Flautistul Ion Bogdan Ştefănescu este solist al Filarmonicii ”George Enescu”, profesor la catedra de flaut din cadrul Universității Naționale de Muzică București și solist al Filarmonicii ”Banatul” din Timișoara. Este doctor în muzică din anul 2002, când a obţinut înalta calificare profesională, la Universitatea de Muzică din Bucureşti, cu lucrarea intitulată ”Tehnici şi timbralităţi arhaice în creaţia contemporană pentru flaut”, avându-l ca profesor îndrumător pe compozitorul Octavian Nemescu. În anul 1995, a obţinut diploma de Master of Music la Universitatea Illinois din Urbana-Champaign, SUA, unde l-a avut ca profesor pe renumitul flautist englez Alexander Murray. În paralel cu studiile de masterat, a activat, în cadrul Universităţii Illinois, în calitate de asistent al prof. Alexander Murray (1994 – 1995). Ion Bogdan Ştefănescu este absolvent, în 1993, al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Facultatea de Interpretare Muzicală – secţia Flaut –, la clasa prof. Virgil Frâncu. În afara studiilor amintite, Ion Bogdan Ştefănescu şi-a desăvârşit pregătirea profesională sub îndrumarea celor mai de seamă flautişti ai lumii, la ale căror cursuri speciale a participat de-a lungul anilor, printre care James Galway (Reggio Emilia – Italia, 2003 şi Weggis – Elveţia, în 1995), Wolfgang Schultz (München, Germania, în 1992), Alain Marion (Nissa, Franţa, în 1990), Pierre Yves Artaud (Darmstadt, Germania, în 1990). Activitatea artistică şi-a început-o de la vârsta de 14 ani, în 1983, când a debutat ca solist, pe scena Ateneului Român, într-un concert de Vivaldi, acompaniat de Orchestra Tineretului Bucureştean. Din anul 1983 şi până în prezent, Ion Bogdan Ştefănescu a desfăşurat o intensă activitate artistică, cu numeroase recitaluri şi concerte susținute în România şi în străinătate: Anglia, Franţa, Spania, Cehia, Coreea de Nord, Japonia, SUA, Ungaria, Italia, Germania, Olanda, Elveţia, Suedia, Norvegia, China etc. Împătimit, de asemenea, al poeziei, este, din 2012, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A publicat mai mult de 10 volume de versuri, cel mai recent fiind „Zâmbet cusut”, apărut atât în ediție bibliofilă, în doar 30 de exemplare, însoțite spectaculos de piese textile minibojagi create cu tehnici de cusături tipic coreene, realizate de artista Anna M. Orbán, cât și în ediție tipărită sub sigla prestigioasei Fundații Naționale pentru Știință și Artă, aflată sub egida Academiei Române. Despre acest din urmă volum, Anamaria Spătaru a stat de vorbă cu Ion Bogdan Ștefănescu, în exclusivitate pentru agentiadecarte.ro.
Anamaria Spătaru: –Ion Bogdan Ștefănescu, trece poate mai puțin observată de publicul larg lansarea celui mai recent volum de versuri al tău. Vremurile pe care le trăim sunt singurele vinovate, căci această carte este poate cea mai prețioasă dintre toate ale tale. Mă refer aici și la creația poetică, la discursul tău cursiv și emoționant, ca o incantație aproape, dar și la valoarea materială a acestei cărți-obiect, unică în peisajul bibliofil. Să ne oprim la versuri întâi. Cum ai construit acest volum, care ți-au fost sursele de inspirație?
Ion Bogdan Ștefănescu:- Am privit multe zile la rând întinderea mării, aerul din jurul ei și cerul. Căpătau rezonanțe și inflexiuni diferite, în funcție de lumina care le potența unduirile și muzicalitatea asemenea unor incantații rostite până la atingerea extazului. Schimbările foarte lente, odată cu trecerea orelor, minutelor sau chiar clipelor, au devenit obsesive și astfel am simțit nevoia să mă exprim prin cuvânt. Instinctul mi-a sugerat să folosesc tehnica melodiei continue a lui Wagner. Altfel spus, am scris o serie de poeme (32), care practic formează un singur poem de largă respirație, arcuit pe parcursul a patru tablouri aflate în strânsă legătură. Starea continuă de extaz a unit trăirile de moment. Pe nesimțite am realizat că ultimul vers, poate doar un cuvânt sau o anumită stare, se transmit în debutul poemului următor. Când am simțit o anumită epuizare, după aproape zece zile, m-am oprit. Le-am recitit după o vreme și am mai șlefuit pe ici pe colo, am mai redus din preaplinul imaginilor. Cred că acesta este secretul în artă, în general, să știi să reduci.
