BestMusic a trimis pe adresa redacției AgențiadecArte.ro o scrisoare deschisă către Președintele României. Vă prezentăm textul integral.
”Stimate domnule Președinte Klaus Werner Iohannis,
A trecut mai bine de un an de când efectele pandemiei cauzate de virusul SARS CoV 2 au început să se resimtă și în România. Cultura a fost printre primele domenii afectate de pandemie, fiind chiar un simbol al începutului acesteia, prin restricționarea sau anularea a numeroase evenimente sau activități culturale și, cel mai probabil, va fi ultimul domeniu care își va reveni la normal.
Apelăm la dumneavoastră în calitate de Președinte al tuturor Românilor pentru urgentarea implementării unei scheme de ajutor de stat, precum și a unui plan de redeschidere a sectorului cultural, până nu este prea târziu.
Cultura nu a fost niciodată o prioritate în ultimii 30 de ani în planurile de dezvoltare a țării. În ciuda acestui fapt, datorită ambiției operatorilor din domeniu, sectorul a crescut puternic în ultimii 10 ani. Efortul nostru colectiv a adus României recunoaștere internațională, a creat zeci de mii de locuri de muncă, a avut milioane de beneficiari direcți și a contribuit, potrivit diferitelor măsurători, cu între 1,5% și 3% din PIB la economia țării.
Însă cele mai multe dintre măsurile luate de autorități nu dovedesc înțelegere cu privire la funcționarea sectorului cultural. Putem enumera câteva exemple de astfel de măsuri:
- Prima ordonanță militară din starea de urgență a interzis complet activitățile culturale și evenimentele profesional educaționale
- Majoritatea finanțărilor adresate domeniului cultural, locale sau naționale, au fost suspendate
- Normele de organizare de evenimente au fost publicate târziu, fără nicio consultare în prealabil cu profesioniști din domeniu
- Până în prezent nu a fost adoptată o schemă de ajutor de stat pentru sectorul cultural sau al evenimentelor educaționale și de networking. În schimb au fost publicate spre dezbatere publică patru scheme de ajutor, niciuna ținând cont până la capăt cu adevărat de consultanța oferită de profesioniștii din sector
- Până în prezent, în ciuda efortului mai multor operatori culturali și din domeniul evenimentelor profesionale educaționale, încă nu s-a pus bazele unui grup funcțional de lucru care să pregătească un plan de redeschidere a evenimentelor și activităților culturale
- În Planul Național de Redresare și Reziliență nu găsim un pachet de măsuri concrete pentru cultură, în schimb regăsim probleme sistemice pe care România le avea de dinainte de pandemie.
Aceste măsuri, deopotrivă puține, inadecvate și întârziate, neînsoțite în prealabil de un plan de redresare, nu vor face decât să șteargă tot progresul realizat de către sectorul cultural privat în ultimii 10 ani. Noi, artiștii și operatorii culturali, ne simțim îngrădiți de la dreptul fundamental al muncii, fără a fi în vreun fel compensați pentru pierderile noastre.
Domnule Președinte Iohannis, sectorul cultural nu își dorește nici tratament preferențial, nici măsuri care să pericliteze eforturile autorităților de a proteja populația țării de pandemie. Atât artiștii, cât și operatorii culturali își doresc tratament egal și șansa de a-și proteja organizațiile, proiectele și inițiativele de care România a beneficiat și cu care s-a mândrit până în 2020.
Solicităm:
- Luarea de măsuri economice conforme cu situația în care sectorul cultural se află: o schemă de ajutor de stat echitabilă pentru toți artiștii și operatorii culturali, adoptată în regim de urgență, care să prevadă despăgubire justă pentru toți operatorii culturali, indiferent de subdomeniul de activitate și forma de organizare juridică
- Realizarea unui plan național de relansare a domeniului culturii, cu implicarea specialiștilor, bazat pe predictibilitate,care să prevadă o schemă de redeschidere a activităților, și pe baza căruia artiștii și operatorii să-și poată planifica activitatea, respectiv despăgubiri și asigurări pentru cei care nici la un an de la debutul pandemiei nu-și pot relua activitatea
Intervenția dumneavoastră, Domnule Președinte, ar fi considerată un semn că sectorul cultural nu este abandonat și ar demonstra că Statul român prețuiește cu adevărat sectorul cultural și contribuția sa în societate.
De asemenea, dacă se va trece la realizarea acțiunilor solicitate anterior, de aceste măsuri vor beneficia și domenii conexe, cum ar fi domeniul Horeca sau domeniul turistic.
