Miercuri, 2 decembrie 2020, ora 19:00, va fi difuzat online filmul original ”Valori europene România – Germania. Orchestrele Naţionale de Tineret”. După difuzarea online a concertului dedicat Zilei Naţionale a României și în onoarea Preşedinţiei germane a Consiliului Uniunii Europene, susținut de Orchestra Românâ de Tineret, dirijată de maestrul Cristian Mandeal, pe 30 noiembrie, documentarul, care va putea fi urmărit pe pagina de facebook a Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română pe 2 decembrie, readuce în atenţie câteva dintre momentele esenţiale ale istoriei prezenţelor în Germania ale Orchestrelor Naţionale de Tineret ale României și ale Bundesjugendorchester în România.
https://www.facebook.com/CentrulNationalTinerimeaRomana
S. Cord Meier-Klodt, Ambasadorul Republicii Federale Germania la Bucureşti declara : ”Aveam planuri mari, voiam să organizăm un concert comun al Orchestrelor de Tineret ale Germaniei şi României la Bucureşti cu ocazia încheierii Preşedinţiei germane a Consiliului Uniunii Europene şi în onoarea aniversării compozitorului german, dar de fapt universal, Ludwig van Beethoven. Din păcate, criza sanitară a perturbat şi aceste planuri, dar partenerii noştri români nu au renunţat. Au reuşit să organizeze un eveniment fără participarea orchestrei federale germane, dar în continuare dedicat preşedinţiei noastre, lui Ludwig van Beethoven şi, un mare plus, Zilei Naţionale a României. Astfel, avem plăcerea de a sărbători împreună un eveniment puţin diferit, dar nu mai puţin special, cu muzica lui Beethoven şi cea a unor importanţi compozitori români, precum Ciprian Porumbescu sau Sabin Păutza. Sunt foarte recunoscător organizatorilor români, în special domnului Marin Cazacu, pentru spiritul său de luptător şi cred că este un semnal deosebit de important pentru viaţa noastră culturală, emoţională în vremuri dificile, cu un mesaj simplu : We shall overcome !”
E.S. Emil Hurezeanu, Ambasador al României
în Republica Federală Germania declara : „Anul trecut însoţeam la Hamburg Orchestra de Tineret a României. Sub bagheta fermecată a marelui dirijor Cristian Mandeal şi inspiraţi de talentul pedagogic generos al lui Marin Cazacu, tinerii noştri muzicieni au susţinut la ElbPhilarmonie un concert excepţional. Ca de obicei au fost primiţi cu ovaţii şi cronici elogioase aşa cum s-a întâmplat de fiecare dată în ultimii 6 ani, în care au fost prezenţi la Berlin, la Festivalul Orchestrelor Europene de Tineret, la Konzerthaus. Anul acesta, planurile cuprindeau alte două concerte, la Bucureşti şi Berlin dedicate deschiderii şi închiderii Preşedinţiei germane a Consiliului Uniunii Europene, planuri care din păcate nu s-au putut finaliza, nu din cauza noastră. Astfel am ajuns aici şi acum. Nu e o înfrângere, ci o epopee a optimismului, a curajului, a rezilienţei şi a meritelor acestei orchestre şi a îndrumătorilor ei.”
Marin Cazacu, managerul Centrului naţional de Artă „Tinerimea Română” declara :”Pentru noi Germania a constituit un model din punctul de vedere al organizării orchestrelor de tineret şi pregătirii acestora, iar acest model a dus la concretizarea iniţiativei înfiinţării Orchestrelor Naţionale de Tineret ale României, în 2008. Totul a evoluat extraordinar în acest timp, muzicienii români implicaţi în aceste proiecte apropiindu-se tot mai mult de aceste valori europene. Ne bucurăm că astăzi cele două ţări, prezente prin orchestrele lor de tineret în turnee importante atât în Germania cât şi în România au dovedit că talentul îmbinat cu munca pot crea împreună valori comune pe are le numim valori europene.
Producător : Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”
Cu sprijinul : Ambasadei Germaniei la București și a Ambasadei României la Berlin.
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, România TV, Mediatrust, Liternet, Q Magazine.
Pentru informaţii detaliate legate de activitatea Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română“ şi de Orchestra Română de Tineret puteţi accesa www.tinerimearomana.ro sau https://www.facebook.com/CentrulNationalTinerimeaRomana/