Luni, 11 ianuarie 2021, juriul Galei Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2020 a anunţat public nominalizările pentru Gala Tânărului Scriitor, ediția a XI-a, precum și acordarea Premiului Cartea de Poezie a anului 2020 volumului ”Alwarda” de Ruxandra Novac, carte apărută la editura Pandora M. Pentru secțiunea Premiul Tânărul poet al anului 2020 sunt nominalizate cărți semnate de Andrei Dósa, Dumitru Fanfarov, Radu Nițescu, Deniz Otay și Olga Ștefan. Pentru secțiunea Premiul Tânărul prozator al anului 2020 sunt nominalizate cărți semnate de Lavinia Bălulescu, Bogdan Coșa și Cosmin Leucuța. Pentru secțiunea Premiul Tânărul critic literar al anului 2020 sunt nominalizate cărți semnate de Iulian Bocai, Roxana Eichel și Emanuel Modoc.
Programul Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2020 celebrează cea de-a unsprezecea ediţie a Zilei Culturii Naţionale, vineri, 15 ianuarie 2021, de la ora 16.00, în cadrul unui eveniment transmis de Radio România Cultural. Juriul Galei este format din trei critici literari (laureaţi ai ediţiilor 2012, 2014 şi 2015): Bianca Burţa-Cernat, Andreea Răsuceanu şi Cosmin Borza. Artistul vizual Mihai Zgondoiu va realiza afişele şi diplomele Galei Tinerilor Scriitori. Gala Tinerilor Scriitori se va desfăşura în cadrul unui eveniment multiart, avându-i ca invitaţi speciali pe Mike Godoroja & Blue Spirit. Gala Tinerilor Scriitori va fi transmisă în direct de către Radio România Cultural. Producător: Anamaria Spătaru. Amfitrion: Dan Mircea Cipariu. Coproducător: Radio România Cultural.
Laureaţii de până acum ai Premiului Cartea de poezie a anului sunt Ion Mureşan (2011), Ioan Es Pop (2012), Liviu Ioan Stoiciu (2013), Dan Sociu (2014), Octavian Soviany (2015), Teodor Dună (2016), Nora Iuga (2017), Dan Coman (2018), Romulus Bucur (2019) și Angela Marinescu (2020).
Organizatorii Galei sunt Primăria Municipiului București prin Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti şi asociaţia EURO CULTURART. Programul cultural Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2020 este realizat cu sprijinul Ministerului Culturii. Parteneri: APLER (Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România) și Opera Scrisă.ro-societate de gestiune a drepturilor de autor.
Nominalizări Gala Tinerilor Scriitori 2021
Tânărul poet al anului 2020
Andrei Dósa, Expectativa luminoasă, OMG
Dumitru Fanfarov, Stepă și transă, Casa de Editură Max Blecher
Radu Nițescu, Satao, Casa de Editură Max Blecher
Deniz Otay, Fotocrom Paradis, OMG
Olga Ștefan, Civilizații, Paralela 45
Tânărul prozator al anului 2020
Lavinia Bălulescu, Steinhardt. Bughi mambo rag, Polirom
Bogdan Coșa, Cât de aproape sunt ploile reci, Trei
Cosmin Leucuța, Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii?, Casa de pariuri literare
Tânărul critic literar al anului 2020
Iulian Bocai, Filologii. Instituționalizarea studiului literar în Europa, Tracus Arte
Roxana Eichel, Critica regăsirii. Matei Călinescu, Virgil Nemoianu, Toma Pavel – dialogul contextelor românești și transnaționale, Humanitas
Emanuel Modoc, Internaționala periferiilor. Rețeaua avangardelor din Europa Centrală și de Est, Muzeul Literaturii Române
Cartea de poezie a anului 2020: Ruxandra Novac, Alwarda, Edtura Pandora M
Ruxandra Novac (n. 1980, la Făgăraș). Considerată astăzi unul dintre vârfurile de lance ale grupării „Fracturi”, care a dominat producţia literară a începutului de mileniu, Ruxandra Novac a început să scrie poezii în perioada liceului. A debutat public la Cenaclul „Interval” din Brașov, în 1997. Ruxandra Novac a absolvit Facultatea de Litere a Universității din București și a debutat în volum cu ecograffiti. poeme pedagogice. steaguri pe turnuri (Editura Vinea, 2003; ediția a II-a, 2005). În 2018, cartea a fost reeditată de Editura Tracus Arte. Textele ei au fost incluse în diferite antologii din România și din străinătate (Generația 2000, Poezia antiutopică, Instruktia dlea pobega (Moldova), The Vanishing Point that Whistles (SUA), No longer Poetry (UK). Al warda este prima sa carte scrisă după o lungă perioadă de „tăcere”. În prezent, Ruxandra Novac trăiește în Germania.
”Cel mai așteptat come back din poezia română contemporană.“
Mihai Iovănel
”Noutatea acestui volum e radicală. Ruxandra Novac abreviază și dezvoltă fragmente de limbaj, asumă și externalizează senzații, propune și revocă simboluri spontane cu aceeași naturalețe. Nu-mi amintesc, în ultimele decenii, vreun alt nume care să fi dat, în poezia noastră, sentimentul acut că pune la cale o lume. Nu un artefact, nu o butaforie, nu un terariu. O lume.”
