spot_img

„Un debut genial” (Ian McEwan), „o carte uimitoare” (Elif Shafak): ”Patrula djinnilor”, cel mai nou titlu din colecția ANANSI

Cea mai recentă apariție din colecția ANANSI. World Fiction de la Editura Pandora M, romanul ”Patrula djinnilor ”de Deepa Anappara, o carte ce spune misterioasa poveste a copiilor indieni care continuă să dispară, se va găsi de săptămâna viitoare în librăriile din toată țara. Considerată una dintre revelațiile literare ale anului 2020, cartea a ocupat adesea primele pagini ale revistelor de cultură atât în Marea Britanie, cât și peste Ocean. La data apariției, Ian McEwan, unul dintre cei mai importanți prozatori ai momentului, scria despre Patrula djinnilor că este „un debut genial”. De asemenea, Elif Shafak, îndrăgita prozatoare de origine turcă stabilită în Regatul Unit, aprecia romanul Deepei Anappara ca fiind „o carte uimitoare, minunată”.

 

În doar câteva luni de la data apariției, Peter Straus, agentul literar care o reprezintă pe Deepa Anappara a reușit să semneze contracte de traducere a cărții cu editori din 21 de țări: „Am primit șase oferte de traducere a cărții în străinătate la doar patru zile de la transmiterea manuscrisului – o situație rară pe care n-am mai trăit-o”, a mărturisit Straus.

 

Cartea urmează să fie ecranizată, drepturile fiind cumpărate de casa de producție londoneză FILMWAVE, cunoscută cinefililor pentru producții precum „Alone in Berlin” sau „Letter to the King”.

 

Deepa Anappara a crescut la Kerala, în partea de sud a Indiei și a lucrat ca jurnalistă în metropole precum Mumbai și Delhi. Un fragment din Patrula djinnilor i-a adus Lucy Cavendish Fiction Prize, Deborah Rogers Foundation Writers Award și Bridport/Peggy Chapman-Andrews Award. Deține un masterat în creative writing de la University of East Anglia, Norwich, unde urmează în prezent studiile doctorale.

 

„Ideea de a scrie romanul Patrula djinnilor mi-a venit în India, unde am lucrat ca jurnalistă timp de unsprezece ani. Scriam despre educație și drepturile omului, am intervievat sute de oameni care trăiau în cartiere sărace precum cel din romanul meu. M-am întrebat adesea cum este viața copiilor din astfel de cartiere, știind că pot fi smulși în orice moment din sânul familiei. Cum se confruntă copiii cu această frică teribilă și cu incertitudinea? Cum înțeleg ei nedreptatea, devenită o constantă a lumii din jurul lor?

Copiii din romanul meu au fost inspirați de copiii pe care i-am intervievat ca reporter”, a mărturisit scriitoarea într-un interviu acordat imediat după publicarea cărții.

 

Cartea Deepei Anappara s-a aflat și ea pe lista lungă a cărților înscrise în competiția pentru pentru prestigiosul Women’s Prize for Fiction 2020, premiu care i-a revenit în final romanului Hamnet de Maggie O’Farrell, apărut în traducere în urmă cu o lună tot în colecția ANANSI. World Fiction.

 

Acțiunea romanului Patrula djinnilor îi poartă pe cititori prin cele mai periculoase locuri ale metropolei indiene de astăzi: bazarul pe timp de noapte și chiar capătul Liniei Purpurii de tren.

Eroul cărții este Jay, un băiețel de nouă ani care urmărește toate serialele polițiste pe care le prinde (în special Patrula de poliție). Într-o zi, Jay pornește, alături de cei doi prieteni ai lui, Faiz și Pari, în aventura unei anchete iscate de dispariția unui copil pe care-l cunosc. Însă în jurul lor copiii dispar în continuare, unul după altul, iar trioul de detectivi trebuie să înfrunte părinți îngroziți, polițiști indiferenți și chiar legenda unor djinni înspăimântători pentru a descoperi adevărul. Ceea ce a început ca o joacă se transformă într-o realitate sinistră.

 

Patrula djinnilor (traducere de Daniela Rogobete), o dezvăluire a Indiei moderne și a multiplelor și complexelor ei probleme, este cel de-al nouăsprezecelea titlu publicat în colecția ANANSI. World Fiction.

 

 

În 2021, în colecția ANANSI. Wold Fiction vor apărea în jur de 40 de cărți, lista incluzând majoritatea titlurilor recompensate cu cele mai importante premii literare în 2020: opera poetică a poetei Louise Glück, laureata Nobelului literar, va fi tradusă și publicată începând cu acest an, romanului The Discomfort of Evening semnat de scriitoarea olandeză Marieke Lucas Rijneveld, premiat cu The International Booker Prize, precum și romanul Shuggie Bain de Douglas Stuart, recompensat cu The Booker Prize 2020.

ANASI. World Fiction este cea mai recentă colecție dedicată traducerilor din literatura universală de pe piața de carte din România. Noul proiect editorial, coordonat de scriitorul și editorul Bogdan-Alexandru Stănescu, a fost lansat la finalul lunii septembrie 2020. Noua colecție, așezată sub semnul lui Anansi, zeul african al poveștilor, include cinci serii: Anansi. Contemporan – dedicată literaturii actuale, Anansi. Clasic – un spațiu al clasicilor secolului XX, Anansi. Mentor – ce reunește eseuri literare, Anansi. Ego – seria dedicată memorialisticii și Anansi. Blues – seria poeziei.

 

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508