Utilizarea în scopuri terapeutice și ritualice a plantelor a însoțit omenirea din cele mai vechi timpuri, dar, de mai bine de un secol, aceasta și-a pierdut din popularitate, în favoarea remediilor alopate și a descoperirilor pe care progresul în medicină ni le pune la dispoziție. Cu toate acestea, există inițiative de reabilitare a plantelor medicinale. De asemenea, există demersuri artistice și instituții culturale care se dedică reinterpretării folclorului și aducerii în contemporan a obiceiurilor și tradițiilor autohtone legate de universul vegetal (cel puțin vara, de Sânziene, când sărbătorim și Ziua Universală a Iei). În perioada 14 octombrie – 6 noiembrie 2020, Muzeul Național al Literaturii Române din București propune o incursiune în lumea ierburilor de leac și a ritualurilor mitico-magice străvechi închinate acestora, prin expoziția „DESCÂNT – Pictură / Desen / Obiect” a artistului Marcel Lupșe, deschisă publicului la sediul din Calea Griviței 64-66, Sălile „Petru Creția” și „Al. Oprea”.
La o primă impresie, pictura lui Marcel Lupșe aduce mult cu reprezentările epistemologice ale plantelor, fie din secolul al VI-lea, așa cum denotă seria „Codex Aniciae Iulianae” (2009), inspirată de faimosul și valorosul tratat bizantin cu același nume, fie din secolul al XX-lea, dacă ne gândim la estetica modernistă a planșelor botanice realizate de Jung, Koch & Quentell, printate pe hârtie, cașerate pe pânză, prevăzute de obicei cu tije de lemn și suficient de mari pentru a fi văzute de toți elevii din clasă.
Pe de altă parte, practica sa artistică pare a se apropia întrucâtva de simbolismul și geometrizarea caracteristice mișcării neo-ortodoxiste, mai ales în lucrări precum „Buzduganul grâului” (1988), „Buzdugan venețian” (2018) sau „Cuib ferecat” (2019).
Însă, „DESCÂNT – Pictură / Desen / Obiect”, titlul expoziției, face trimitere la vrăji și formule magice, iar, la o abordare mai atentă, observăm că imaginarul lui Marcel Lupșe operează preponderent cu plante care au proprietăți miraculoase în tradiția populară (sânzienele sau busuiocul), respectiv în mitologia românească (iarba fiarelor). Totodată, simbolurile la care recurge preced perioada creștină (deci o influență neo-ortodoxistă ar fi mai puțin relevantă), în timp ce cromatica aleasă e dominată de culori pline de vitalitate, fidele realității. Astfel, intrăm pe tărâmul fascinant al ritualurilor mitico-magice, care se învecinează cu cel al științelor oculte. Sintagma „științe oculte” presupune, desigur, un paradox deliberat pentru că deseori nu ne gândim la astrologie, numerologie, oniromanție sau chiromanție ca fiind un „ansamblu de cunoștințe despre un obiect dat sau distinct (natură, societate, gândire etc.) dobândite prin descoperirea legilor obiective ale fenomenelor și explicarea lor”, așa cum este definită știința în DEX.
Plantele au acest privilegiu de a comunica atât științei, cât și magiei („hanakotoba” pe filieră japoneză sau „selam” pe filieră orientală, se referă la „limba florilor”), iar Marcel Lupșe este un fin cunoscător al acestui limbaj, despre care mărturisește: „Copil fiind, am asistat la ritualul aruncării pe acoperișuri a cununițelor împletite din sânziene, de fetele visând la măritiș, am văzut cununa de grâu împletită, atârnată în grinda casei bunicilor, să străjuiască un an, până la secerișul viitor, am legat și am pus la uscat în tindă sau pe prispă, buchete de măghiran, busuioc și izmă, am auzit de atâtea ori povestea și am visat și eu să am în palmă iarba fiarelor…
Restul e…pictură.”
Panotată rafinat și însoțită de un catalog cu texte critice apreciative semnate, printre alții, de Pavel Șușară, Dan Hăulică și Călin Dan, expoziția „DESCÂNT – Pictură / Desen / Obiect” merită o vizitare, dacă nu pentru descifrarea limbajului florilor, măcar pentru o autentică delectare vizuală.
Ana Sultana Cipariu