Când bați palma cu intimitatea ta și a lucrurilor tale, când te așezi comod în tine însuți și îți îngădui condiția și ființa de scris, doar atunci, numai atunci poți să lași lumii un semn. Semnul tău.
Derulăm, în câteva minute și cuvinte fără timp, filmul scrisului tău ca personaj principal.
Robert Şerban (n. 4 octombrie 1970, Turnu Severin), scriitor și jurnalist. Președintele Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara, redactor al revistei Orizont, realizatorul emisiunii „Piper pe limbă” (TVR Timișoara și TVR 3).
Cărți publicate: Fireşte că exagerez (ed. Excelsior, poezie, 1994, Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România), Odyssex (ed. Marineasa, poezie, 1996), Piper pe limbă (Brumar, interviuri, 1999, Premiul filialei din Timişoara a USR), Timişoara în trei prieteni (Brumar, coautor, poezie, 2003, Premiul revistei Poesis), A cincea roată (Humanitas, interviuri, 2004, Premiul filialei din Timişoara a USR), Barzaconii / Anus dazumal (Hartmann, proză, 2005), Cinema la mine-acasă (editura Cartea Românească, poezie, 2006, Premiul revistei Observator cultural, Premiul Filialei Timişoara a USR; ediţia a II-a, editura Tracus Arte, 2019), Athénée Palace Hotel (Brumar, teatru, coautor, 2007), Ochiul cu streaşină (Tritonic, publicistică, 2007), O căruţă încărcată cu nimic/ Ein karren beladen mit nichts (Brumar, poezie, coautor, 2008), Moartea parafină (Cartea Românească, poezie, 2010, Premiul revistei Luceafărul de dimineaţă, Premiul Filialei Timişoara a USR), Naraţiunea de a fi. Robert Şerban în dialog cu Şerban Foarţă (Humanitas, 2013), Gura păcătosului. Dialog cu Valeriu Armeanu (Brumar, 2014), Timișoara. [20] Artiști ai Generației ’80 (Fundația Interart Triade, critică de artă, 2015), Puțin sub linie (Cartea Românească, poezie, 2015, Premiul pentru poezie al Radio România Cultural, Premiul revistei Ateneu, Premiul Filialei Timișoara a USR), Livius Ciocârlie. Uneori îmi vine să râd. Dialoguri de Robert Șerban (Brumar, 2015), La Tolce Vita. Robert Șerban în dialog cu Marcel Tolcea, (editura Universităţii de Vest, 2016), Vorbesc în gând, cu voce tare. Dialog de un cristian (editura Casa de Pariuri Literare, 2016), Ascuns în transprență (Polirom, poezie, împreună cu Pavel Vereș – digital art, 2017), Prozator din silă. Viorel Marineasa în dialog cu Robert Șerban (Casa de Pariuri Literare, 2017), Tata, eu glumesc serios! – Tudor Șerban la vorbă cu Robert Șerban (Polirom, 2018), Cele patru aripi ale bunicii (Cartier, 2018), Tehnici de camuflaj (Tracus Arte, poezie, 2018, Premiul publicaţiei agenţiadecarte.ro), Urmele călătoare ale sculptorului. Doru Covrig în dialog cu Robert Șerban (Brumar, 2020)
Cărți publicate în străinătate: Heimkino, bei mir (Pop Verlag, Germania, 2009), Биоскоп у мојој куђи/ Cinema la mine-acasă (Editura Meridijani, Serbia, 2010), Illatos koporsó (Editura L’Harmattan, Ungaria, 2012), Feintod (Pop Verlag, 2018), Nah an der Gürtellinie (Pop Verlag, 2018), Ein plötzlich erlöster Glücksritter (Pop Verlag, 2018), Azbest (Editura Agora, Serbia, 2019). În 2015, a publicat, în limba franceză, La mort parafinne (Vinea Editions, ediţia a II-a, 2019).
A fost invitat la festivaluri internaționale de literatură și a susținut lecturi publice din poezia sa sa în Serbia, Germania, Elveția, Austria, Ungaria, Israel, Polonia, Ucraina, Cehia, Marea Britanie, Spania, Portugalia, Belgia, Danemarca, China.