Cosmin Ciotloș
”Ruxandra Novac descrie, în Alwarda, spațiul care concurează azi pentru atenția noastră, perpetuu spectacularizat pentru a ne atrage în afara propriei interiorități, fiind expuși eroziunii vieții recente. Foucault, parțial schimbat, mi s-ar părea din nou potrivit: trăim în interiorul unui vid care s-ar putea colora într-un simulacru cu diferite umbre și lumini, „trăim înăuntrul unui ansamblu de relaţii care definesc amplasamente ireductibile unele la altele şi absolut nesuperpozabile“. Este vorba despre spații care reprezintă, într-un anumit sens, rețele de relații cu multiple alte spații, dar care estompează ansamblul raporturilor care sînt oglindite prin intermediul lor, heterotopii reale și imaginare deopotrivă cît timp, pentru a fi percepute, trebuie să treacă printr-un punct virtual. În acest context, limbajul poetic este un proces care generează ceea ce aș numi o heterotopie de criză, loc privilegiat și rezervat acelor indivizi care se află într-o stare de criză în raport cu această amplă configurație socială, politică și umană pe care am descris-o. Limbajul poetic în această accepțiune (a schizo-analizei), a glitch-ului care virusează rețeaua, a virusului poetic-nevrotic care bulversează o întreagă cibernetică a controlului, devine o miză esențială. Ca orice sistem de control, și cel de azi încearcă să neutralizeze crizele sau să le interiorizeze pentru a le putea controla. Este lumea structurilor de iterație și de repetiție, psihologia împietrită, fixată în codul binar, peisajul aseptic contemporan, în care naturalul și tehnologicul devin indiscernabile. Deși nu există trimiteri explicit postumaniste, „codul“ ontologic al acestui spațiu este imediat recognoscibil: „Orașul iradiază, împrăștie lumină, pădurea intră în/ mare. Am stabilit ce avem în comun:// ura de sine/ animalele/ părul blond decolorat mizerabil/ buclele la marginea șoselelor/ șoselele de fapt, spălate cu perhidrol, acoperite cu piele/ lunile de dispariție/ mecanismele utile pentru că te duc departe/ și abandonate acolo, devenite rugină.// La cîțiva ani după maturitate am înțeles că vom avea/ întotdeauna o sensibilitate modernă,/ cu obiecte care lovesc și unifică, cu pielea atît de permeabilă“. Diferența dintre lumea fixată în ecograffiti… și cea din Alwarda este că, deși în ambele cazuri spațiul social și privat sînt văzute ca un fel colonii penitenciare, în lumea cea mai recentă strategiile de disimulare s‑au rafinat. Opresivul lumii actuale și-a rafinat limbajul, s-a tradus într-o funcție discursivă, care camuflează inumanul și cosmetizează monstruosul. Aici mi se pare a fi și miza filonului postumanist din poezia românească recentă. Diferența față de demersuri poetice de tipul celor impuse de Vlad Moldovan sau de Gabi Eftimie și cel din acest volum este că Ruxandra Novac nu mai are ca miză să recunoască această relație de intimitate cu tehnologicul și să insereze atît de multe mărci ale tehnologicului în limbajul poetic, ci pare să aibă ca referință un postumanism tîrziu: teritoriu al creatului-creator, în care simulacrul substituie termenul simulat, în care tehnologicul devine invizibil, devine Lumea.”
Cezar Gheorghe (Observator cultural)
”Foarte interesant mi se pare modul în care Ruxandra Novac se joacă în acest volum cu timpul, coordonata verticală a cadrului spaţio-temporal. Pentru că avem, pe de o parte, toţi acei ani marcaţi (2000, 2002, în eccografitti, 2008, 2009 etc. în Alwarda), iar pe de altă parte avem trimiteri spre perioada dinaintea naşterii sau cea de după moarte, spre un timp al nonexistenţei: „Înapoi în copilărie, apoi şi mai în spate, în infra, în ţesuturile moi, simultan în aer şi în corpul din maşină, în pudra de gheaţă, în defecţiuni“. Şi pentru ca lucrurile să se complice şi mai mult, nu doar anii sunt marcaţi, ci şi orele din zi şi din noapte, care vin fiecare cu atmosfera ei specifică, cu o anumită lumină şi temperatură, ceea ce transformă axa verticală a timpului, pînă la urmă, într-o spirală: „A fost o noapte cu totul greşită, distrusă, aş vrea să nu fi fost. Ne-am distrus. […] Nu 4 am, seringa dimineţii, ci duminica la amiază, nu întunericul auriu, dimineţile sîngeroase, nici serile polare, duminica la amiază, cînd puterile te părăsesc, duminica la amiază, oxidată, corpul topit peste inimă“.
În acest sens, avem de a face în Alwarda cu un jurnal capricios, care înregistrează, la modul foarte vag, o istorie personală continuă şi discontinuă în acelaşi timp, cu elemente biografice presărate ici‑colo, lăsate să fie înghiţite de stările intense pe care le provoacă. De altfel, faptul că toate poemele din acest volum sînt, fără excepţie, poeme de stare, dar şi faptul că această stare nu se schimbă aproape niciodată (vocea nevrotică despre care vorbeam goes on and on), singura poveste care se încheagă cît de cît fiind cea de la nivelul macro al volumui, constituie şi principala lui limită. În acest sens, dinamica, care nu lipseşte totuşi, este dată exclusiv de ritmul imprimat discursului (muzical şi nervos în acelaşi timp), dar şi de efectele vizuale puternice: „Ești în pădure de acum, orașul e departe acum, la suprafață, și mergi în jos, cu toată viteza“.
Cristina Ispas, (Observator cultural)
