Joi, 20 mai 2021, va avea loc lansarea cărții „Celălalt cerc”, scrisă de Mihaela Coșescu și ilustrată de Oana Ispir. Evenimentul se va desfășura online, fiind găzduit de pagina de Facebook Cărturești Online, și va începe la ora 19. Printre invitații Mihaelei Coșescu se numără Claudia Lixandru, directorul Roma Education Fund, Brandi Bates, fondatoarea Citim Împreună România, Maria Kovacs, fondatoarea Asociației „Lectura și Scrierea pentru Dezvoltarea Gândirii Critice” România, Geanina Balan, profesoară, Elena Lotrean, fondatoarea Școlii Finlandeze din Sibiu. Vor participa, de asemenea, surorile Tania și Sara Bondoc, în vârstă de 9 ani, și Maria Karastogianni, în vârstă de 8 ani, copii care au citit „Cercul” și așteaptă cu nerăbdare lectura „Celuilalt cerc”.
Celălalt cerc este o poveste despre familie, despre iubire, despre dor și regăsire. Este o oglindire, din perspectiva mamei, a poveștii Cercul, care îl are protagonist pe Ionuț, băiețelul care a învățat să numere la 5 ani, scrijelind pe perete zilele de când a plecat mama de acasă. De această dată, cititorii află povestea Ioanei, mama lui Ionuț, care a plecat în Spania să muncească pentru familia ei.
Celălalt Cerc este o poveste ca un arc ce unește două lumi aflate la mare depărtare. Ca un cântec duios care se aude în camera copilului ce își așteaptă mama acasă.
Este o poveste despre România reală, despre sutele de mii de copii rămași acasă fără cel puțin unul dintre părinți. Despre familie, iubire și despre empatie. Și poate fi, în același timp, o poveste care să ne trezească sentimentul de recunoștință și apreciere pentru luxul de a avea familia împreună și de solidaritate și suport pentru cei care nu au la fel de mult noroc.
Autoarea visează ca cele două cărți-surori să creeze empatie față de vulnerabilitățile copiilor rămași acasă și să transforme comunitățile în care sunt integrați aceștia în comunități de sprijin pentru ei. Și visează ca într-o lume mai bună, niciun părinte să nu mai fie nevoit să se despartă de copilul său pentru a-i cumpăra ghiozdanul cu rechizite pentru școală.
Testimoniale despre Celălalt cerc
„Un singur cerc se poate învârti în jurul centrului său. Dar DOUĂ cercuri se pot angrena într-un balet mult mai complex, așa cum se angrenează acestălalt volum cu primul și autoarea Mihaela Coșescu cu ilustratoarea Oana Ispir. Rotire lină mai departe!”
Florin Bican
„Celălalt cerc sub celălalt cer, expresia dorului de copil și de casă, de cuibărire, de familiar. O carte îmbibată în lacrimi de mamă, frământată de nerostitul „de ce?”. De ce aici, de ce acum, de ce eu?”
Maria Kovacs, Asociația „Lectura și Scrierea pentru Dezvoltarea Gândirii Critice” România
„Celălalt cerc este un instantaneu despre realitatea multor familii din țara noastră, o capodoperă a literaturii contemporane pentru copii. Este o carte în care dorul, deghizat în cercul magic pe care Ioana l-a descoperit în nisipul cald al Spaniei, îndeplinește dorința cea arzătoare a unei mame: să-și strângă în brațe odorul rămas acasă.”
Claudia Lixandru, Roma Education Fund
Convinsă că poveștile pot schimba lumea, Mihaela Coșescu a publicat până în prezent 9 cărți pentru copii, plantând în fiecare dintre ele semințele empatiei, solidarității, simțului civic, generozității și responsabilității. Mihaela este absolventă a Facultății de Științe Politice, din cadrul Universității din București și a urmat cursurile Masterului Interdisciplinar Pedagogii Alternative și Artă Teatrală în Educație din aceeași Universitate. Mihaela este pasionată de pedagogie și lucrează în domeniul educației de 15 ani. Realizează ateliere de storytelling și lectură cu copii și adulți și este fondatoarea blogului CrestemOameni.ro și a comunității cu același nume.
Despre ilustratoare:
Oana Ispir este absolventă a Liceului de Arte din Deva și a Facultății de Arte din București. Ilustrează cu bucurie cărți pentru copii, jocuri și jucării. Multe din ilustrațiile sale sunt realizate în ateliere improvizate în mijlocul naturii. În timpul liber, e dansatoare de tango.
Despre CASA EDITORIALĂ ANGLITIRA
Casa Editorială Anglitira este o editură înființată în Vaslui. Fondatoarea, Mihaela Coșescu, își propune să aducă în fața publicului cititor povești care să contribuie la o educație bazată pe valori a copiilor și să contribuie prin cărți profunde, educative, la îmbunătățirea calității procesului educațional.