Poeziile i-au apărut în antologii și reviste în limbile germană, sârbă, maghiară, poloneză, cehă, engleză, spaniolă, franceză, italiană, olandeză, macedoneană, daneză, norvegiană, ebraică, suedeză, arabă, ucrainiană, idiș, portugheză etc.
Poezia – muză și joc al minții
- De ce scrii? Ce reprezintă scrisul pentru tine?
Scriu fiindcă sunt curios să aflu ce au mai păstrat pe filtrele lor memoria și sensibilitatea mea și care sunt cuvintele cu care imaginația-mi poate exprima, simplu, inedit și surprinzător, această zgură a propriei vieții. Poezia e și un joc al minții, unul care, uneori, scapă de sub control; abia atunci, când se sustrage ori rupe plasa neuronilor și când pare o nebunie, poezia ajunge la intensitatea care îi dă forța revelatoare. Scriu ca să nu mă îndepărtez de mine și ca să-mi strunesc permanent inima și mintea. Nu aș fi vrut să trec prin viață fără să-i fi întors măcar unul dintre obraji.
- Unde scrii? Ce reprezintă pentru tine locul în care scrii?
Poezie am scris, în ultimii ani, în pat, după miezul nopții, când nu se mai aud decât respirațiile casei și câte-o mașină ce trece pe stradă. E ca o stare de veghe, nici prea departe de somn, însă nici în hăurile lui. Atunci se pot face joncțiuni, mixaje și suprapuneri de amintiri, gânduri, aiureli, dorințe, melancolii. E o graniță permisivă între lucidiate și vis, mă simt aproape imponderabil și capabil de călătorii fără țintă. Dar, am verificat, pot scrie oriunde, în avion, în cafenea, la serviciu, la hotel, la masă, pe geam, la comp, dacă simt că nu vreau să pierd un vers sau chiar o poezie.
- Ce te inspiră oricând?
Poezia bună. De câte ori citesc o carte care-mi place îmi vine să scriu. Muza mea cea mai fidelă și cea mai provocatoare a fost și este poezia.
- Ce te liniștește și te aduce în starea de scris?
Starea de scris nu e neapărat în relație cu liniștea. Dimpotrivă, cred. Când sunt angoasat, trist, furios, temător, neliniștit, speriat, cred că scriu mai apăsat, las mai multă cerneală pe hârtie. E posibil să fac asta tocmai ca să mă recalibrez, ca să-mi găsesc respirația interioară, dar nu sunt foarte sigur că e așa. Scrisul e parte din metabolismul meu, ca și cititul, nu mi-l analizez decât la… anchete și interviuri literare.
- Ai făcut vreodată terapie ca să te întorci la tine / la scris?
Nu, mi-am fost un felcer bun până acum, m-am doftoricit singur, n-a fost nevoie să apelez la ajutor din afară. Aș face-o, însă, dacă mi-aș da seama că n-am destulă forță ca să ajung la mal.
- Care sunt tabieturile tale poetice / cuvintele compatibile cu scrisul tău?
Miezul nopții e, de câțiva ani, tabietul meu. Nu pot scrie mai devreme de 12 noaptea, așa cum nici vampirii nu merg la treabă mai repede. Nu-i vorba de vreo țicneală și nici de vreun clișeu, ci de realitatea mea poetică.
- Dacă nu ai fi scris, ce ai fi făcut?
Mi-ar fi plăcut să pictez, dar n-am mână bună. Mi-ar fi plăcut să cânt, însă n-am voce. Mi-ar fi plăcut să fiu actor, dar nu m-a invitat nimeni să joc în film (pentru teatru n-am memorie). Mi-ar fi plăcut să dansez – și am făcut-o destul de bine în tinerețe, fiindcă am jucat basket și am fost iute și mobil. Mi-ar fi plăcut să fac și chiar fac fotografie. Mai ales instantanee, fiindcă acolo e nevoie nu doar de ochi bun, ci și de atenție și viteză de reacție.
Dacă n-aș fi scris, aș fi fost un fotograf și mai bun decât cred eu că sunt!
Proiect inițiat de Florina Zaharia
