Crime+Investigation difuzează, în premieră, începând din 21 octombrie 2020, în fiecare miercuri, de la ora 22:00, serialul documentar „Legături otrăvitoare”, care aduce în prim-plan unele dintre cele mai mediatizate cazuri de otrăvire din lume și motivele care au stat la baza unor astfel de crime.
Otrava a fost de-a lungul istoriei o armă folosită fie din rațiuni de gelozie extremă în crime pasionale, fie pentru a intra în posesia unor moșteniri substanțiale, în cazuri de autoapărare sau din răzbunare. Cele 13 episoade ale seriei urmăresc unele dintre cele mai cunoscute cazuri de otrăviri din lume, atât din punct de vedere istoric, cât și din prisma proceselor psihologice aflate în spatele acestor crime.
Prin interviuri cu experți criminaliști și psihiatri, fiecare episod reface firul evenimentelor și motivațiile care ar fi putut sta la baza unor astfel de fapte, analizând totodată schemele de gândire ale unor criminali celebri, printre care și Lyda Southard, Nannie Doss și Graham Young. De asemenea, pe parcursul seriei, vor fi dezvăluite metodele ingenioase și greu de detectat la care apelau criminalii, dar și efectele pe care substanțele administrate le-au avut de-a lungul timpului asupra victimelor lor.
Despre Crime+Investigation
Crime+Investigation® dezvăluie lumea complexă a crimelor, purtând telespectatorii într-o călătorie în căutarea adevărului, dreptății și a unei mai bune înțelegeri a comportamentului unui ucigaș. Fiecare călătorie este personală și emoțională, fiind completată de poveștile anchetatorilor, experților și a victimelor și apropiaților acestora. Crime+Investigation® este disponibil la nivel internațional în peste 50 de milioane de locații și difuzat în 18 limbi.
Crime+Investigation® a fost lansat în România din 2013 și este prezent pe toate platformele majore de cablu din țară, inclusiv: Next-Gen Communications, Orange, Telekom și Vodafone.