Universitatea București se implică în protejarea și valorificarea patrimoniului național imaterial. Cea mai nouă inițiativă, Proiectul „Please touch the intangible cultural heritage”, este o platformă menită să ofere sprijin și expertiză tuturor celor care lucrează pentru valorificarea tradițiilor și elementelor din folclor. La final, va fi realizat un Catalog de bune practici pentru specialiștii din România și Republica Moldova. Proiectul, care se desfășoară în perioada iulie-octombrie 2020, este demarat de UNIBUC prin Institutul de Cercetare ICUB, în parteneriat cu Șezătoarea Urbană și finanțat de AFCN.
Platforma „Please touch the intangible cultural heritage” are ca obiectiv principal crearea unei structuri de comunicare pentru specialiștii din România și Republica Moldova și se adresează în primul celor afiliați unor instituții precum Academia Română (București și filialele din țară), Academia de Științe a Moldovei, universități de profil, muzee de etnografie din cele două state. Printre destinatarii proiectului, în special la nivel informativ, se află și specialiștii din instituții culturale de nivel național/județean/raional/local.
Noua structură de comunicare, care va oferi o bază de date cu specialiști din România și Republica Moldova, din toate domeniile implicate, contribuie la creșterea vizibilității activității acestora, a cercetării etnologice și a instituțiilor preocupate de studierea și cercetarea patrimoniului cultural imaterial.
„Credem că, în acest fel, specialiștii români și moldoveni vor putea activa într-un cadru mai permisiv și mai vizibil față de cel actual, depășind «granițele» instituționale ale propriei afilieri, dar rămânând atașați acesteia”, a declarat Irina Balotescu, dr. cercetător științific la ICUB și la Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române.
Inițiatorii Proiectului „Please touch the intangible cultural heritage” își propun, de asemenea, să ofere o mai bună protecție elementelor de patrimoniu cultural imaterial din România și Republica Moldova și să contribuie la rămânerea în viață a unor tradiții și expresii orale, ritualuri, obiceiuri, abilități și meserii ancestrale, instrumente, obiecte, artefacte etc., care fac parte din identitatea noastră ca popor și care, astfel, ar putea să fie lăsate moștenire peste generații.
Prin prezentarea noțiunilor de bază referitoare la patrimoniul cultural imaterial se asigură o mai bună recunoaștere a elementelor specifice patrimoniului unei comunități și o identificare a celor care aparțin folclorismului tot mai prezent în jurul nostru. În acest fel, demersul specialiștilor de la Universitatea București poate fi văzut și ca un sprijin oferit liceenilor în orientarea către o eventuală carieră în domeniu.
În cadrul proiectului au fost organizate deja, în perioada iulie-august, trei întâlniri online la care au participat aproape 200 de specialiști, cercetători în formare, studenți, reprezentanți ai ONG-urilor care activează în domeniul patrimoniului cultural, cu specialiști din România și Republica Moldova. Cele trei teme alese sunt considerate de cea mai mare importanță și actualitate: Experiență și expertiză în domeniul patrimoniului cultural imaterial. Dificultăți identificate pentru specialiști, instituții, domeniu (22 iunie 2020); Experiență și expertiză în domeniul patrimoniului cultural imaterial. Bune practici în domeniul patrimoniului cultural imaterial (24 iunie 2020), respectiv Experiență și expertiză în domeniul patrimoniului cultural imaterial. Educație și formare în domeniul patrimoniului cultural imaterial (17 august 2020).
Platforma „Please touch the intangible cultural heritage” poate fi accesată aici: http://please-touchpci.unibuc.ro/.
Pe lângă platforma digitală, proiectul presupune și alcătuirea unui Catalog de bune practici pentru specialiștii aflați de o parte și de cealaltă a Prutului (variantă online și print) și realizarea unui îndreptar destinat mediului preuniversitar: „Patrimoniul cultural imaterial la purtător. Ghid pentru profesorii și elevii din mediul preuniversitar”.
Patrimoniul Cultural Imaterial include tradiții și expresii orale, limba ca vector principal, artele spectacolului, practici sociale, ritualuri și evenimente festive, cunoștințe și practici referitoare la natură, la univers și la tehnicile legate de meșteșuguri tradiționale. În Europa și în lume, există un interes crescut pentru identificarea, protejarea, conservarea, transmiterea și punerea în valoare a patrimoniului cultural imaterial.
România are 7 elemente incluse pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO: Ritualul Călușului (din 2009), Doina (din 2009), Ceramica de Horezu (2012), Colindatul de ceată bărbătească în România și Republica Moldova (2013), Jocul fecioresc românesc (2015), Tehnici tradiționale de realizare a scoarței în România și Republica Moldova (2016) și Practici culturale asociate zilei de 1 martie în Bulgaria, Republica Macedonia de Nord, Republica Moldova și România (2017).