Într-o atmosferă destinsă, prietenească, pictorul Eugen Raportoru şi-a vernisat expoziţia personală de la Galeria Căminul Artei (3 -14 iulie 2020) cu muzică lăutărească şi sarmale împărţite dintr-un ceaun mare cât roata carului. Subliniem că Eugen Raportoru face parte, şi nu se sfieşte să declare, prin ceea ce pictează, prin ceea ce este, din etnia romă.
Artistul, foarte apreciat de critici, nu se delimitează de această identitate nici în artă, dimpotrivă, o afirmă cu o anumită mândrie, comunitatea sa devenind o amprentă stilistică a lucrărilor. Astfel, vernisajul, puţin atipic, a încercat să transmită mesajul că, aşa cum vinurile bune, sarmalele cu afumătură, pe care şi le însuşesc mai multe naţii, nu cunosc graniţe, nici arta de valoare nu se clasifică în funcţie de etnii. Ca urmare, tablourile lui Eugen Raportoru, realizate într-o tuşă accentuat închisă, sumbră, cu tonuri doar între gri şi negru, exprimă într-un fel nu numai o amprentă artistică personală, nu numai câte un fragment de viaţă romă, ci şi culoarea pielii pentru care ei sunt, de multe ori, persiflaţi sau discriminaţi. Excepţie de la acest negru dominant fac două-trei lucrări cu case albe şi câteva portrete la fel de sumbre, dar care conţin mici accente de roşu, o altă culoare specifică etniei. Tematica expoziţiei lui Eugen Raportoru, încărcată de o atmosferă dramatică, lirică, s-a concentrat pe viaţă, pe viaţa compusă din oameni şi locuinţele lor, sugerând simplitatea, identitatea unei comunităţi marginalizate. Iar pictorul demonstrează prin aceste tablouri contrariul, că romii sunt competitivi, talentaţi şi pot aduce plus valoare la binele comun. Exceptând derapajele, desigur. Dar el trage un semnal de alarmă în acest sens, arătându-ne partea plină a paharului.
„Valoarea unei opere de artă este dată în primul rând de ceea ce reuşeşte ea să transmită privitorului, un ceva care trece dincolo de graniţe. Sunt rom şi universul rom se regăseşte în mine şi în lucrările mele. Dar tuşa mea şi percepţia publicului sunt universale”, afirmă Eugen Raportoru.
Criticul Pavel Şuşară, curatorul expoziţiei, spune într-un text afişat în galerie: „Eugen Raportoru nu are doar capacitatea de a privi şi a vedea, şi nici pe aceea de a comunica vizual prin semn, prin tuşă, prin ton şi formă, ci şi pe aceea, fundamentală, de a interoga şi a valorifica memoria. Iar în străfundurile memoriei sale, melancolia grea a lui Andreescu se întâlneşte cu sonorităţile grave, de cavernă scânteietoare, ale lui Gheorghe Petraşcu şi cu tristeţea solitară şi, de multe ori sfâşietoare, a lui Jean Cheler. Însă cea mai profundă, mai dureroasă, dar şi mai eroică dimensiune a memoriei este aceea a unei umanităţi străvechi, împovărate, aproape invizibile din pricina unei patine, a unei cocleli existenţiale care acoperă totul ca o alunecare istorică de teren. La capătul celor doi vectori ai memoriei, în punctul lor de convergenţă, pictura lui Raportoru este un act salvator, o luptă pentru viaţa din spatele acromatismului. Un act de biruinţă. O epifanie.”
Născut în 1961 la București, Eugen Raportoru a absolvit Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, unde l-a avut ca profesor pe maestrul Ion Brodeală, acesta având o influență specială asupra sa, introducându-l în meșteșugul vitraliilor. Mai târziu, pictorii Mihai Cișmaru și Corneliu Baba l-au inițiat în arta picturii, Eugen Raportoru recunoscând că Baba era o personalitate deosebit de puternică ce l-a inspirat și încurajat. La vârsta de doar 14 ani, artistul a avut deja prima sa expoziție în care a expus 30 de lucrări.
S-a înscris la facultate la 40 de ani. Între timp, a lucrat ca zugrav. A terminat masterul la aproape 50 de ani. A participat la zeci de expoziții în țară și străinătate, printre acestea fiind şi „Royal Academy” din Londra.
Maria Dobrescu