Anamaria Spătaru: -Poemele tale sunt însoțite spectaculos de piese textile minibojagi create cu tehnici de cusături tipic coreene, realizate de artista Anna M. Orbán. Cum s-a creat această alăturare, cum s-a născut ideea de a combina cele două mijloace de expresie pentru a crea universul atât de special al acestui volum?
Ion Bogdan Ștefănescu:- Ultimele șapte volume de poezie mi-au fost ilustrate, în mod spectaculos, de fantasticul artist Mircia Dumitrescu, aflat mereu, în acest demers, într-o strânsă colaborare cu soția sa, Anna Maria Orbán și ea, la rându-i, o artistă redutabilă. Întâmplarea a făcut ca, atunci când am trimis poemele, în 2019, Anna să se fi aflat spre finalizarea ciclului său de lucrări, intitulat ”Lacrimi textile”. O astfel de potrivire se petrece foarte rar, așa că am profitat. Anna mi-a cerut să am încredere în ceea ce o să realizeze cu volumul meu și sunt foarte fericit că am așteptat. E musai să vedeți și ediția bibliofilă. Este o operă de artă în sine. Nu am mai văzut așa ceva în materie de carte publicată.
Anamaria Spătaru: -Titlul volumului, ‘’Zâmbet cusut’’, a fost dat de această colaborare?
Ion Bogdan Ștefănescu:- Exista. În această formă l-am trimis de la bun început. Tocmai de aceea Mircia Dumitrescu a sugerat că e vorba de providență atâta timp cât Anna lucra pe un subiect dat de luminile și umbrele lacrimilor care prind viață printr-un material textil. Privind volumul ai senzația că sigur unul dintre noi a lucrat ținând cont de opera celuilalt. Adevărul este că am mers independent unul față de celălalt, iar lucrurile s-au suprapus perfect, fără efort. De aceea volumul are un asemenea impact, cred.
Anamaria Spătaru: -Volumul apare în română, engleză, coreeană și maghiară. Cum este această experiență, de a-ți citi poemele în limbi pe care nu le cunoști? Mai regăsești muzicalitatea lor? Cum îți imaginezi că le primesc cititorii tăi de la mii de kilometri depărtare?
Ion Bogdan Ștefănescu: -Cel mai mult îmi place să le privesc în limba coreeană. Grafia îmi creează senzația melodiei continue și încep parcă să le și aud. Traducătorul, desigur, are un rol determinant în păstrarea potențialului poemelor și, mai ales, a atmosferei și muzicalității acestora. Sunt fericite cazurile în care traducătorul își etalează și potențialul creator pentru anumite situații.
Dintre cei trei traducători îl cunosc doar pe dl Sergiu Celac, care m-a onorat peste poate acceptând această colaborare. Mă mândresc foarte tare cu acest fapt, dar le sunt profund recunoscător și d-nelor Ko Cha Ryong și Mariana Bucskó. Faptul de a fi tradus îmi dă o împlinire grozavă. Ar fi fantastic să le ascult rostite de nativi în limbile respective.
Anamaria Spătaru: -Cât de mult crezi că sunt potențate poeziile tale de lucrările plastice care le însoțesc?
Ion Bogdan Ștefănescu:- Sunt corp comun de-acum. Nici nu le mai pot despărți. ”Lacrimile” Annei mi s-au imprimat pe retină. Cuvintele mele îmbracă formele ei.
Anamaria Spătaru: -Care au fost reacțiile celor 30 de norocoși care dețin acest volum, căci tirajul este unul foarte mic?
Ion Bogdan Ștefănescu: -Clipul de promovare al volumului, pe care l-ai văzut pe internet, este realizat cu imagini din ediția publicată, în 500 exemplare, de prestigioasa Fundație Națională pentru Știință și Artă, aflată sub egida Academiei Române, și creată de Academicienii Eugen Simion și Maya Simionescu. Ce poate fi mai onorant de atât? Practic, în aceste vremuri de restriște, în plină pandemie, am avut parte de o realizare incredibilă.
