Molière, în 2018. În distribuţie: Alexandru Potocean, Richard Bovnoczki, Alexandra Sălceanu, Emilia Popescu, Andrei Finţi.
În continuare, până pe 24 mai 2021, veți mai putea viziona multe spectacole îndrăgite, al căror calendar poate fi aflat de pe site-ul TNB.
La Sala Studio, într-un stadiu avansat de pregătire se află şi spectacolul D-ale carnavalului de I.L. Caragiale, în regia lui Alexandru Dabija, cu o distribuţie spectaculoasă și o scenografie surprinzătoare (Liliana Cenean- costumele, Raluca Alexandrescu – decorul).
Începând cu sâmbătă, 8 mai 2021, se reiau şi TURURILE GHIDATE ale teatrului, cu câte 3 tururi zilnic, sâmbăta și duminica, în fiecare săptămână (în limita participării a 10 persoane/tur). Vor putea fi vizitate sălile, atelierele şi culisele Teatrului Naţional. Biletele sunt în vânzare atât la Agenţia de bilete a teatrului – pentru tururile organizate începând cu week-end-ul 15-16 mai, cât şi online, pe platforma MyStage. Pentru tururile ghidate din zilele de 8 și 9 mai, biletele pot fi achiziţionate doar online, pe platforma MyStage!! (Pentru informaţii suplimentare, telefon: 021.314.71.71 – Agenţia de bilete TNB).
Dacă aţi achiziţionat bilete pentru spectacolele din repertoriul curent înainte de data de 8 martie a.c., ATENŢIE la spectacolele reprogramate, ora de începere poate fi schimbată, în funcţie de durata spectacolului, pentru a putea respecta prevederile actualului program de circulaţie în Bucureşti.
Vă invităm să consultaţi aceste detalii şi programul complet al spectacolelor pe site-ul teatrului, la adresa www.tnb.ro.
Vă aşteptăm să reveniţi la teatru!
// transmite TNB.