Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită și în acest an la Teatrul Național „Marin Sorescu” într-un program de manifestări menit să reaprindă interesul publicului craiovean, dar și la nivel internațional, pentru teatru.
Astfel, de la ora 11,oo, la sala „Amza Pellea”, actorul Emil Boroghină, fondator al primului teatru de poezie din România, Poesis, va susține spectacolul „Recitindu-l pe Eminescu. La steaua care-a răsărit”. Este un spectacol mult apreciat, pe care actorul care va împlini în curând 81 de ani l-a susținut în România, dar și în Belgia, China, Germania, Italia, Cehia, Canada, Ungaria, Grecia, SUA.
Din repertoriu fac parte poemele: Copii eram noi amândoi…, O, rămâi, Fiind băiet păduri cutreieram, Floare albastră, Epistolă către Chibici, Venere şi Madonă, Epigonii, Cugetările Sărmanului Dionis, Din valurile vremii…, Dorinţa, Dormi, Atât de fragedă…, De ce nu-mi vii…, Departe sunt de tine, Peste vârfuri, Dintre sute de catarge, Glossa, Cărţile, Viaţa, Scrisoarea I, Scrisoarea II, Scrisoarea III, Scrisoarea IV, Scrisoarea V, Luceafărul, Odă (în metru antic), Trecut-au anii, Mai am un singur dor, Memento mori.
În aceeași zi, la ora 18,oo, la intrarea principală a TNC, va fi proiectat video mesajul Ministrului Culturii, dl Bogdan Gheorghiu, prilejuit de sărbătorirea acestei importante zile a culturii naționale. Totodată, vor fi proiectate imagini din istoria de 170 de ani a Naționalului craiovean. Această video-proiecție, vizibilă de pe esplanada teatrului,în Piața William Shakespeare, se va redifuza la ora 20,30.
Începând cu ora 19h30, Teatrul Național „Marin Sorescu” propune publicului românesc și internațional un ambițios și inteligent proiect, HEKTOMERON – un maraton teatral desfășurat pe durata a 100 de zile, cu 100 de poveşti din “Decameronul” de Giovanni Boccaccio, la care vor contribui 100 de regizori din tot atâtea ţări. În colaborare cu actorii TNC, va fi regizată o unică temă umană şi culturală care evidenţiază un comunitar spirit rezistent al omului silit să treacă prin pandemia mondială.
Pe lângă cele 100 de episoade, a câte 14 minute fiecare, vor fi prezentaţi actori, scenografi, dramaturgi şi teatre din ţările participante, motiv pentru afirmarea identităţii culturale a ţărilor participante la acest temerar proiect.
Prima zi a proiectului debutează de Ziua Culturii Naționale cu Italia, țara de obârșie a marelui prozator, urmând ca proiectul să fie finalizat printr-un spectacol maraton de 25 de ore, în data de 26 aprilie 2021.