Ediția bibliofilă este o adevărată operă de artă datorită Annei Orban care a cusut de mână volumul și l-a tipărit pe o hârtie cu totul specială, adusă din Coreea, incluzând, în fiecare volum, câte un unicat al miniaturilor sale. Astfel, valoarea volumului devine uriașă. Deocamdată ne-am bucurat doar câțiva, adică Ambasadorul Republicii Coreea la București, Excelența sa dl Kim Yong Ho, dl. Eugen Simion, dna Maya Simionescu, eu și cei trei traducători. Anna Orban lucrează încă și va trimite restul volumelor ediției bibliofile în Coreea, unor personalități culturale și politice de prim rang. În orice caz, volumul dăruit mie se află în bibliotecă, într-un spațiu special amenajat. Îl privesc și îl îngrijesc zilnic.
Anamaria Spătaru: -În această perioadă pandemică, când a trebuit să fii departe de scenă, cum a decurs relația ta cu poezia? A reușit să detroneze rolul muzicii, pe care o ‘’suspectez’’ că te subjugă de obicei?
Ion Bogdan Ștefănescu: -Într-adevăr sunt vremuri greu de dus, dar, să nu-L mânii pe Dumnezeu, din martie până acum am avut 30 de recitaluri și concerte, cu programe diferite și foarte spectaculoase. Mi-am înfrânt starea abulică creată de pandemie, cât a trebuit să stau cuminte în casă (vreo trei săptămâni), prin propunerile muzicale nelimitate, pentru că am cântat în spații neconvenționale, în aer liber, în fața camerelor de luat vederi, fără public, adaptându-mă, foarte rapid, la noul sistem de viață artistică. Am postat pe youtube, zilnic, din martie până astăzi, câte o piesă cântată de mine. Am avut, în sfârșit, timp pentru așa ceva. Erau lucrări care zăceau neascultate în computerul meu. Acum am aproape 700 de piese în online; muzică clasică, contemporană, jazz, rock sau folclor. Culmea este că nu am avut un apetit deosebit pentru a scrie poezie. O perioadă am simțit că parcă am clăbuc în creier. Am scris puțin. Sunt însă pe cale să mai termin un volum, dar nu am nicio grabă; se va numi (acum așa cred) ”Despre dinții care nu cresc a doua oară”. Totuși, am scris un fel de tratat de învățare a flautului, cerut de Universitatea Națională de Muzică din București. Sper să însemne ceva atât pentru tinerii flautiști, cât și pentru profesorii care predau în școli și licee.
Într-adevăr, muzica îmi conduce viața, mai cu seamă că, atât cuvântul care bate aerul, cât și cel scris înseamnă, pentru mine, tot muzică.
Anamaria Spătaru:- Te invit să transcrii aici, pentru cititorii agenției de carte, câteva poeme din acest volum.
I
Melodie continuă
ochiul se strânge
în drumul spre
inimă…
Cu inima ta respir
(oftat în crevasa nopții)
plâns pentru irisul din oglindă
hrană pentru durere
pentru tăcerea de după…
Printre măruntaiele tăcerii
fierea
plesnește
Ramura întoarsă peste
colțul casei
lăcrimează
un cântec fără cuvinte…
Fără cuvinte
te-ai strecurat pe sub
piele
încolăcindu-ți brațele
picioarele
suspinul
eclipsă
într-un deșert
Aerul îndopat de sare
vuiește
în peștera ochilor…
Ochi cu privirea
întoarsă
țipătul unui pescăruș
peste naufragiu
A mai trecut un înger…
Înger năuc
buze care tresar
umbrele prind viață
Ne privim
goi
ca un patinoar
fără râsete…
……………
Albastre urme
pe țărmul
ivit
Printre peștii decolorați
întrezăresc un
zâmbet…
Zâmbet cusut
Sub sânii
ca două clopote
stins luminate
melodia continuă
IV
Zâmbet cusut
Degetele ușor amorțite
frământă cearșaful alb
ca o iarnă
În unda oglinzii
restul zilei devine
posibil