Această scrisoare vă este adresată, Domnule Președinte, nu de un individ, nu de o organizație sau de vreun subdomeniu al culturii, ci în numele întregului sector cultural, dar și în numele celorlalte domenii sau industrii care suferă de același tratament neglijent, care poate duce la o destabilizare puternică a pieței unice.
În 2016, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, declarați: ”Cu toții ne dorim, cred, să trăim într-o lume mai bună, mai educată, mai corectă și mai decentă. Dar pentru a trăi într-o astfel de lume trebuie s-o creăm zi de zi, împreună și putem face acest lucru prin cultură.”
Vă cerem să vă aduceți aminte de acele cuvinte și ca un apărător al culturii, cum mulți vă consideră încă din 2007, să ne fiți alături în cel mai greu moment al sectorului nostru, de la căderea comunismului încoace.
Cultura este sufletul unei comunități. Cultura deschide minți, creează identitate, contribuie în mod direct la creșterea calității vieții oamenilor, sprijină educația, întărește comportamente individuale și sociale pozitive, crește încrederea oamenilor unii în alții, contribuie în mod direct la dezvoltarea economică a unei țări și colaborează cu multe alte domenii reprezentative pentru o societate. Cultura integrează, inspiră, promovează, vindecă și ajută fiecare persoană cu care intră în contact. Acum, când ne aflăm în fața unei provocări fără precedent la nivel mondial, este cel mai rău moment să o lăsăm să moară.
Cu deosebită considerație,
- AROC – Asociația română a organizatorilor de concerte și evenimente culturale
2. MUZE – Asociația pentru Teatru, Film, Muzică și Dans
3. ALIS – Asociația Lucrătorilor în Industria Spectacolelor
4. PaCTE – Patronatul Companiilor de Tehnică în Evenimente
5. AFIN – Asociația Furnizorilor din Industria Nunților
6. Ștefan Teișanu – Director executiv, Centrul Cultural Clujean
7. Alin Vaida – Director Executiv Asociația Fapte – Jazz in the Park
8. Iulian Obogeanu – Electric Castle Festival
9. Emil Ionescu – General Managing Partner iaBilet.ro
10. Guido Janssens – Managing Partner Emagic Live/Awake Festival
11. Bogdan Buta – Untold/Neversea
12. Codruța Vulcu, ARTmania Festival Sibiu/Blaj aLive
13. Cristian Hordilă, Festival Manager, Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF)
14. Andi Mitoi, Summer Well Festival
15. Răzvan Ailenei – CEO Sindrum Media
16. Tudor Chirilă – actor, muzician
17. Răzvan Manta – Administrator BestMusic Live Concerts / METALHEAD
18. Radu Stroescu – general manager & founder BLT.ro
19. Claudiu Popa – general manager Eventim.ro
20. Adrian Despot – muzician, producător
21. Codruț Dumitrescu -Overground Music
22. Elena Ghenoiu- dansator, actor
23. Teodor Negrea – /FORM Space, /FORM Days Festival
24. Costin Crețulescu – managing partner Colorbitor
25. Andrei Gatu – managing partner Colorbitor
26. Claudiu Cîrțînă – Rock FM, Ambasador MUZE
27. Cicirean Flaviu – General Manager, Brand Emotion SRL – Brand Minds, Digitalium, Bucharest Business Institute Octavian Maier – general manager Vadoo Chill Fest
28. Daniel Santa – general manager Comparty Events / diMansions Hit Music Festival
29. Marian Gîlea, președinte Asociația Culturală Fanzin
30. Ada Vertan, președinte Fundația Culturală Action Art
