Casa de Editură Max Blecher a trmis pe adresa redacției AgențiadecArte.ro un comunicat de presă prin care anunță deschiderea unei liste de donații, subscripții și precomenzi pentru tipărirea volumului ”Edenul tăcerii rele”, de Sebastian Reichmann. Vă prezentăm textul integral.
Casa de Editură Max Blecher a luat ființă în toamna anului 2010, ca o dezvoltare a proiectului de lecturi și ateliere de literatură contemporană „Institutul Blecher”, fondat în 2009, la împlinirea centenarului Max Blecher, de către scriitorul Claudiu Komartin și artista vizuală Ana Toma. Încă de la început, editura și-a definit viziunea prin dorința de a aduce o schimbare în lumea cărții din România, concentrându-se în special pe publicarea unor nume importante, dar mai puțin cunoscute publicului larg din literatura română contemporană și din cea mondială din trecut și de astăzi. Până în prezent, Casa de Editură Max Blecher, cu cele cinci colecții ale sale, a publicat 106 cărți, în medie zece pe an, această editură cu resurse limitate, însă foarte activă în peisajul editorial al ultimului deceniu, devenind un reper pentru publicarea de poezie română contemporană. Iar colecția de poezie străină numără douăzeci și trei de titluri, de la clasici spanioli, francezi și americani precum Jorge Manrique, Baudelaire, Verlaine sau John Berryman până la poeți de primă mână din numeroase literaturi europene, printre care antologii de poezie suedeză, flamandă, olandeză și maghiară transilvăneană. Pentru 2021, unul dintre titlurile pe care dorim să le publicăm este Edenul tăcerii rele a lui Sebastian Reichmann. Cunoscut poet bilingv, Reichmann a debutat la douăzeci și doi de ani cu un volum primit ca o revelație, Geraldine (1969), după care i-a apărut Acceptarea inițială (1971), carte retrasă din librării și topită – ca urmare, poetul a ales calea exilului, emigrând în Franța. Din 1975 scrie numai în franceză, iar în 1977 debutează în această limbă în revista Editurii Minuit. A publicat mai multe volume în Franța, printre care Pour un complot mystique (1982) și Le Pont Charles de l’Apocalypse (2003), după această dată revenind în literatura română cu Mocheta lui Klimt (2008), antologia Perioada translucidă. Poeme 1965-2012 (2012) și Acceleratorul de încarnări și alte Biografobii (2017). Pentru cel mai nou volum al lui Sebastian Reichmann, Edenul tăcerii rele, Casa de Editură Max Blecher deschide o listă de donații, subscripții și precomenzi prin intermediul căreia ne dorim ca, până în luna iulie, să strângem suma necesară tiparului acestui volum. Suntem încredințați că, primind astfel susținerea de care avem nevoie întru realizarea unui proiect editorial valoros, autorul Audienței captive și al Perioadei translucide va demonstra încă o dată publicului cititor de poezie naturalețea și spiritul pătrunzător și ironic care i-au consacrat literatura. Contul în care puteți contribui este deschis la Banca Comercială Română pe numele Claudiu Eugen Komartin și are codul IBAN: RO03RNCB0318071661330001. Donațiile și subscripțiile se pot face cu ușurință, direct cu cardul, și pe site-ul https://www.buymeacoffee.com/CdEMaxBlecher. Odată publicat, îi vom contacta pe toți cei care au ajutat la apariția volumului și vom stabili împreună care este cea mai bună cale prin care exemplarul (exemplarele) dorit(e) din Edenul tăcerii rele să le parvină. Banii strânși în urma contribuțiilor dumneavoastră vor fi folosiți exclusiv pentru acoperirea costurilor de producție și de promovare a cărții lui Sebastian Reichmann.
Bombăneli în Paradis (I)
Mirați la fel de mult
tot ne opream și încercam
să nu privim înapoi
dar Orfeu ne pândea
din umbra gândirii răzuite
ca o scândură a parchetului
putrezit prea devreme
Mirați la fel de mult
ne poticneam între
acea zeiță adolescentă sau
a adolescenței fără sfârșit
și cealaltă căreia
îi deschisesem o ușă
spre aceleași incăperi
Mirați la fel de mult
aspiram râsul Lolitelor
În trenul țintit spre libertate
un sforăit de înger
maimuțărea Paradisul
Sebastian Reichmann