La început de an calendaristic, colectivul redacțional al revistei „Constelații diamantine”, prin DOINA DRĂGUȚ – redactorul-șef, și JANET NICĂ – secretarul general de redacție, adresăm tuturor colaboratorilor și prietenilor noștri, frumoase împliniri, și vă invităm să ne bucurăm, împreună, de recenta performanță.
Revista „Constelații diamantine” a ajuns la numărul 125.
O sută douăzeci și cinci de numere, pentru o revistă de cultură, este un record. Și mulțumim tuturor celor implicați în această activitate nobilă, de promovare a valorilor culturii românești, cu precădere, bucurându-ne, ca de obicei, de o tematică bogată: poezie, proză, eseu, observații critice, istorie, filozofie, spiritualitate creştină, artă.
Întocmai, formatul și structura revistei, rubricile abordate, aspectul ei grafic, totul, o particularizează între revistele de cultură meritorii din țara noastră. Și menționăm, fiecare număr al revistei oferă cititorului cel puțin o rubrică, prin care se evidențiază un eveniment sau un fapt cultural deosebit.
În acest număr jubiliar, „125”, avem bucuria să adresăm felicitările noastre, domnului COMAN ȘOVA, binecunoscutul poet, prozator și jurnalist, deopotrivă, fondator, împreună cu Florentin Popescu, al revistei „Bucureștiul literar și artistic”, de curând, onorat cu titlul de Membru de Onoare al Academiei Oamenilor de Știință din R. Moldova. Aprecierile formulate de Ion Popescu-Brădiceni, cu acest prilej, adaugă un surplus de emoție creatorului Coman Șova, pentru care viața înseamnă „zbor / spre soare / cu aripi de ceară”!
Bineînțeles, sumarul acestui număr „125” de revistă, este bogat prin diversitatea temelor abordate, subliniind preocuparea prietenilor noștri, Constantin Miu și Mihai Caba, de a ne oferi notații de substanță despre Lucian Blaga și Aron Cotruș (anul acesta urmând a-i omagia, la 60 de ani de la zborul lor spre zările nemuririi ).
Poezia este generos reprezentată în paginile revistei, îndrăznind a spune, de tinere condeie, precum: Ionuț Țene, Sebastian Golomoz, Marian Horca, Vasile Albu, Silviu Doinaș Popescu; dar și de experimentații: George Filip (Canada), Boris Mehr sau Ștefan Radu Mușat.
Deopotrivă, salutăm, ca meritorie, și contribuția traducătorilor Cristina Botâlcă și Marin Mihalache, prin buchetul de versuri oferit, din bogata creație a poeților Yehuda Amichai (Germania) și Walt Whitman (America).
Apreciem, ca de obicei, studiile semnate de fidelii noștri colaboratori. Al. Florin Țene, Dragoș Popovici și doamna Vavila Popovici.
Și preluând unul dintre aforismele oferite de Nicolae Mareș, „Înțeleptul sfințește locul”, ne gândim cu pioșenie la Emanoil Gojdu (1802-1870) – român ortodox, avocatul – filantrop, și „patriotul autentic”, cum îl numește, pe drept cuvânt, Tudor Nedelcea.
Și-„un cer de gânduri lunec(ă) desăvârșit în cascade de lumină” (Doina Drăguț), prin cronicile de întâmpinare la recentele apariții editoriale, semnalate de: Ionel Popa – despre Mihai Zamfir; Liviu Chișcop – despre Ligia Stan; Mioara Bahna – despre Gh. Andrei Neagu; Mihai Batoc Bujeniță – despre Sorin Finchelstein; Olimpia Mureșan – despre Ioan Astalos; George Petrovai – despre Mordecai Roshwald; Ion N. Oprea – despre Patrick Lemaine; Daniel Marian – despre Valeriu Barbu; Galina Martea – despre Alensis de Nobilis; Tudor Nedelcea – despre Cristian Andrei Scăiceanu. Deopotrivă, un text omagial acad. Mircea Malița, autor Ion Pătrașcu.
Salutăm prezența în paginile revistei noastre și a d-lui ION IANCU VALE, fondatorul revistei „Climate literare” (Târgoviște).
Interesantă incursiunea lui Nelu Vasile – „Pe urmele lui Alexandru Vlahuță în Gorj”; N. Rotaru – „Neputincioșii”; Florentin Smarandache – pagini de jurnal; Rodica Hanu-Pavel și Constantin Zgripcea – epigrame.
Asemenea, și popasul emoționant în împărăția artelor, prin consemnările d-lor Mircea Ștefănescu – despre Cvartetul Gaudeamus sau Marin I. Arcuș – despre arta sonoră, „afecte și idei”!
Și, așa cum ne-a obișnuit deja, revista capătă un plus de culoare, datorită tânărului nostru colaborator, Filip Tudora (Anglia) cel care, la rubrica „Picătura de pictură”, ne oferă câteva ilustrații, semnate de Louis Apol (1850-1936), pictor olandez.
Lectură plăcută!
Livia Ciupercă