31. Liviu Vieru, general manager & founder 7 Arts Agency, managing partner Gradina Urbană, managing partner Club A, founder Support your local bands Festival
32. Stolea Antonio- general manager Events by Tonyo
33. Rolando Vasilescu, manager general 1ArtistMusic
34. Julieta Georoiu, Asociația JG Victory of Art
35. Roxana Patricia Butucel – președinte Asociația Industrii Creative, general manager Showberry (Rocanotherworld & Classix Festival)
36. Budeanu Mihai – solist vocal 3SE
37. Sorin Pârcălab – Stand-up Comedian
38. Bogdan Vaida – muzician
39. Dan Frînculescu – Comedian, membru MUZE
40. Horea Marc – Asociația Beyond the Line Production
41. Răzvan Scurtu, director executiv Smida Jazz Festival
42. Horațiu Dumitraș – președinte ASC Cluj Raving Society / Delahoya
43. Alin Dincă – solist Trooper
44. Larisa Perde – Manager VRTW Artists
45. Gabriela Suciu-Pădurețu, distribuitor – Follow Art Distribution SRL
46. Sorin Branciog – Președinte Asociația Dora D’Istria – Centrul educațional și cultural
47. Marius Stanca – General Manager – Jupiter 8 Management SRL
48. Mihai Dragomir – Howl Otta
49. Oana Omer – Organizația Distribuitorilor de Opere Audiovizuale din România
50. Crețu Călin – CEO Headline Productions
51. Daniel Draghici – Wise Factor (Color, The Fresh, Cabal, Masque, Backyard Weekend)
52. Ana Maria Costea – General Manager Stardust SRL
53. Popescu Romeo – Director Executiv Asociația “Vivat Spectatores”
54. Valentin Vasiloiu – Director General Ticketing Nation SRL/Entertix/ MyTicket
55. Radu Groza – General Manager Golden Media – Events & Concerts SRL
56. Vasilescu Violeta – General Manager Arta Scenei Events SRL
57. Christian Raetscher – General Manager German Quality Entertainment
58. Oana Giurgiu – producător film/Director Executiv Festivalul Internațional de Film Transilvania
59. Gabriel Stancu – Președinte Asociația “Teatralis”
60. Albert Benone – General Manager Spectacole Iași SRL
61. Ifrim Viorel – General Manager Spectacole Brasov SRL
62. Mihai Roman – General Manager Misha Events SRL
63. Gheorghe Popescu – Agenția Cortina
64. INDIERO – Asociația producătorilor și editorilor de muzică independenți din România
65. Asociația ROMANIAN ARTISTS WORLDWIDE (RAW MUSIC)
66. Mădălina Mihai – Asociația Pomul Comorii
67. Sani Stranszky – designer /founder MushuROI Creative Hub, Numa Design Studio
68. Melinda Boros – producător de film/ Asociația Film în Transilvania
69. Andrei Dinu – EVENT HEROES – Co-Fondator și Organizator TEDxBucharest
70. Mihnea Hanganu – Vinyl, Rum, Tapas & Wine
71. Norbert Tako – fondator Centrul Cultural PLAI / JazzTM
72. Claudio Michelusi – General Manager MTIME ENTERTAINMENT SRL Bucuresti
73. Luigi Gageos – Președinte jmEvents, Director EUROPAfest
74. Bogdana Horațiu – Director artistic Jeunesses & Dinu Lipatti / Bucharest International Jazz Competition
75. Alin Caraman – CEO K Group :Wine and Street Food Festival/ Salonul Imobiliar București/Mariage Fest/Luxury Experience/Salonul Auto-Moto
76. Dora Pătrașcu – PR and Communication Manager K Group
77. Laurențiu Oprea – Director General Uniunea Producătorilor de Film și Audiovizual – Asociația Română de Gestiune a Operelor Audiovizuale (UPFAR-ARGOA)
