Când bați palma cu intimitatea ta și a lucrurilor tale, când te așezi comod în tine însuți și îți îngădui condiția și ființa de scris, doar atunci, numai atunci poți să lași lumii un semn. Semnul tău.
Derulăm, în câteva minute și cuvinte fără timp, filmul scrisului tău ca personaj principal.
Angela Ribinciuc a absolvit Facultatea de Mecanică, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. În perioada 2015-2016: Programul postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă Managementul comunicării și relații publice, Departamentul de Formare Continuă și Transfer Tehnologic, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și în anii 2016-2018: Domeniul de studii de masterat Științele comunicării, programul de studii Comunicare și tehnici de producție mass-media, Facultatea de Litere, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Diplomă de Master, Titlul tezei de disertaţie: “Istoria unui brand – Viața liberă”.
Cărți publicate:
- Cubul de aer (volum de debut), Editura Parnas, Iași, 2002
- Sahare și fântâni (poeme), Editura Centrului Cultural „Dunărea de Jos” din Galați, 2012
- „La frontiera loialității” – carte interviu cu col.(r) Didel Bădărău, Editura Fundației Culturale Antares, Galați, 2014
- „Viața începe mereu” (poeme), Editura Axis Libri, Galați, 2014.
Premii literare:
Premiul al III-lea (poezie) la Festivalul-concurs Baladele Dunării, Galați, 1986
Premiul al III-lea la Concursul literar „Iubirea”, Tecuci, 1998
Premiul „A.E.Baconsky” la Festivalul-concurs de poezie „Orfeu”, Cluj-Napoca, 1998
Mențiune la Festivalul literar „Grigore Bacovia”, Bacău, 1998
Premiul al II-lea la Festivalul de poezie „La porțile visului”, Reghin, 1999
Premiul Revistei Antares la Festivalul-concurs „Porni Luceafărul”, Botoșani, 1999
Premiul Editurii Parnas din Iași la Festivalul-concurs „Porni Luceafărul”, secțiunea Debut în volum, Botoșani, 2001
Premiul „Ioanid Romanescu” și Premiul Revistei „Convorbiri literare” la Festivalul ”Costache Conachi”, Țigănești, Galați, 2001
Premiul I și Premiul Revistei Tomis din Constanța la Festivalul „Panait Cerna”, Tulcea, 2002.
Ordinul ziariștilor – clasa I, aur, acordat de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România în anul 2012;
Premii pentru promovarea culturii acordate de Teatrul Muzical „Nae Leonard” Galați, Teatrul „Maria Filotti” Brăila, Revista „Dunărea de Jos” Galați, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galați și Biblioteca Județeană „V.A.Urechia” Galați.
Membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România din anul 1994
Membră a Societății Scriitorilor „Costache Negri” din Galați din anul 1995
Membră fondatoare a Asociației Galați, orașul meu din anul 2014
Membră a Asociației Române de Relații Publice din anul 2017
- De ce scrii? Ce reprezintă scrisul pentru tine?
Scrisul reprezintă cel mai bun mod de a sta de vorbă cu mine, de a căuta să înțeleg lucrurile, nuanțele, de a-mi da răspunsuri.
Consider că scrisul este o oglindă a sufletului. Îmi place să regăsesc, peste ani, mărturii ale stărilor mele de spirit, pe care le redescopăr cu emoție și bucurie. Astfel mă regăsesc.
„Scrie, ca să păstrezi florile gândului tău, pe care altfel le ia vântul”, spunea, atât de frumos, Nicolae Iorga. Eram copil când profesoara de română Mărioara Șușnea, de la Școala 11, ne-a dat ca moto aceste cuvinte. În ceea ce mă privește, le-am luat în serios.
- Unde scrii? Ce reprezintă pentru tine locul în care scrii?
De obicei scriu în mașină, când sunt singură și ascult muzica sufletului meu. Atunci ideile prind cel mai bine contur. După un dialog interior, trag pe dreapta, sub ramurile unui copac și încep să îmi aștern pe hârtie gândurile. Scriu de mână, tai, corectez, completez, până simt că nu mai e nimic în plus sau în minus. Scriu cu geamul deschis, îmi place să simt aerul curat (cuburile mele trebuie să aibă aer proaspăt).