78. Paul Ciuci – solist, compozitor, chitarist – Trupa Compact
79. Micu Ionuț – toboșar trupa COMPACT
80. Dragoș Guraroșie – general manager Mixtopia Live (BurgerFest, Bucharest Craft Beer Festival)
81. Cristian Sorea – Acționar Comics Club, Founder Punchline Events
82. Dan Costea – muzician trupa COMA
83. Vertan Adriana – Președinte Fundația Action Art
84. Ilie Mihai – organizator de evenimente (Final Step Productions, Metal Gates Festival)
85. Sosa Andrei, organizator de evenimente Club Expirat
86. Dobie Adam – Artist Booking Agent
87. Apostol Petre Florin – artist și organizator evenimente (International Artist Management)
88. Hotima Radu-Alexandru – organizator evenimente Hot Events Production SRL
89. Oltean Daniel – Craft Zone
90. Teodor Pop, Mihai Moldoveanu, Szabó Csongor-Zsolt – artiști, JazzyBIT
91. Mihai Axinte, actor, percuționist, owner www.interstellar-events.roși organizator de evenimente
92. Adrian Schiopu – Amalia Gaita Band (Timișoara)
93. Ionut Hupca, manager Cyclic
94. Bogdan Postelnicu – Teddy Bear (organizator evenimente / producator muzical / dj)
95. Roxana Luca – manager de producție, ABC Producție de Evenimente SRL
96. Andreea Nedelea – producător de spectacole, Uranus Media SRL
97. Alin Halațiu – președinte Asociația Help Me Be A Rockstar / stage manager, administrator Alinescu și Asociații
98. Diana Buluga – președinte Asociația Create.Act.Enjoy
99. Andi Daiszler – președinte Asociația Daisler
100. Covaliu Constantin – General Manager Why Not Us (Street FOOD Festival, Comedy Weekend)
101. Cornelia Borza – Președinte Asociația Năsturelul Vesel (Magic Garden)
102. Cristian Beiu – Director Sublime Events SRL (Sublime Romania)
103. Sugár Teodor David – consultant ticketing
104. Lupșa Andrei Claudiu – Managing Director Overskin Entertainment
105. Daniel Ignat – Solist Vocal (Probizz IDEA SRL – Firma organizatoare de evenimente artistice)
106. Dan Ionescu – Președinte Asociația APPR – Romania Te Iubesc!
107. OWPN Academy – Asociatia Owpn Academy
108. OWPN.SPACE– Agenție pentru artiști și evenimente de muzică electronică
109. Marius Migleș – Soulseeker SRL (servicii foto pentru evenimente)
110. Nicu Alifantis – Alifantismusic
111. Adonis Mureșan – Byron Audiovisual events
112. Ferenc Maki – Fox In The Box Studio
113. Gabriel Aldea – Komiti
114. Cătană Răzvan – Wattech Systems
115. Virgiliu Mureșan – Wattech Production
116. Aura Crecan – Manager AD LIBITUM VOICES și Manager Wellbeing4all Internațional Ballroom
117. Joey de Alvare – General Manager Biscain Group
118. Iulia Pop, Overground Music
119. Teodora Moroșanu – muzician, trupa Rockabella
120. Bogdan Moroșanu – producător trupa Rockabella, Inginer de sunet trupa The Mono Jacks
121. Laura Laurențiu – PR Manager Jazz in the Park, Communication Manager Zilele Culturale Maghiare din Cluj
122. Dan Georgescu – artist, trupa byron; inginer de sunet Unda Recording
123. Ilinca Ghișoiu – Overground Music
124. Misaras Ioan Ciprian – Master In Sound Systems
125. Sebastian Marcovici – Președinte Asociația Focus Sibiu
126. Marius Moga – Someș Delivery, Asociația miniMASS
127. Florin Ciofica – Director Executiv Royal Studio Production
128. Dragoș Bâscă, Twin Arts
129. Osaciuc Radu – Dimitri’s Bats / Ciocanul Services
130. Dorina Constantn – Overground Music
131. Levente Sánta – general manager Backstage Production, Cluj-Napoca / Discoteca ’80
132. Iulian-Petru Toma – Techno Wall Events Iasi
133. George Popa (compozitor – Membru Asociația MUZE)
134. Melnic Dumitru (Melnic Dima) – dansator profesionist, antreprenor (Sushi Time), Membru MUZE
135. Alexandru Nagy – Teatrul Independenților Profesioniști / Performance Delivery (actor, regizor, tenor), Membru & Ambasador MUZE
136. Chiriac Dan – dansator profesionist/coregraf – Wholygunz SRLD- membru MUZE
137. Takács Aranka – Aranka Consulting SRL și A.K.A Creating & Managing SRL- organizator evenimente și producție film
138. Lisievici Alexandra Sabina – actriță, producătoare film și teatru, scriitoare
139. Simion Valeriu, actor
140. Alyanna Lu – cântăreț, actor, compozitor, prezentator tv
141. Marin Alexandru Antonio – Andu ( Coregraf) – Asociația MUZE
142. Tudor Bogdan – Administrator Compania de Evenimente Funtasticii SRL
143. Maria Tudor – Fondator Asociația Magic Star Kids 2000
144. Gabriela Hamzescu – președinte Asociația EnergizArt
145. Bogdan-Adrian Zamfir – Dansator/Coregraf – Președinte al Comisiei de dans – Asociația Muze
146. Marius China – Fondator “Sprint Music”
147. Marius Sofron – Administrator “ Sprint Media Group”
148. Vladimir Palamarciuc – Vova – dansator/coregraf – Membru Asociația Muze
149. Alexandru Floroiu – Actor, Director General și Impresar Artistic – Breasla Actorilor
150. Ciprian Chiricheș – Actor, membru MUZE
151. Dan Fințescu, manager Amadeus, actor de voce, membru fondator RAW Music
152. Mirel Alexa – director executiv Sports Festival
153. Delia Pann – artist, membru MUZE
154. Erik Bubui – artist – dansator – coregraf – Membru MUZE
155. Marius Vlad Stefanescu – WISE (organizator evenimente / artist)
156. Eftene Andrei – artist – Membru MUZE
157. Eduard si Bianca – Magicieni
158. Vlad Anca – Douanutri
159. Anette Marka, actor, membru MUZE,
160. Roxana Pistolea – avocat – Membru MUZE
161. Monica Felea, Ştefan Bradea – Bad Unicorn – distribuitor de filme de autor
162. Dragoș Stanca – fondator UPGRADE 100 Festival (fost iCEE.fest)
163. Cosmin Dobrescu – Cortes – artist, compozitor, membru MUZE
164. Cătălin Davidescu – Dark Side Entertainment
165. Nicolae Dragoș Eremiea – Dansator, Coregraf – Membru Muze
166. Arcus Alexandru – Muzician/ Compozitor/Producător, Arc Entertainment
167. Mihai Mateiu – manager cultural, scriitor, fondator Flux Project
168. Mihai Popescu – Producător
169. Daria Ghițu – Actor/Artist liric
170. Maria-Casandra Hauși, Artist/ Muzician Independent (Proiectele Muzicale „Viu Grai” alături de Nicolae Pițiș; „NOD, NewOldDoina” și „Roots Revival România”) Membru ANMIR
171. Zaharia Daniel – ASOCIATIA CULTURALA REF – Rockstadt Extreme Fest
172. Ionut Serbana, muzician independent, membru ANMIR
173. Constantinescu Mihai – muzician, trupa the M’s, membru ANMIR.
174. Lilian Caraus – coregraf/performer, Asociația MUZE
175. Marcel Logofătu – bassist trupa Spitalul de Urgență – membru ANMIR
176. Jul Baldovin- producător muzical, artist liber-profesionist (membru ANMIR)
177. Neagu Theo Thorn – actor/regizor/scenarist film – Membru MUZE
178. Daniel Pop – Gazette / Colectiva Gazette
179. Ramos Paloma Aparecida – Coregrafa / Dansatoare / MUZE
180. Sabin Dima – Humans
181. Rosu Dragoș Cristian ( “Istvan” ) – Coregraf și dansator -Membru Asociația Muze
182. Ghenescu Cosmin – administrator Good Guys Events, administrator Misfit Events
183. Andronache Mihaela – Producător Muzical
184. Varty Mihail – actriță
185. Grupul PONT, colectivul de lucru
186. Dumitrana Daniel – Artist liber profesionist, Membru ANMIR
187. Boldurescu „Valea” Valentina – dansator, coregraf – Membru MUZE
188. Comanescu Liviu Robert – dansator membru MUZE
189. Alexandru Teioșanu, Director Executiv Asociatia Nord
190. Cosmin Dominte – actor, muzician, campion național & top 10 mondial Slam Poetry
191. Marcela Motoc, actriță, membru MUZE
192. Bocioc Iulian – Party Sound SRL
193. Dragoș Adrian Claudiu – Events By Mi SRL
194. Sava Madalina – Party Sound System SRL
195. Bocioc Adina Maria – Asociația Cultural Educativă Smart Junior
196. Dragoș Raluca – Adiral Event SRL
197. Vincze Akos – Agenția Rima
198. Rulea Cătălin PFA – muzician, scenograf
199. Gina Mihai – MGM ARTISTS & CONCERTS SRL
200. Ștefan Zaharescu – Booking /FORM Space, /FORM Days Festival
201. Mihai Iordache – saxofonist, membru ANMI
202. Roland Fekete – General Manager, WebRoll Agency
203. Rus Mihaela – Asociația La Știubei
204. Cătălin Dâlvărea – instrumentist liber – profesionist (www.dalvarea.ro)
205. Luiza Zan – muzician de jazz, ANMIR
206. Radu Dragomir, Art Live – Manager Evenimente Beraria H, Artist Management Trupa TAXI, Artist Management Nikolaos Papadoupoulos
207. Alexandru Dăscăloiu – muzician independent, membru AN
208. Olga Juverdeanu- GLOBAL RECORDS
209. Muntean Radu – DJ și Producător
210. Neacșu Cornel – Muzicant instrumentist
211. Irina Lalciu aka Irina Milan – Dansator/Performer/Instructor
Membru & Ambasador MUZE
212. Adrian Martin aka Swagger -Dansator/Instructor, Membru MUZE
213. Cătălin Huțanu – compozitor și muzician instrumentist
214. Catusanu Paul – general manager – Pro Event si membru formatia Antract
215. Dana Sarmeș, Asociația Contra
216. Gergely Balázs, Asociația Clujul Comoară
217. Szabó Lilla, Uniunea Festivalurilor Maghiare din Transilvania
Pentru cei care doresc să se adauge în continuare ca susținători ai inițiative, menținem lista deschisă aici”