Locul unde scriu are ceva din confortul meu (mașina și muzica) și ceva din natura fără de care m-aș sufoca.
- Ce te inspiră oricând?
O idee deșteaptă pe care o citesc sau o aud, un loc ce trezește în mine o emoție, o întâmplare din care am învățat ceva, un om pe care îl admir, dar, mai presus de toate, spectacolul vieții care nu încetează să mă bucure și să-mi ofere clipe de revelație sau provocări.
Simt când trebuie să scriu, e ca un vas care se umple și trebuie golit, ca să fac loc altor idei, întâmplări, sentimente.
Uneori, ideile au nevoie de timp pentru a se contura, pentru a se decanta. E o alchimie lăuntrică, individuală, ce are legătură cu experiența, percepția și maniera noastră de a extrage propriile lecții din ceea ce ne este dat să trăim.
- Ce te liniștește și te aduce în starea de scris?
Am momente în care conștientizez cât de norocoasă și binecuvântată sunt. Atunci ridic cu recunoștință ochii spre cer și mulțumesc.
Muzica e cea care mă liniștește. Sentimentul că am făcut ceva bun sau că am putut să ajut pe cineva mă mai liniștește. Și faptul că am mai învățat ceva important, că viața nu a trecut pe lângă mine fără să mă atingă.
Scriu atunci când sunt tristă sau atunci când îmi cântă sufletul de fericire. Există un vers dintr-o poezie de Grigore Vieru care-mi vine în minte: „până la lacrimi mi-e dragă viața…”.
- Ai făcut vreodată terapie ca să te întorci la tine / la scris?
Sigur că da. Avem cu toții perioade și perioade. Perioade în care acumulăm și perioade în care dăruim. Dacă am scrie tot timpul, când am avea timp să mai citim? Să mai trăim?
Terapia mea are legătură cu zâmbetul, cu îmbrățișările, cu natura, cu cerul, cu așteptarea, cu iertarea, cu armonia interioară. Îi pot da atâtea definiții!
După ce am devenit mamă nu am mai putut scrie la fel ca înainte. Sunt etape ale devenirii ce trebuie parcurse. Cu timpul, înțelegem altfel lucrurile, ele dobândesc alte profunzimi, prioritățile se schimbă.
- Care sunt tabieturile tale poetice / cuvintele compatibile cu scrisul tău?
Ce idee frumoasă! Nu am încercat până acum să-mi analizez tabieturile poetice… sau să găsesc cuvinte compatibile cu scrisul meu.
Așadar: liniștea, sufletul, lumina, viața, zborul, culorile, iubirea ar fi câteva dintre aceste cuvinte.
Cât despre tabieturi, o parte le-am amintit – muzica, mașina, copacul. Când sunt acasă și am totul la îndemână, pot scrie și în bucătărie (când spăl vasele îmi vin cele mai bune idei ☺) și în curte (când stropesc grădina, îngrijesc florile sau mă joc cu pisicile), depinde doar de momentul zilei, de inspirație și de îngăduința familiei.
- Dacă nu ai fi scris, ce ai fi făcut?
Cel mai probabil, să nu râdeți, aș fi vorbit cu copacii, cu norii sau cu animalele.
Copacii nu m-au dezamăgit niciodată, am o iubire infinită pentru ei.
Norii mă fascinează, au o capacitate de reinventare admirabilă.
Iar animăluțele îmi fac viața mai frumoasă, nu știu în ce măsură ar avea răbdare să mă asculte și să mă înțeleagă, dar, cu siguranță, sunt interlocutori plăcuți, discreți și adesea imprevizibili.
Talent artistic deosebit nu am, prin urmare nu cred că m-aș fi putut exprima prin muzică, dans ori culoare, însă cred că, într-un fel sau altul, fiecare putem lăsa, pe unde trecem, urme de iubire și de bunătate.
Proiect inițiat de Florina Zaharia
